În data de 13 decembrie, la ora 18.00, în incinta Casei de Cultură a Universităţii de Stat din Moldova, str. Tighina, 2, va avea loc o conferinţă duhovnicească dedicată Sf. Apostol Andrei, cel întâi chemat.
Evenimentul este organizat de către Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi şi Seminarul Teologic „Sf. Trei Ierarhi" din Chişinău, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir.
În faţa celor prezenţi vor vorbi mai mulţi preoţi, teologi, care vor face o prezentare a vieţii şi activităţii misionare a Sf. Andrei, apostolul care acum 2000 de ani a încreştinat neamul nostru.
La eveniment sunt invitaţi toţi cei dornici de a cunoaşte viaţa jertfelnică şi plină de roade duhovniceşti a Sf. Apostol Andrei, cel întâi chemat de Mântuitorul Hristos.
Seminariştii vor veni cu un program de cântări duhovniceşti specifice acestei perioade a postului.
Sursa: http://tineretulortodox.md/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu