vineri, 28 ianuarie 2011

Cand diavolul ne trezeste la rugaciune



Un parinte nevoitor si-a propus sa se trezeasca in fiecare dimineata mai devreme decat de obicei pentru a-si face rugaciunea. A reusit acest lucru si inca timp indelungat, pana intr-o dimineata cand din cauza oboselii, apropiindu-se ora de trezire, parintele nu dadea vreun semn sa se trezeasca.
Deodata a fost zgaltait de cineva care i-a soptit ca trebuie sa se roage pentru a nu pierde ora de rugaciune. Parintele ridicandu-se din pat s-a uitat sa vada cine l-a trezit, facandu-i acest serviciu si vazand pe diavol i-a spus:
- De ce m-ai trezit?! Tu impotrivitorul lui Dumnezeu, m-ai trezit sa imi fac rugaciunea, nu te afecteaza asta?!
Diavolul i-a raspuns:
- Ca rugaciunile lui nu-i fac nici o placere, ba dimpotriva, dar cainta resimtita de sfantul parinte, in cazul in care nu s-ar fi trezit la timp, l-ar fi facut sa se roage cu mai multa putere si sa se apropie si mai mult de Dumnezeu. Si diavolul asta a evitat, trezindu-l.
                                      Morala pildei
Cand suntem impiedicati sa facem un lucru bun si nu reusim, sa ne caim in fata lui Dumnezeu, iar aceasta va fi primita la fel ca si lucrul bun pe care am fi vrut sa il facem. Caindu-ne cu zdrobire de inima ajungem mai aproape de comuniunea cu Dumnezeu, prin aceasta jertfa interioara. Pentru ca Dumnezeu nu vrea de la noi daruri materiale sau jertfe daca nu sunt facute cu inima umilita si cu pocainta.
Emanoil Morarescu     Sursa:  /www.crestinortodox.ro/

marți, 25 ianuarie 2011

Despre Idolul Noroc

Am vazut pe unele pomelnice pe care le aduceti, ca pomeniti pe dracul Noroc, zicand : " pentru norocul fetei, pentru norocul baiatului, pentru norocul familiei ". Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic ? Voi stiti cine a fost noroc ? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete. Voi vedeti ca pana la venirea lui Iisus Hristos, China care se inchina la idoli, India si Japonia si Insula Java si atatea state care se inchina inca la diavoli, lui Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui Zoroastru si la toti dracii ? Voi stiti ca pana la venirea Domnului, oamenii salbatici si nebuni pentru fiecare pacat aveau un zeu ?
Marte, zeul razboiului. Cand aduceau statuia lui, indata trebuia sa faca razboi sa omoare cat mai multi oameni, ca asa-i placea.
Venera, zeita discordiei. Cand ii aducea statuia, trebuia ca toti sa se sfadeasca si sa se bata, ca asa-i placea zeitei discordiei.
Nemfis, zeita frumusetii. De-acolo ne-au ramas cerceii si podoabele femeiesti. Cand o aducea, ii punea cercei de aur, ii punea in nas verigi de aur, ii punea margele de aur, si toti trebuiau sa fie pudrati, cu zorzoane si cu inele si cu cercei si sa joace in fata ei. Ca asa-i placea zeitei Nemfis.
Apoi Afrodita, zeita desfraului. Ii aducea statuia ei si o trageau intr-o padure deasa si acolo barbatii cu femeile faceau cele mai mari urgii inaintea ei, ca asa ii placea ei, desfraul si urgiile. Era Neptun, zeul apelor, Uranus, zeul pamantului.
Era si Moloh, zeul fericirii, la romani, la sumerieni si la cartaginezi. Cum era acest zeu Moloh sau noroc, cum ii zicem astazi ? Ii purta statuia intr-o caruta cu doua roti, facuta din arama sau din argint. In spatele zeului Noroc avea un cuptor de arama si in fata lui o tigaie de arama; si-i dadea foc lui Noroc pe la spate, pana se inrosea si tigaia si el. Popii lui purtau in maini niste securi mari, ascutite.
Ce jertfa primea Noroc ? Numai copii sugari de la mamele lor. Veneau in satul tau, de unde esti tu. Trageau caruta lui Noroc cu tigaia rosie, infierbantata si strigau, batand din palme : " Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc ! Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc !..." Auzi nebunele de femei, ziceau una alteia : " Cumatra iti dai copilul ? " " Il dau, ca sa am noroc ! "
Lua muierea copilul de la tata, il dadea in mana slujitorului idolesc, il taia bucati si il punea in tigaia lui Noroc sa se friga. Pana la 40-50 de copii punea odata in tigaia aceea. Mirosea in urma lui numai a friptura de copii proaspeti.
Asa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor in fundul iadului ! Acolo stau in vecii vecilor ca au dat jertfa lui Noroc.
Voi nu vedeti ce zice Isaia ? " Vai de cei ce fac masa dracilor si aduc jertfa lui Noroc ". Si voi, crestinilor, scrieti noroc pe pomelnic. Vai de mine ! Mare nebunie, mare ratacire ! N-ai pe Dumnezeu ? Pui pe dracul Noroc ?
Numai ce auzi pe betivi la crasma zicand : ,, Hai noroc, cumatre !" Uneori vezi crestini pe drum ca se saluta : " Hai noroc, vecine !". Daca l-ai intreba cine-i Noroc, nu stie, dar stie sa-l pomeneasca.
Mai chemi pe dracul Noroc, dupa atatea mii de ani ? Te inchini la satana ? Zi : " Buna ziua, cumatre ! Buna ziua, vecine ! Buna seara, matusa !" Cand zici, buna ziua, arati ca Dumnezeu e bun.
Va rog sa nu-l mai puneti pe pomelnicele voastre si nici sa nu-l mai pomeniti pe idolul " Noroc "!
Parintele Cleopa Ilie sursa: http://bisericaortodoxa.blogspot.com/

Sfânta Matrona din Moscova mă binecuvintează!


,, ... Eu  am  o  patima  care  ma  roade  foarte  mult: lenea. O   duc  cu   mine  si   imi  e tare  greu  sa  renunt  la  ea   pentru  ca oarecum  face  parte   din  mine.
M-am  chinuit  enorm  din  cauza  ei   si  i-am chinuit   si  pe   ceilalti. Am  gustat  din  roadele  ei amare si  le-am   dat  si  altora (parinti, surori)  sa  le  manace, cu  sila. E   prezenta  mereu  in  lista  de  pacate  cand  merg  la   spovedit…
In  anul  I , semestrul  II   de  facultate  am  avut  o  restanta  pe  care  am dat-o  de  3  ori. Am  platit   si  taxa  de  reimatriculare   din  cauza  ei. Acum   sunt  in  anul  III   dar   duc   cu mine  o  resntata  din  anul II  semestrul  I. Am  dat-o  de  2  ori  si   joi   urmeaza  sa  o  dau  si  a  3-a  oara   si  sper  sa   reusesc sa invat  ceva  ca  sa  trec  cu  bine.
Anul  acesta,  semestrul  I  am  avut  un  obiect  despre  care  stiam  de la  colegii mai  mari  ca  se  trece  cu   greu  peste el. In  timpul  semestrului  am  fost  la  aproape  toate   laboratoarele   si  la  toate  cursurile. Pe  parcursul  semestrului  am  avut  de  pregatit  doua  proiecte la  anumite  intervale  de timp. La  primul  am luat  8   iar  pe al doilea  nu  l-am  facut din  lene. Nota  finala  de la  acest  examen   era   facuta   din  50%   media  proiectelor   si  50%  nota  la  examenul  scris. Eu  am  intrat  cu  4.
Cu  o  zi  inainte  de  examen, m-am  trezit   din  “betia”   patimei   si  l-am  rugat  pe  Mantuitorul   sa  ma  ierte   si  sa  ma miluiasca, sa  ma  ajute   cum vrea  El   pe   mine pacatoasa   care  m-am  trezit  in  al  12-lea  ceas   si  nimic  nu  am  lucrat. Ma  gandeam  ca  nu  am  nici  o  sansa  sa  trec   dar   aveam  o  singura  sansa  la  Mantuitorul  si   ziceam “e  singura….dar  e  spre  Tine  Doamne….si  ea  poate  face  imposibilul”. Cu  o  zi  inainte  de  examen am  invatat ce  am  mai  putut  si  pentru  ca  aveam  multe  cursuri   si   nu  stiam   din care  sa  invat  mai  mult   am  zis  “Tatal  nostru”   si  am  tras  la   sort.
Din   cele 3  numere  (cu  care  erau  notate  cursurile)  extrase, doar  din  ele  am  invatat. Cand  m-am  pus  sa invat  m-au  napadit  ispitele: intai   somnul, apoi  a  venit  surioara  mea   acasa   si  se uita  la  un   film  iar  eu  nu  ma puteam  abtine  sa  nu  ma  uit  si  eu   iar  Ingerul  pazitor  imi zicea: ”Invata, copil  prostut ca  nu  mai  ai  mult  timp”. Si   eu  ziceam: ”Doamne  ajuta-ma  ca  vrajmasul ma  ispiteste”. Si  inainte  de  a  se  termina  filmul  am  pus  mana  pe  caiet   si  am  inceput sa   citesc. Ma  mai  leneveam, apoi  iar  citeam  si  tot  asa. La   examen  am  scris  ce  am  stiut. Subiectul  era unul   fix  din  cursurile  din  care  am  tras  la   sort  si  am  citit. Examenul  a   inceput  la 8. La  10  fara  10   am  iesit   din  sala. La  11  trebuia sa  venim   dupa  rezultate.
M-am   dus  undeva  prin   salile   universitatii,  si  m-am  apucat  de  citit  acatistul  Sf. Matrona  din Moscova. Am  zis: ”Sa  o  rog  pe  Matronica sa ma  ajute. Ea   sigur   ca  nu  ma  va  lasa.” Si   am   inceput  a  citi….la  un  moment dat  am  gandit  “stiu  ca  sunt nevrednica   dar…. ca   ar  fi   sa  treaca  Matronica   pe  aici  sa  ma binecuvinteze…o  ce  bucurie  ar  fi!....dar  nu  vine  pentru  ca  ea  fiind  oarba   as   recunoaste-o”    si   cu toate  ca  am  gandit  asa  parca  simteam   ca  ma  binecuvinteaza si-mi  pune  manuta  sa  pe  cap. Am  continuat  sa  citesc   si  dupa  cateva  momente  vad  ca  cineva  se  apropie   si  ma intreaba  “Ce  faci?”. Cand  ma uit  vad  o  prietena  din  ASCOR. Zic: "Uite astept   niste  rezultate". Ea  zice : "Pe  cine  astepti?". Zic:” Astept   niste  rezultate”. Ea  avea  in brate   niste  foi  A3. Apoi   imi  intinde  si  mie  una -de  fapt  erau  niste  icoane. Mie  imi   da  o  icoana   cu  Maicuta  Domnului    tot  format  A3  si  zice  “Ia!”.
Zic: "O! dar  pentru  ce  si  cum?”. Ea   zambeste  si  pleaca   si  cum  mergea  se  intoarce   si-mi  zice: "Sa   urci   sus  la  Pim  sa o  plastifiezi…..costa  1  leu   si    60”. Zic si   inima  mea   salta  de  bucurie:  "Da!...Bog  da   prosti!". Am  continuat   sa  citesc  acatistul. Acum   eram   oarecum  sigura  ca  o  sa  trec  examenul. Apoi  am  plecat  caci  se facuse  11. Domnul   profesor  ne  zice: "Nu  v-am scazut   din  note pentru  absente   ci  din  contra  unde  a  fost   prezenta  am  adaugat  0,50  sau  1  punct   pentru  trecere”. Eu  am  luat….5. Asa  e : o  nota  mica (din  lenea  mea)  dar  de  trecere, de  la  Mantuitorul   si  de  la….Matronica :).
Ce   zi   frumoasa!....Doamne, slava  Tie  Bunule!!!
             PS: 1) Nu  vreau  sa  incurajez  lenea    cu  aceasta…marturie…..ci  doar vreau  sa  spun  cum  Sa   milostivit  de  o  lenesa  Preadulcea  Dragoste   prin  Sfintii  Sai!
2) Rugati-va  pentru  mine!
 (Autor : Nicoleta)                                                         Sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro

INTERNETUL Tinerii în faţa provocării. Dependenta de calculator

Cine utilizează des calculatorul conectat la Internet şi crede că nu poate deveni vreodată dependent, este ca cel ce obişnuieşte să se joace cu focul trăgând mare nădejde să nu se ardă. Iată o altă înşelare a acestei maşinării a noului mileniu: credinţa că poţi fi independent în alegeri şi mişcări, când de fapt în interior se produc mutaţii de gândire şi comportament. Un joc te captivează, eşti orb şi surd până atingi momentul maxim, şi atunci - confruntându-te cu finalul - te întrebi: Cum oare am pierdut atâta vreme cu acest joc banal, care nu mi-a adus nici un folos? Ştiu persoane care au jucat acelaşi joc timp de doi ani, un joc de copii, care avea patru comenzi - sus, jos, stânga, dreapta; dependenţa nu mai poate fi pusă la îndoială. Internetul dispune de multe arme, dar de mirare este cum ne biruie chiar şi cu armele care par neînsemnate.

 Aici e marea satisfacţie bolnăvicioasă: că poţi obţine o plăcere fadă şi falsă în câteva secunde, pe când dacă aceeaşi plăcere ai vrea să o ai în viaţa reală ţi-ar lua multă cheltuială de energie şi mult timp.
Că putem păcătui într-o secundă e un lucru ştiut, dar acest lucru nu ar trebui să ne bucure, ci să ne întristeze pentru că, de ce te apropii de Internet, jocuri pe calculatoare şi alte programe virtuale, tot mai mult te îndepărtezi de viaţa reală şi de frumuseţile ei aferente.
Celor care vor dovezi concrete despre dependenţă le-aş da exemplul celor care, în pas cu moda, stau la Internet ore fără număr, pentru a-şi satisface un orgoliu sau un capriciu şi a se lăuda, aşa cum se laudă beţivul cu un număr record de pahare băute sau fumătorul cu pachetele de ţigări pufăite. Un tânăr, o cunoştinţă din oraşul în care locuiesc, a fost dat ca persoană dispărută, căutat de echipaje de poliţie mai bine de 24 de ore. Părinţii lui aşteptau neliniştiţi să-l găsească undeva, zăcând într-un canal, bătut, mort sau jefuit. Pe când, tânărul nostru a venit acasă cu naturaleţe, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, după ce petrecuse 36 de ore la un Internet-café.
Recent, un tânăr din China a murit într-un Internet-café, după ce a jucat timp de 48 de ore un joc de strategie.
Chiar denumirea unor Internet Café-uri, a unor cluburi de acest gen indică noţiunea de dependenţă, căci multe se numesc: Gaming Maniacs, Internet Mania sau Internet All Night etc.
Dependenţa este prin urmare o boală. Medicii psihiatri au destule date să confirme că Internetul provoacă tulburări clinice, cu o cazuistică extrem de bogată. În cazul folosirii îndelungi a Internetului apare dependenţa însoţită de sevraj. Neliniştea, frica, anxietatea, agitaţia sunt specifice utilizatorului împătimit.
Furnizorii de vise şi fantezii nu vor obosi să lupte să atragă spre dependenţă cât mai multe victime[1], căci armele lor se ascut, se perfecţionează şi se fac mai puternice de la zi la zi. De aceea, în unele state, se duce o luptă destul de dificilă împotriva Internetului şi a relelor pe care le provoacă. În China se încearcă cenzurarea conţinutului site-urilor, în Singapore se blochează site-urile considerate a fi cu conţinut vătămător, Arabia Saudită filtrează traficul Internet prin intermediul unui server central, Siria şi Australia au luat recent măsuri asemănătoare. Internetul este un gigant greu de stăpânit, pentru că omului, dacă i-ai pus pe ceva ştampilacenzurat, cu atât mai mult doreşte parcă să săvârşească păcatul.
Repetatele eşecuri înregistrate în faţa Curţii Supreme a S.U.A. de promotorii legislaţiei privind cenzurarea Internetului evidenţiază vulnerabilitatea constituţională a actelor normative, neputinţa lor în faţa acestui colos care semnează bilete către iad.
Mă întreb: de unde au curaj şi resurse aceşti împătimiţi ai Internetului să uite de sine, de prieteni, de viaţă, de frumuseţile naturii, de Dumnezeu? Clar! Dacă ceva devine obsesie, dacă ceva creează dependenţă, atunci omul trebuie să se supună, şi din guvernator, aşa cum, din marea-I bunătate, l-a lăsat Dumnezeu, devine guvernat, devine o slugă umilă şi umilită.
Trebuie să ne silim a înţelege că dependenţa nu este bună în nici un fel, pasiunea te duce la patimă, patima te duce la păcat, iar păcatul aduce moartea.
Mulţi fără de dreapta chibzuinţă au sfârşit pentru o cauză care în ochii lor părea bună, înfometându-se în numele credinţei, vânzându-şi averile fără acordul familiilor, nevoindu-se, bătându-se, răbdând sărăcia, scârba, ofensa şi umilinţa. Dumnezeu nu vrea să faci din credinţă un idol şi să te baţi până la schilodire, să te omori prin înfometare, să vinzi averile părinţilor tăi. Ci pentru că El este şi Înţelepciune doreşte să pui chibzuinţă şi dreaptă socoteală în toate câte le faci. Deci chibzuinţa este necesară atât în cele înalte, care ţin de credinţă, de iubirea cu care suntem datori faţă de Dumnezeu, dar şi în cele mai de jos, în aceste lucruri pe care unii le consideră mărunte, în dependenţa faţă de un păcat.
Stăpânii Internetului, vânzătorii de plăceri ştiu bine să-şi vândă marfa. Ochii tăi, o dată hrăniţi cu imagini imorale, vor cere din ce în ce mai mult. Nici măcar durerea fizică[2] nu mai apare ca impediment în faţa acestei false fericiri de a trăi într-o lume virtuală şi deşănţată.
Chiar şi pe Internet putem pune în acţiunile noastre discernământ, bucuria lucrului chibzuit, foamea pentru lucrul de folos, neaprinderea patimii, dreapta socoteală, frâna, înţelepciunea, şi vom constata că dintr-o dată destinul se va schimba în bine.
Un mare duhovnic român, Arsenie Papacioc, ca un adevărat trăitor în Hristos, spunea că dacă iubim suferinţa şi greutăţile, atunci Dumnezeu ne va fi dator, iar dacă Îl hulim pe Creator atunci când avem o primejdie sau o boală, atunci ne facem noi datori faţă de El.
Oricum, renunţarea la vicii şi la dependenţa de calculatoare şi la orice patimă este răsplătită de Dumnezeu, ca orice aplecare spre bine, cu binecuvântare şi purtare de grijă, asta pentru că Dumnezeu nu rămâne niciodată dator.

__________________________________

[1] Căci ei nu dorm până nu făptuiesc rău şi nu-i mai prinde somnul până nu fac pe cineva să cadă. (Pilde 4, 16)
[2] Întunece-se ochii lor ca să nu vadă şi spinarea lor încovoaie-o pentru totdeauna. (Romani 11, 10)
                                                 Sursa :http://www.nistea.com/

Pustnicul batran si ucenicul sau - Uimitor ...merita vazut

vineri, 21 ianuarie 2011

Sfantul Serafim de Sarov

Întîlnirea cu Dumnezeu !

,, ... Chiar e straniu, Andrei, e preot, soţia mea Eugenia, şi ea, după cum s-a dovedit, a reuşit să se arate prin biserică, iar eu pe alături. De ce? Flavian doar cât ma adus până în tinda bisericii şi îndată a ieşit după ceva, iar eu am rămas singur în biserică. Primul lucru care m-a mirat a fost liniştea, o linişte deosebită. Adică, auzeam prin fereastra deschisă cântatul păsărelelor, voci de oameni grăbiţi, o motocicletă hodorogea pe undeva. Aceste sunete erau alături, dar aici..., şi veneau cumva dintr-un alt spaţiu, care se părea că nu are nici o legătură cu mediul în care mă aflam eu. De parcă m-aş fi trezit într-o altă lume. Anume în altă lume. Am simţit-o cu toată fiinţa mea, în liniştea invizibilă dar vie a bisericii.
Da, da! Am simţit că liniştea e vie! O fiinţă vie, blândă, înţeleaptă, cu numele Linişte. Şi în această linişte a fost revărsată prezenţa vieţii şi nu pur şi simplu a vieţii, ci a VIEŢII, ce se deosebeşte, a unei altfel de vieţi, ADEVĂRATE. De odată mi-am dat seama, VEŞNICE.
Doamne, oare nu-mi ies din minţi?
Mi se pare că Pascali, în „Gânduri", sau Laroşfuco în „Maxime" a spus: „Eu simt, că Dumnezeu este. Şi nu simt că El nu este. Înseamnă că El este". De odată am înţeles că mă pot semna sub aceste cuvinte. Am simţit că El - este. Eu singur l-am simţit. Cugetul meu, toată experienţa vieţii mele, logica vieţii mele - toate se împotriveau acestui lucru, acestui simţ, nu ştiu de unde luat că Dumnezeu există! Ceva striga din mine cu o voce straşnică, cu un ţipăt strigent - ieşi, ieşi de aici, fugi în Moscova, tu aici o să-ţi ieşi din minţi, deja ţi-ai ieşit. Dar simţul meu nu mă lasa - El este! Da, da! El - Dumnezeu - există! Adevăratul şi Viul. Dumnezeu există! Eu nu-L vedeam, eu nu-L auzeam, dar cu toată fiinţa mea î-L simţeam. Îi simţeam prezenţa. Este cu mine alături. Posibil că stă chiar după acest perete, după această coloană, sau poate după acele uşi? Şi mă sinţeam bine. Mă simţeam foarte bine. Atât de bine, cum nu m-am simţit niciodată în viaţă. Şi ştiam că aceasta este bine, deoarece El, Dumnezeu, e alături de mine. Stăteam în tinda bisericii, respiram adânc cu acest, necunoscut de mine aer, pătruns de un aromat extraordinar. Mă pătrundea o uşurare ce-mi umplea întreaga fiinţă. Mi se părea că doar făcând un pas şi voi prinde aripi, zburând de asupra icoanelor, pe sub cupola
bisericii. O linişte ca în copilărie, pe genunchii bunicii, a pătruns în inima mea, iar aceasta bătea aprins - Doamne, Doamne, Doamne!
Nu deodată mi-am dat seama că în faţa mea stătea Flavian, care demult se uita la mine cu un
zâmbet plin de bucurie.
- Andrei! Iartă-mă, Flavian! Iartă-mă părinte Flavian, ascultă!
- Nu e nevoie să spui nimic, Alexei. Eu şi singur văd, V-aţi întâlint! Slavă lui Dumnezeu!
- Nu, ascultă-mă, ce, e adevărat? Ceea ce am simţit, Adevărul acesta, este Dumnezeu? Oare
aşa ceva poate să fie?
- Se întâmplă şi aşa. Şi altfel. În mod diferit. În aceasta poţi să nu te îndoieşti. Am crezut că vei putea simţi aşa ceva, cândva. Am crezut că în tine a rămas sufletul viu, necătând la aceea că toată viaţa ta ai tot încercat să-l omori. Nu m-am aşteptat că acest eveniment poate avea loc acum. Dar Dumnezeu vede mai bine când şi cui să se descopere pe Sine. Slavă Lui pentru toate!
- Părinte Flavian, ascultă... dar, ce să fac acum? Ceva s-a întâmplat acum cu mine... Nu prea
înţeleg ce... Dar ştiu exact că Dumnezeu există!
- Alexei, dar tu vorbeşte cu El. Vorbeşte cum vorbeşti acum cu mine, pur şi simplu vorbeşte!
Spune-I că tu nu ştii nimic despre El, dar vrei să faci cunoştinţă cu El. Povesteşte-i despre tine,
despre viaţa ta, despre tot, de ce boleşte sufletul tău. Roagă-L să te ajute, să te înveţe cum să trăieşti mai departe. Ia loc aici, înaintea acestei icoane şi vorbeşte cu El!
- Se poate în genunchi?
- Se poate, desigur se poate!
Când am ieşit din biserică se înopta. Nu am să povestesc cum am vorbit cu Dumnezeu. Este imposibil de povestit. Este taină. Adică, aceasta nu este pentru toţi. Am să spun doar una: în timpul în care am vorbit cu El, ba jelindu-mă, ba plângânnd, ba Învinuidu-L, El a stat înaintea mea şi a ascultat. A ascultat şi a răspuns. A răspuns cu o dragoste fără de sfârşit ce se revărsa, iar eu mă înecam în această dragoste, plin de fericire. Este imposibil de descris. Aceasta poţi doar să simţi. Cine a simţit, mă va înţelege!
Trad. Preot Iulian Raţă
Prot. Alexandru Toric „Flavian" (Moscova 2007)
          Sursa www.ortodoxia.md

joi, 20 ianuarie 2011

Evghenie – un martir al zilelor noastre


Evghenie Alexandrovici Rodionov
Ionela Andreea şi Vasile Arcanu au fost în Rusia, în apropiere de Moscova, în localitatea Satino-Russkoye, lângă Podolsk, acolo unde s-a născut ostaşul Evghenie Rodionov, unul dintre mai noii martiri creştini. Acolo se află şi mormântul său, un loc deja asaltat de mii de pelerini din întreaga lume.
Lui Jenia, cum îi spuneau apropiaţii, îi plăceau versurile şi de ziua mamei întotdeauna avea grijă să îi dedice o poezie. Am stat câteva ore de vorbă cu mama sa, Liubov Vasilievna Rodionova, care ne-a spus povestea vieţii şi morţii lui Jenia. De când fiul său a fost martirizat, Liubov Vasilievna Rodionova a devenit o persoană publică foarte cunoscută în Rusia, şi nu numai acolo. Ea aleargă de la un capăt la celălalt al Rusiei, oriunde este nevoie de ajutorul său, pentru a îmbărbăta familiile celor căzuţi la datorie şi pentru a aduce mângâiere soldaţilor mutilaţi de războiul cu cecenii. Mama lui Evghenie ne-a declarat că, dacă va fi invitată, va veni şi în România pentru că a auzit despre români că sunt ortodocşi şi oameni foarte credincioşi. După 12 ani de la martiriul fiului său, soldaţii ruşi l-au adoptat pe Evghenie, scumpul ei copil, ca patron spiritual, purtând iconiţe cu chipul său, iar ea a primit numele “Mama soldaţilor ruşi”. O comisie a Patriarhiei Ortodoxe a Rusiei întreprinde deja demersurile necesare canonizării sale sub numele Sfântul Mucenic Evghenie Ostaşul.
Evghenie Alexandrovici Rodionov s-a născut pe 23 mai 1977, în localitatea Satino-Russkoye, lângă Podolsk, în regiunea Moscova. Evenimentul care l-a nemurit, tăierea capului, s-a produs tot la 23 mai. Era în 1996, în captivitate, la Bamut, Cecenia, în chiar ziua în care creştinii ortodocşi sărbătoreau marele praznic al “Înălţării Domnului”. Cu el au fost omorâţi prin împuşcare şi alţi trei colegi de-ai săi capturaţi în aceleaşi împrejurări, Saşa Jeleznov, Andrei Trusov şi Igor Iakovlev. Aceşti martiri se alătură altor mărturisitori ruşi ai dreptei credinţe, ucişi de ceceni: protoiereul Anatolie, cei trei soldaţi răstigniţi în Vinerea Mare şi alţii neştiuţi.

Talismanul cel mai de preţ

Când era mic, bunica sa i-a dăruit un lănţişor cu o cruciuliţă din argint. El ţinea atât de mult la această cruciuliţă încât, deşi era interzis, o purta chiar şi la şcoală. Mama sa îşi aminteşte că în acele timpuri elevilor li se interzicea să creadă în Dumnezeu şi din acest motiv l-a avertizat pe micuţul Jenia să fie atent cu cruciuliţa pe care o avea. Evghenie s-a încăpăţânat şi a purtat-o în continuare şi, fără a ţine seama de sfatul mamei sale, a refuzat să o dea jos de la gât. Înainte de armată reuşeşte să se califice în două meserii: tâmplar (asamblator de mobilă) şi şofer. “Nu l-am ajutat cu nimic, arată Liubova Vasilievna, singur şi-a dat examenele şi singur a obţinut permisul pentru două categorii.” Cum era Jenia? “La fel ca şi ceilalţi tineri, continuă ea. Nu mergea foarte des la biserică, asculta muzică cu prietenii lui, făcea sport. Totuşi, avea un respect doesebit pentru acea cruciuliţă pe care nici în ruptul capului nu o dădea jos de la gât!”
100 de zile, tortură şi chinuri pentru Hristos
În iunie 1995 a fost recrutat în armată la trupele de găniceri. Pe 16 februarie 1996, Liubov Vasilievna Rodionova a primit o telegramă prin care era informată că fiul său a dezertat. În realitate, el fusese capturat de rebelii ceceni la un pichet de control. Au urmat trei luni şi jumătate de calvar. A fost tinut într-un beci întunecat, spânzurat de încheieturile mâinilor, şi bătut sistematic până la epizare. Fundamentaliştii musulmani i-au ordonat lui Evghenie să-i scrie mamei sale şi să ceară de la ea 10.000 de dolari pentru răscumpărare. El le-a spus că familia lui e săracă şi nu îşi poate permite o asemenea sumă. Apoi călăul său le-a ordonat lui şi altor prizonieri ruşi să se convertească la islam şi să lupte contra camarazilor săi. Evghenie însă a refuzat să-L trădeze pe Hristos. Pentru acest lucru, a fost “recompensat” de musulmanii ceceni cu pedeapsa capitală: tăierea capului. Acest lucru s-a întâmplat exact în ziua în care împlinea 19 ani.

Nouă luni de căutări

Ca orice mamă, ba chiar mai mult decât oricare alta, Liubov Vasilievna Rodionova l-a căutat neâncetat timp de nouă luni. A fost, crede ea, aşa cum s-a întâmplat atunci când l-a purtat în pântece, ca la o a doua naştere… Despre moartea lui a aflat abia în septembrie. A trecut prin toate taberele grupărilor rebele, fiind nevoită uneori să suporte orori inimaginabile din partea acestora. “Am mers pe drumuri pline de mine, însă niciodată nu am călcat pe vreuna. Dumnezeu m-a ajutat pentru că datoria mea era să-mi găsesc fiul… să-i aduc trupul acasă, să-l îngrop după tradiţia noastră ortodoxă, să se întoarcă din pământul din care a fost luat…” La un moment dat a fost foarte aproape de el, la doar şapte kilometri de locul în care era ţinut captiv. Pentru a-l putea scăpa şi-a gajat apartamentul. Planul Domnului a fost însă altul.

De vorbă cu călăul

Evghenie a fost ucis de fiorosul Ruslan Khaikhoroyev, un om cu suflet negru, după cum îl caracterizează Liubov Vasilievna Rodionova, un nume la auzul căruia toţi tremurau. Era comandantul zonei Bamut. Reuşind să stea faţă în faţă cu cel care i-a omorât copilul, acesta, fără pic de jenă, martori fiind şi câţiva reprezentanţi ai OSCE, i-a mărturisit mamei lui Evghenie că fiul ei a avut şansa de a rămâne în viaţă. “N-a vrut să se convertească la islam şi nici n-a vrut măcar să-şi dea jos cruciuliţa pe care o purta la gât, ori să devină frate de-al nostru, altfel putea să scape”, i-a spus Khaikhoroyev. La 23 august 1999, la trei ani şi trei luni, Ruslan Khaikhoroyev a primit plată de la Dumnezeu pentru faptele sale nelegiuite. În timpul unei răfuieli între bandele rivale de rebeli ceceni, el fost omorât, la Groznîi, de tovarăşi de-ai săi, împreună cu gărzile sale de corp, adică aceia care l-au torturat pe Evghenie.

Mormântul lui Evghenie

Tatăl a murit de durere

Tatăl lui Evghenie a murit la cinci zile după ce fiul său a fost îngropat. Liubov Vasilievna Rodionova ne-a declarat că şi acest episod s-a petrecut atât de rapid încât a lăsat-o fără grai. “Soţul meu a cumpărat zece “Snicker’s”, ciocolate după care Evghenie era înnebunit, şi s-a dus cu ele la mormânt. Nu ştiu cum şi de ce, dar, a fost găsit decedat chiar acolo, lângă crucea fiului său… Cred că durerea a lăsat urmă adâncă şi până la urmă l-a răpus”, ne povesteşte cu lacrimi în ochi Liubov Rodionova. “De fiecare dată când am fost bolnavă, mi s-a arătat în vis, mi-a vorbit, m-a încurajat şi după aceea m-am vindecat…”, ne-a spus Lubiov.

Evghenie, sfântul minunilor

S-au scurs mai bine de 12 ani şi mass-media rusă vorbeşte despre minuni făcute de noul martir Evgenie. O icoană cu frumosul chip al Sfântului Evghenie Ostaşul, dintr-o biserică aflată într-un mic sat, a izvorât mir. Mama sa, care nu a mai păşit înainte într-o biserică, este acum o credincioasă practicantă, salvată de exemplul fiului său. La mormântul lui Evghenie este ridicată o cruce înaltă de doi metri la care arde permanent o candelă. Aici vin mii de pelerini ca să se închine Sfântului Evghenie, mai ales soldaţii ruşi ca să fie ocrotiţi de rele, pe timpul serviciului militar, dar şi tinerele fete care-i cer sfântului să le dea un băiat bun, la fel ca el. Odată a venit un veteran la crucea de la căpătâiul lui Evghenie. Acesta şi-a dat jos decoraţia sa militară şi, în semn de respect, a pus-o pe mormânt.

Soldat rus inchinandu-se moastelor Mucenicului Evghenie

Ultima scrisoare pentru mama

Înainte de a muri, Evghenie i-a trimis celei care i-a dat viaţă şi la care ţinea mai mai mult decât la lumina ochilor săi, drept surpriză la ziua ei de naştere, o scrisoarea cu următoarea poezie:
La mulţi ani, măicuţa mea iubită,
Azi e ziua ta, dar din păcate,
Nu te pot îmbrăţişa, căci iată,
Soarta m-a purtat aşa departe.

Îţi urez ani mulţi şi sănătate,
Să rămâi tot tânără, frumoasă,
Unde-aş fi, nimic nu ne desparte
În curând voi reveni acasă.

Din adâncul inimii aş vrea
Tot ce-i mai de preţ, tot ce-ţi doreşti
Chiar şi ani o sută de-ai avea
Pentru mine nu îmbătrâneşti.

Cele rele mi te ocolească
Sănătoasă, tânără mereu,
Mama mea să nu îmbătrânească
Lângă ea mereu voi fi şi eu…!

miercuri, 19 ianuarie 2011

Sfântul Serafim de Virița – O scrisoare către un fiu duhovnicesc



Sfântul Serafim de Virița (1866-1949) este unul dintre cei aproximativ 1200 de sfinți pe care Sinodul Ierarhic al Bisericii Ortodoxe Ruse i-a canonizat de-a lungul istoriei. Pentru canonizarea Sfântului Serafim, sinodul s-a adunat în 13-16 August 2000 în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.
Din cuvintele Cuviosului Stareț:
Nici o picatură din lacrimile mamei nu piere in zadar! Rugăciunea mamei are mare putere“.
Rugăciunea îngrădește si respinge cumplitele îndemnuri ale puterii întunecate. Și mai cu deosebire este puternică rugaciunea celor apropiați. Rugăciunea mamei, rugăciunea prietenului – ea are o mare putere”.
Sfântul spunea despre sine:
Eu sunt o cămară în care se adună suferințele oamenilor”
Imitându-și sfântul protector, Parintele s-a rugat și el o mie de nopți pe o piatră în fața icoanei Sf. Serafim din Sarov.
Părintele Serafim iubea foarte mult tinerii. În vremea lui oamenii tineri nu mergeau la biserică aproape deloc, iar când totuși era vizitat de către ei, Parintele se bucura nespus. El obișnuia să spună că rolul tinerilor va fi foarte important în viitoarea retrezire a vietii bisericești. De asemenea, obișnuia să spună că va veni o vreme când pervertirea și desfrânarea printre tineri va atinge cel mai mare grad de decădere. Cu greu se va mai găsi vreun suflet feciorelnic printre ei. Tinerii vor vedea că nimeni nu îi pedepsește pentru ceea ce fac și astfel vor crede că totul le este permis pentru satisfacerea dorințelor si plăcerilor. Dar Dumnezeu îi va chema, totuși, și ei vor înțelege că nu mai pot continua o astfel de viață. Apoi, pe diferite căi, vor fi conduși către Dumnezeu. Mulți oameni vor avea o înclinare către viața ascetică. Cei care vor fi fost mari pacătoși și alcoolici vor umple bisericile și vor avea o mare sete de viața duhovnicească. Mulți vor deveni monahi. Mănăstirile se vor redeschide și bisericile vor fi pline de credincioși. Tinerii vor merge în pelerinaje la locurile sfinte. Acele vremuri vor fi frumoase. Faptul că astăzi ei săvârșesc păcate grave, îi va duce către o mare și adancă pocăință. La fel cum candela înainte să se stingă stralucește puternic și aruncă scântei în jur, iar cu lumina ei luminează întunericul dimprejur, la fel va fi și viața Bisericii în vremurile din urmă. Și sfârșitul este aproape.
Urmatorul text cuprinde o scrisoare trimisa de catre Parintele Serafim unui fiu duhovnicesc, episcop, care era într-o închisoare sovietică. Este o omilie plină de mângâiere si bună sfătuire pe care Dumnezeu Creatorul o adresează sufletului omului:
Sfântul Serafim de Virița – O scrisoare către un fiu duhovnicesc aflat într-o închisoare sovietică
sf-serafim-de-virita
Te-ai gândit vreodată că tot ceea ce te privește pe tine Mă privește la fel de mult și pe Mine? Lucrurile care te privesc pe tine sunt la fel de importante ca lumina ochilor Mei. Te prețuiesc atât de mult în ochii Mei (El vorbește despre suflet) și te iubesc atât de mult; de aceea, e o bucurie atat de specială pentru Mine sa te pregătesc și să te încerc. Când ispitele și vrăjmașul vin peste tine, revărsându-se precum un râu asupra ta, vreau să știi că,
Aceasta a fost de la Mine.
Vreau să știi că slăbiciunea ta are nevoie de tăria Mea, iar scăparea și izbăvirea ta stau în a Mă lăsa să am grijă de tine. Ia aminte, când ești cuprins în vâltoarea imprejurărilor grele, între oameni care nu te înțeleg, care nu iau în seamă lucrurile ce îți aduc bucurie și te izgonesc de la ei,
Aceasta a fost de la Mine.
Eu sunt Dumnezeul tău, toate împrejurările vieții tale sunt în mâinile Mele; nu ai ajuns din întâmplare în situația ta, ci este tocmai locul pe care l-am pregătit pentru tine. Nu tu mi-ai cerut să te învăț smerenia? Iar acolo, te-am așezat în atmosfera potrivită, în școala unde te vor învăța ceea ce ai nevoie. Locul in care trăiești acum, precum și cei care trăiesc în jurul tău, nu fac altceva decât Voia Mea. Ai dificultăți financiare și abia supraviețuiești? Ia aminte,
Aceasta a fost de la Mine.
Vreau să știi că Eu dispun de banii tăi; caută scăparea la Mine și întelege că Eu sunt izbăvirea Ta. Ia aminte, cămarile Mele sunt pline și inepuizabile și să fii convins că Eu îmi țin toate promisiunile. Nu primi ca oamenii să-ți spună când ești în necaz: ”Să nu crezi în Domnul și Dumnezeul Tău.” Ai petrecut vreodată întreaga noapte în zbucium? Ești despărțit de rudele tale, de oamenii pe care îi iubești? Am lăsat să ți se întâmple toate acestea astfel încât să te întorci către Mine și în Mine să afli veșnica mângâiere și odihnă. Te-a dezamăgit prietenul tău, sau cineva căruia ți-ai deschis inima?
Aceasta a fost de la Mine.
Am îngăduit ca această suferință să te atingă astfel încât să înveți că cel mai bun prieten al tău este Domnul. Înfățișează-Mi-le toate Mie și spune-mi tot ce ai pe suflet. Te-a vorbit cineva de rău? Las-o în grija Mea. Lipește-te de Mine, în Mine este adăpostul tău, astfel încât vei fi ferit de războirile neamurilor. Voi face ca dreptatea ta să strălucească precum lumina, iar viața ta ca miezul zilei. Planurile tale au fost destrămate, a slăbit sufletul tau iar tu te simți sfârșit,
Aceasta a fost de la Mine.
Ți-ai facut planuri și ți-ai stabilit obiective; le-ai adus înaintea Mea să le binecuvântez. Dar vreau sa lași toate în seama Mea, să călăuzesc și să îndrept cu Mâna Mea împrejurările vieții tale, căci tu ești orfanul, iar nu stăpânul. Pierderi neașteptate au venit peste tine și deznădejdea ți-a cuprins inima, ia aminte,
Aceasta a fost de la Mine.
Căci cu această multă oboseală și teamă mare te încerc, ca să văd cât de puternică îți e credința în promisiunile Mele și îndrăzneala în rugăciune pentru aproapele tău. De ce nu ești tu cel care și-a încredințat grija pentru cei dragi iubirii Mele celei purtatoare de grijă? De ce nu ești tu cel care îi lasă în ocrotirea Preacuratei Maicii Mele? Boli grave au venit peste tine, care poate vor fi vindecate sau poate sunt de nevindecat, țintuindu-te de patul tău,
Aceasta a fost de la Mine.
Pentru că vreau să Mă cunoști mai adânc, prin boala trupului și să nu murmuri împotriva acestor încercări pe care ți le trimit. Nu încerca să înțelegi planurile Mele despre căile diferite de mântuire a sufletelor oamenilor, ci fără cârtire și cu umilință pleacă-ți capul înaintea bunătății Mele. Ai visat să faci ceva extraordinar pentru Mine, dar în loc să indeplinești asta, ai căzut pe patul de suferință,
Aceasta a fost de la Mine.
Pentru că te-ai fi cufundat astfel în lucrurile tale și Mi-ar fi fost cu neputință să-ți mai ridic gândul către Mine, iar Eu vreau să te învăț cele mai adânci cugetări și învățăturile Mele, ca să-Mi slujești. Vreau să te învăț să simți cum tu nu ești nimic fară Mine. Câțiva dintre cei mai buni fii ai Mei sunt cei care s-au despărțit de activitățile vieții, pentru a învăța să folosească arma rugăciunii neîncetate. Ai fost chemat pe neașteptate să preiei o responsabilitate dificilă, indurată în numele Meu. Îți încredințez aceste greutăți și din acest motiv Domnul Dumnezeul tău iți va binecuvânta toate lucrurile tale, în toate carările tale. În toate, Domnul îți va fi învățător și îndrumător. În această zi, am pus în mâinile tale, copilașul Meu, acest vas plin cu mirul cel dumnezeiesc, să-l folosești din belșug. Adu-ți aminte întotdeauna că fiecare dificultate de care te vei izbi, fiecare cuvânt jignitor, fiecare vorbire de rău și critică, fiecare piedică în lucrarea ta care ar putea sa nască în tine frustrare sau dezamăgire, fiecare descoperire a slăbiciunilor și neputințelor tale va fi unsă cu acest untdelemn,
Aceasta a fost de la Mine.
Cunoaște și amintește-ți pururea, oriunde ai fi, că orice bold care te ințeapă va fi tâmpit (orice ac va fi tocit), de îndată ce vei învăța, în toate lucrurile tale, să privești către Mine. Toate ți le-am trimis Eu, pentru desăvârșirea sufletului tău,
Toate acestea au fost de la Mine.

Articol compilat si tradus din sursele: 

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”