luni, 27 iunie 2011

Interviu cu Arhimandritul Ambrozie (Munteanu), stareţul sfintei mănăstiri Hîrjauca, cu ocazia lansării paginii www.hirjauca.md


Preacuvioase părinte Arhimandrit, creştinii dreptmăritori din Republica Moldova îl cunosc pe părintele Ambrozie Munteanu în urma vrednicii sale slujiri în nordul ţării la Edineţ, dar mai ales la mănăstirea Frumoasa, unde sfinţia voastră, practic în câţiva ani, aţi ridicat acest sfânt lăcaş din ruine şi aţi făcut ca mănăstirea Frumoasa să-şi recapete nobleţea de altă dată, iar numele acestei mănăstiri „Frumoasa”, să fie cunoscut departe peste hotarele Republicii Moldova. Mai puţini însă cunosc, că de câteva luni aţi fost numit prin decret eparhial stareţ la mănăstirea Hîrjauca, veche vatră monahală situată în codrii Basarabiei nu departe de orăşelul Călăraşi.Preacuvioase părinte Arhimandrit, când a avut loc venirea sfinţiei voastre la Hîrjauca şi în ce stare aţi găsit această veche aşezare monahală?
Pentru prima dată am vizitat mănăstirea Hîrjauca în anul 1994, cînd împreună cu alți părinți de la Noul Neamț, mănăstirea mea de metanie, am cîntat slujba de sfințire a bisericii Înălțării Domnului din această mănăstire. Mai tîrziu, în octombrie 2002, am mai făcut un pelerinaj la Hîrjauca, urmare numirii mele în ascultarea de stareț al mănăstirii Frumoasa. Venirea mea la Hîrjauca, deja în calitate de stareț s-a făcut la 20 martie curent, conform decretului din 19.03.11, semnat de Prea Sfinția Sa PS Petru, episcop de Ungheni și Nisporeni. Venit la Hîrjauca am găsit mănăstirea apoape pustie, cu doar 3 frați, fără slujbă zilnică la biserică și cu un car de probleme de ordin administrativ și gospodăresc. Trebuie să specific, că numirea mea în stăreția acestei sfinte mănăstiri a fost motivată de unele încălcări statutare comise de predecesorul meu în această slujire.
Preacuvioase părinte, care au fost primii paşi de consolidare a mănăstirii pe care i-aţi interprins în primele zile de aflare la Hîrjauca?
Desigur pentru început, cu binecuvîntarea Prea Sfințitului episcop Petru, am stabilit un program zilnic de rugăciune la biserică, fără de care o mănăstire nu-și poate avea rostul. Slujirea zilnică a Sfintei Liturghii este temelia pe care monahii cu mod de viață chinovial își zidesc mîntuirea. Cu mine împreună au mai venit în mănăstire alți 3 frați, care deși cu insuficiente abilități corale, totuși mă ajută zi de zi în înplinirea acestei binecuvîntări arhierești și norme statutare. În mare parte atenția noastră a fost îndreptată spre organizarea vieții interne, așa după cum prevede regula monahală a vieții de obște, precum și spre chivernisirea celor gospodărești.
Preacuvioase părinte, vă rog să ne spuneţi, ce proiecte şi lucrări doriţi să realizaţi în viitorul apropiat la mănăstirea Hîrjauca şi care dintre ele vor avea o prioritate mai mare?
La moment mănăstirea Hîrjauca se confruntă cu grave probleme de ordin cadastral. Din acest punct de vedere Hîrjauca pare a fi unica mănăstire din Moldova căreia nici pînă în prezent nu i-au fost retrocedate bunurile imobile, mare parte din ele, precum și terenurile din jurul mănăstirii, fiind vîndute de către administrația publică locală către persoane din afara mănăstirii. Urmare acestei împărțiri frauduloase a caselor și pămînturilor mănăstirești, această veche și frumoasă vatră monahală, pe timpuri reședință de vară a episcopilor și mitropoliților din Chișinău, a ajuns să fie împînzită din toate părțile de mireni, lipsită de cea mai elementară zonă de protecție, așa după cum se cuvine unui monument de valoare națională și nu numai. Desigur, în aceste circumstanțe deloc ușoare, mănăstirea nicidecum nu-și propune exproprierea celor care de-a lungul timpului, cu buna sau rea voință au ajuns să locuiască în vechile hotare ale mănăstirii, convețuirea în bună vecinătate și înțelegere fiind o proritate a relațiilor noastre cu cei din jur, dar nicidecum în detrementul acestui sfînt locaș, care pînă astăzi încă mai poartă pe chipul său însemnele batjocurei din vremurile de grea amintire a ateismului combatant.
Părinte Arhimandrit, cunoaştem că aţi stat la bazele înfiinţării primei şcoli teologice de iconografie şi mozaic din Republica Moldova. Vă rugăm să ne povestiţi pe scurt din istoria acestei instituţii de învăţământ teologic.
Școala de Iconografie își are începutul în cele patru ediții ale taberei de vară pentru copiii din familii cu posibilități reduse, care a avut loc la mănăstirea Frumoasa în anii 2005-2008. Obișnuiam să găzduim în perioada vacanței copii cu vîrsta între 12-15 ani, care timp de două săptămîni erau oaspeții noștri. Pe lîngă rugăciunea de la biserică și alte ocupații, copiii din tabără, sub îndrumarea profesorilor, deprindeau măiestria artelor populare, inclusiv și pictura pe sticlă. Așa s-a întîmplat că la a treia ediție majoritatea copiilor au ales drept ocupație anume icoana pe sticlă și prin asta noi, organizatorii, am descoprit talente tinere, cărora li s-a propus un curs mai aprofundat de studiu în domeniul iconografiei. În toamna anului 2008, cu binecuvîntarea IPS Vladimir, mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove s-au pus bazele Școlii Teologice de Iconografie și Mozaic „Sf. Ioan Damaschin”, ca filială a Seminarului Teologic Ortodox „Sfinții Trei Ierarhi” din Chișinău. În acest an, cu ajutorul lui Dumnezeu, am avut deja prima promoție, în număr de 9 absolvenți, dintre care 3 vor primi în timpul apropiat brevet de iconar. Odată cu transferarea mea la Hîrjauca, și pentru faptul că în ultimii doi ani solicitanții pentru studii sînt preponderent băieți, sediul școlii a fost transferat la mănăstirea Hîrjauca.
Părinte Arhimandrit, în ziua de astăzi s-a format o aşa numită modă de a merge în pelerinaje la mănăstiri, puţini însă cunosc adevăratul rost al plerinajului creştin. În acest sens vă rugăm să explicaţi creştinilor care au de gând să se pornească în pelerinaj, care este scopul şi sensul adevărat al pelerinajului?
Pelerinajul înseamnă în primul rînd un drum făcut spre locurile sfinte cu scop de închinare. Este adevărat că astăzi puțini dintre credincioșii noștri înțeleg sensul adevărat al pelerinajului. De obicei oamenii vizitează mănăstirile din două pricini: cu văzutul și pentru comandarea slujbelor. De cele mai multe ori aceste două motive sînt indinspensabile, iar participarea la slujbele mănăstirești ocazională, nefiind scopul vizitei. Or, pelerinaj înseamnă neapărat participarea la slujbele mănăstirești și primirea Tainelor de la părinții monahi. Iată de ce astăzi putem spune că în mănăstiri aproape că nu avem pelerini, iar vechea tradiție a pelerinajului tot mai mult și mai mult este marginalizată de acest fenomen de gură cască, cu nume straniu de „turism religios”, cînd mănăstirile noastre sînt inundate de grupuri de copiii neastîmpărați care se bagă peste tot pentru a imortaliza o poză, de tineri care își dau săruturi pe băncile din mănăstire, de femei aproape goale și de bărbați care își alungă stresul cu o țigară trasă în poartă mănăstirii. Și totuși, ne bucurăm de orice om care ne pășește pragul, încercăm să-l ascultăm, să-l sfătuim, să-i arătăm dragostea noastră, așa încît nimenea să nu-și piardă folosul unui drum făcut spre Casa Domnului.
Părinte, este cunoscut faptul că una dintre primele pagini de spiritualitate creştină ortodoxă care a apărut în internetul autohton şi care a apărut din iniţiativa şi cu purtarea de grijă a sfinţiei voastre, a fost pagina mănăstirii Frumoasa www.frumoasa.md. Odată venit la Hîrjauca una dintre priorităţi a fost ca şi a această mănăstire să-şi aibă cartea sa de vizită în internet şi anume pagina www.hirjauca.md. Cum vedeţi din punctul de vedere a sfinţiei voastre, care ar trebui să fie relaţia creştinului cu internetul?
Lansarea acestei pagini electronice urmărește drept scop promovarea imaginii mănăstirii noastre în lumea mediatică, în special cea electronică. Acest lucru nicidecum nu contravine normelor religioase, ba dimpotrivă, reflectă dorința Bisericii Creștine de a descoperi la toată suflarea lumea lui Dumnezeu. Și dacă astăzi tehnologiile informaționale sunt o provocare pentru societate, Biserica, iar în cazul nostru mănăstirea Hîrjauca, nu-și poate permite să lase fără atenție omul secolului XXI, care nu-și poate închipui o zi trăită fără internet. Prezența noastră în această rețea vine din grija părintească făță de omul învolburat de deșertăciunile și tentațiile lumii și este o oportunitate a zilei de astăzi. Cît despre relația creștinului cu internetul, răspunsul este unul valabil pentru toate ocupațiile omului: 1. Nimic nu trebuie să ne stăpînească, și 2. Să-I cerem lui Dumnezeu puterea de a ști să alegem binele și să fugim de rău. Aduc mulțumire lui Dumnezeu și persoanelor implicate în acest proiect, că la împlinirea celor 100 zile de la numirea mea în stăreția mănăstirii Hîrjauca am reușit să lansăm această pagină electronică.
Vă mulţumim şi vă dorim ca Bunul Dumnezeu să vă întărească pentru viitoarele lucrări pe care doriţi să le înfăptuiţi!
Vă mulțumesc și eu pentru gîndul bun! Fie ca prezența mănăstirii noastre în internet să fie de folos celor care vor să-și cunoască mai bine credința și trecutul.
                                                                                             Sursa : www.hirjauca.md

vineri, 17 iunie 2011

Viata, un minut de zbor...

  
Viata astazi a deveni o goana dupa realizari. Avem o lista cu lucruri ce trebuie sa le realizam si nimic m-ai mult. Traim fara bucurii si fara dragoste adevarata, fara a pune suflet in ceea ce avem de realizat, am devenit niste roboti cu programe prestabilite.

One Minute Fly


Viata astazi a deveni o goana dupa realizari. Avem o lista cu lucruri ce trebuie sa le realizam si nimic m-ai mult. Traim fara bucurii si fara dragoste adevarata, fara a pune suflet in ceea ce avem de realizat, am devenit niste roboti cu programe prestabilite.

joi, 2 iunie 2011

Două dintre cele mai cunoscute mănăstiri autohtone își sărbătoresc astăzi hramul

De sărbătoarea Înălțării Domnului, două dintre cele mai emblematice mănăstiri din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove își celebrează hramul. Este vorba de mănăstirile Noul Neamț și Hârjauca.
Mai jos vă prezentăm istoria acestor două așezăminte monahale.

Manastirea Harjauca este situata in regiunea Calarasi. A fost inaltata pe malul paraului Harjauca, la poalele unei coline acoperite cu stejari seculari. Drumul ce duce spre ea trece peste dealul cel mare din apropierea gurii Sipoteni.
     Potrivit cercetatorului P. Crusevan, manastirea a fost intemeiata in anul 1740. De frica tatarilor, ascunzatorile din codri din jurul manastirii adaposteau multi fugari. Un batran, Teodosie, le-a fa cut acestora o casa de rugaciune. Dupa ce vremurile s-au mai linistit, a venit prin aceste locuri un ieromonah, Varsonufie, care cu ajutorul dat de un boier Miculita. a facut cateva chilii, iar in locul casei de rugaciune - o biserica de lemn.
Dupa o alta versiune, manastirea Harjauca ar fi fost intemeiata in 1750 de un monah, Inochentie Sava, din targul Calarasi. Acesta ar fi inzestrat, impreuna cu unchiul sau, Miron Badica, manastirea, dandu-i mosia Sipoteni.
Din 1846 manastirea devine arhiereasca. Primul egumen titular al ei a fost arhiepiscopul Irinarh al Chisinaului, avindu-i ca loctiitori pe parintii Pantelemon si Ilarion, sub care sau facut multe renovari si schimbari.
In 1917, in timpul revolutiei, soldatii rusi au facut mari devastari si au manifestat un barbarism cumplit in manastire.
Dupa anul 1918, cind Basarabia a fost eliberata si unita cu Romania, viata manastirii s-a normalizat. La dezvoltarea manastirii a contribuit substantial arhiereul Nicodin al Husilor. In contributia lui s-a extins biblioteca in care au fost aduse carti vechi din Iasi, Bucuresti. Manastirea a ajuns la o mare inflorire. Insa , in anul 1962, la insistenta unui grup de ateisti agresivi, manastirea a fost inchisa. In incinta a fost instaurat un sanatoriu, cu denumirea "Codru".
Din initiativa conducerii sanatoriului, in special a lui Gheorghe Osoianu si a Ministerului Culturii, in 1981 a inceput restaurarea bisericii de vara Inaltarea Domnului. In interior, sub straturi de var si vopsea a fost descoperita fresca veche a bisericii, realizata in stil clasic, in anii 1901-1906, de catre pictorii Blinov, Stoianov si Lemaic. Timp de opt ani pictorii-restauratori Vasile Negruti, Serafim Prodan, Alexandra Ivanov si Elena Grigorasenco au restaurat aceasta minunata fresca.
Pentru manastirea care urma sa fie redeschisa, in 1993 gospodaria agricola din localitate a repartizat 2 ha de pamant arabil, iar in 1995 - inca 10 ha. In 1994 la manastire s-au adunat 12 vietuitori, sanatoriul din apropiere fiind nevoit sa le cedeze un corp.
In toamna anului 1994 a fost resfintita Biserica Inaltarea Domnului. Aceasta biserica se aseamana arhitectural cu Catedrala mitropolitana din Chisinau, care a fost ridicata in aceeasi perioada.
Abia in 1998 a fost eliberata cladirea staretiei, care dupa restauratie, a fost sfintita in vara aceluiasi an. Tot atunci au fost cedate trapeza si un corp cu un etaj de langa biserica de iarna.
 Povesteste un pelerin: Manastirea care plange
Am fost de mai multe ori pe la Manastirea Harjauca, dar de fiecare data am simtit trairi puternice. Cel mai mult am fost zguduit de imaginea bisericii de iarna „Sfantul Spiridon", in care se afla icoana Mantuitorului, batjocorita de topoarele ateilor misei. Totodata, profunde emotii m-au cuprins in biserica de vara „Inaltarea Domnului" cand am vazut cu cata cruzime „maestrii" tirului au ochit in peretele pe care era pictat chipul lui Iisus Hristos. Manastirea Harjauca a trecut durut prin timpurile cand sufletele oamenilor erau ruinate de necredinta, cand cei care il slaveau pe Domnul erau prigoniti, iar lacasele sfinte transformate in cuiburi ale dezmatului si distractiei. Cinovnicii uitau ca aici era un mare centru de cultura si spiritualitate, era istoria unui loc de sfintenie si pietate. Numai atunci cand cunosti trecutul acestei manastiri poti sa-ti dai seama de maretia ei si de nemernicia celor care au distrus-o. Astazi, cativa calugari incearca sa readuca menirea de altadata a lacasului, care era o oaza a credintei stramosesti.
Istoria manastirii Harjauca porneste pe la 1740. O legenda spune ca un calugar pribeag, pe nume Harju, trecand prin mosia boierului Niculita s-ar fi oprit intr-o poienita sa bea apa si sa se odihneasca. Cica a adormit, iar in vis i s-a aratat Maica Domnului. Trezindu-se, calugarul si-a dat cuvantul ca nu va  gasi tihna pe pamant pana cand nu va auzi clopotele sunand in aceasta vale a Ichelului. Cu ajutorul catorva frati de pe mosia Sipotenilor, au aparut mici chilioare, impletite din nuiele si o bisericuta acoperita cu sindrila.
Potrivit cercetatorului Pavel Crusevan, un batran pe nume Teodosie ar fi facut o casa de rugaciuni pentru mai multi oameni ascunsi in codri de frica tatarilor. Dupa „Asezaminte monahale din Basarabia", primul staret al schitului Harjauca  a fost Teoctist, acelasi Teodosie, tuns calugar. In scurt timp aici s-au adunat mai multi monahi doritori de a vietui in sihastrie. Cu toate ca aceste pamanturi au fost acoperite de paduri seculare si locuri mlastinoase, atat mosia boierului Niculita, cat si micul schit au fost arse si pustiite de tatari. 
...In 1818 pe pamantul basarabean soseste arhimandritul Spiridon Filipovici, sarb de neam. Locul ii aminteste de bastina si hotaraste sa zideasca, pentru pomenire, o manastire - Harjauca. Pentru inaltarea lacasului infiinteaza o fabrica de caramida si una de ceramica. Din caramida ridica intregul complex monastic, iar din ceramica face tevi pentru instalarea unui sistem hidrologic subteran foarte complicat, care aduna apele de pe toate dealurile in valea raului Ichel, astfel terenul devine uscat.
Intre 1820-1836, staretul Spiridon a construit biserica de vara „Inaltarea Domnului" si mai multe chilii. Totodata, a pus temelia bisericii de iarna „Sfantul Spiridon", pe care, insa, nu a finisat-o, pentru ca a plecat la Domnul la 22 februarie 1846. A fost inmormantat in pronaosul bisericii de vara.
Spiridon Filipovici a ramas in istorie si pentru ca a prefacut acest loc intr-un colt de rai, considerat, pana in 1940, cea mai frumoasa gradina din Basarabia. Toata curtea era plina de havuzuri, iar in spatele manastirii, de pe deal, venea un sirag de lacuri, care formau o cascada. Parcul manastirii, intemeiat la 1835, avea o suprafata de zeci de ha, cu multe alei si poteci, cu straturi de flori.
Pe lacurile din jurul manastirii pluteau asa-zisele foisoare de meditatie, despre care aflam din „Almanahul Odessei", 1840, de la profesorul Nicolai Nadejdin, catedra de arte frumoase a  Universitatii din Moscova. „Foisoare singuratice - locuri de odihna, refugiu si meditatie, ba se ascund in desimea copacilor, ba apar pe spatiile de la intersectia cararilor incununate cu flori...
La intersectia aleilor foisoare, se afla galerii cu 6-8-12 stalpi, impodobite cu scoarte, laicere, icoane. Cinci lacuri coboara din deal, formand o cascada de apa gigantica... Imi facea impresia ca vad un sirag de perle sclipind pe pieptul unui urias, capul caruia se uneste cu cerul", scria Nicolai Nadejdin.    
Noua porti deschideau zidurile manastirii, in spatele carora era un sant de aparare, umplut cu apa, peste care se deschideau portile, altfel nu putea-i trece. Urmele acestuia se vad si astazi - hindichiurile din jurul manastirii.
In 1848 a fost finalizata si sfintita biserica de iarna de lemn „Sfantul Spiridon". Peste mai bine de 20 de ani in locul acesteia este inaltata una din piatra. In deceniul al 7-lea al secolului XIX, la manastire este deschisa o scoala pentru frati de caritate, unde calugarii erau instruiti pentru a putea sa acorde primul ajutor. Totodata, ei aveau datoria de a creste ierburi de leac. Unele surse afirma ca lacasul era si un asezamant curativ, Harjauca fiind cunoscuta drept manastirea apelor sfinte, care veneau din mijloc de codru, din adancul pamantului.
In acei ani este infiintat un orfelinat. De asemenea, manastirea aloca teren pentru scolile din Palanca si Harjauca. Mai bine de o suta de ani, manastirea Harjauca a fost resedinta de vara a Mitropolitului Moldovei.
Pana la 1917, lucrurile isi urmau cursul lor firesc. In acel an, insa, au venit bolsevicii si au facut mare prapad. Acestia au jefuit manastirea, iar averea a fost impartita satenilor. Dupa Unirea cu Patria-Mama, lacasul incepe din nou sa prospere. Timp de opt ani (1920 - 1928), aici a fost arhiepiscop Gurie Grosu, avansat,  mai apoi, la treapta de Mitropolit. Brazii din curtea manastirii au fost adusi din Bucovina si plantati la 1920 de padurarul Vasile Bucica, bunelul Tatianei Popa, directorul Centrului de artizanat „Casa Parinteasca" de la Palanca (vezi nr. 9, 2005, al revistei „Natura").
Pana la 1936 manastirea Harjauca era considerata drept una dintre cele mai prospere din Basarabia. Peste patru ani, lacasul este transformat in cazarma pentru ostasii sovietici, ca sa fie redeschisa in 1941, iar pe teritoriul ei este amenajat un spital militar pentru armata romana.
Dupa razboi, clericii erau desconsiderati, iar credinciosii persecutati. In anul mortii lui Stalin, incepea cea mai neagra fila din istoria manastirii. Vechea catepeteasma din lemn poleita cu aur, multe icoane, obiecte de pret au fost arse langa satul Raciula. Din cele peste 300 de volume de carti, iconostasele de la ambele  biserici s-a ales scrumul, fiind arse pe cimitirul preotilor si ctitorilor, devenit  mai apoi teren de dans. Manastirea este transformata in casa de odihna. Biserica de vara, timp de patru ani, este folosita drept club. In momentul inaugurarii statiunii balneoclimaterice „Moldova Sovietica" (1959), in biserica „Inaltarea Domnului" se dansa si se tragea la tinta. Nici pana astazi, pictura nu a putut fi readusa la viata in locul unde tintasii isi aratau „maiestria". In schimb, cupola bisericii de vara nu a avut de suferit pentru ca a fost ascunsa cu un pod de scanduri. Gardurile contemporane au inlocuit zidurile vechi, ridicate pe timpul lui Spiridon Filipovici. Chiliile au fost transformate in saloane confortabile pentru cei care veneau sa se trateze si sa odihneasca la sanatoriu.
Tragica a fost soarta bisericii de iarna „Sfantul Spiridon". Pentru a pune tencuiala au fost ciopliti peretii pe care erau pictate icoane ce descriau intreaga viata a Mantuitorului. Vestitul iconar basarabean Pavel Piscariov realizase aici, la 1922, 13 icoane si 26 de portrete, care ar fi putut sa reziste in timp daca nu erau faptele devastatoare ale ateilor. Valoarea acestor opere de arta e si mai pregnanta pentru ca numele lui Piscariov este inscris pe peretii Catedralei de la Ierusalim, alaturi de-ale remarcabililor iconari din intreaga lume. O adevarata capodopera este fresca de pe peretele de la intrarea in biserica ce ilustreaza chipul lui Iisus Hristos. Tatiana Popa, ghidul nostru la manastirea Harjauca, spune ca la o eventuala restaurare a bisericii „Sfantul Spiridon", arhitectii ar trebui sa inrameze fresca, lasand drept marturie calvarul prin care a trecut credinta neamului nostru. Dupa „reparatia" ideologica, biserica de iarna „Sfantul Spiridon" este transformata in club, mai apoi in sala de sport. In anul 1993 s-a produs un incendiu, care a provocat caderea tencuielii si a descoperit vechile icoane. Acum biserica, in forma de Arca lui Noe, este data uitarii, insa crestinii au sperante ca intr-o buna zi vor putea participa la serviciile divine oficiate in ea.
Ceea ce vedem astazi in biserica de vara „Inaltarea Domnului" este rezultatul muncii a  mai bine de opt ani (1981-1989) a pictorilor-restauratori Vasile Negruti, Serafim Prodan, Alexandru Ivanov si Ludmila Grigorasenco. Ei au reusit sa dea din nou viata frescei vechi, realizata in stil clasic, dar ascunsa ani buni sub straturi de var si vopsea.
Acum un deceniu si jumatate a fost finalizata reparatia bisericii de vara „Inaltarea Domnului". Unii vroiau sa continue linia de deraiere de la menirea principala a lacasului, propunand ba deschiderea unui muzeu  de zoologie, ba a salii cu orga. Totusi, a primat voia Celui de Sus si a crestinilor, astfel timp de un an a functionat doar biserica, abia in 1993 este redeschisa oficial manastirea de calugari Harjauca.
Lumea insetata de credinta a regasit drumul spre manastire. Astazi, cei care vin la Statiunea balneoclimaterica „Codru" sa-si intremeze fizicul, trec neaparat si pe la manastirea Harjauca unde isi fortifica spiritul. In fiecare vineri, este oficiata slujba Sfantului Maslu. Vizitatorii spun ca in biserica de vara   simti o pietate si o evlavie care te ingenuncheaza de la intrare, pictura nu are seaman, iar atmosfera te absoarbe. Insa, temerea mai multor crestini este ca din motivul unei noi reparatii a interiorului bisericii s-ar putea sa dispara pictura murala creata acum mai bine de 100 de ani. Lipsa de bani pentru munca restauratorilor profesionisti si invitarea unor diletanti ar fi o schimonosire a adevaratei valori a imaginilor de aici. Enoriasii regreta ca a fost schimbat exteriorul lacasului, imortalizat pe bancnota de 10 lei, culoarea alba fiind inlocuita cu verde, iar in arhitectura adaugata piatra de Butuceni. Astazi nu mai poti afirma ca biserica de vara a manastirii Harjauca se aseamana cu Catedrala mitropolitana de la Chisinau.
Este durut sa vorbesti despre acest locas doar la timpul trecut. Oare chiar sa fie peste puterile noastre readucerea imaginii de altadata: centru de cultura si spiritualitate ortodoxa? Oare nu ne-am dori sa vedem   bisericile vechi, zidurile inalte, portile impunatoare, lacurile stravezii, havuzurile multicolore, cascadele galagioase, foisoarele pentru meditatie...?
 ...Padurea argintie de fagi, din apropierea manastirii, stie istoria acestui loc. Daca vrei sa intelegi ce spun falnicii copaci, asculta cum fosnesc frunzele cand bat clopotele si cheama crestinii la rugaciune.  
Dinu RUSU
*** 
Manastirea Noul Neamt. 
Dincolo de Nistru, in Tiraspol, o biserica mareata, cu cupolele aurite, executata de mesteri contemporani in stil rusesc, paleste langa un stadion nou-nout, aflat doar la cativa pasi. La Tighina, Catedrala Schimbarea la Fata, avand 3 altare, arata mult mai smerita la infatisare. Tihna ei moldoveneasca vine din urma cu aproape doua veacuri, cand arhimandritul Ioanichie din Chisinau face planul acesteia "cu o desavarsita ascultare" de viitorul arhiepiscop de Chisinau si Hotin, Dimitrie Sulima, care o va si sfinti pe data de 27 septembrie 1827. Orasul de astazi a fost stramutat de langa cetatea Tighinei imediat dupa anul 1812, cand conducerea militara rusa instalata aici transforma vechea cetate moldoveneasca in fortareata. Bisericile orasului vechi, din apropierea cetatii, sunt demolate. In popasul sau la Tighina, in drum spre Cetatea Alba, se spune ca Sfantul Stefan cel Mare s-ar fi rugat intr-o bisericuta cu hramul Adormirea Maicii Domnului, construita dupa o durabila tehnica moldoveneasca traditionala, din nuiele si lut, dupa care si-a continuat drumul sau, cu puteri intarite, spre a tine piept "vrajmasiei turcului". Lucruri certe despre bisericile cetatii Tighina aflam din unele documente ceva mai tarzii, in care se consemneaza faptul ca in vremea stapanirii otomane, la Tighina (Bender) exista un protopopiat, apartinand Mitropoliei Proilavei (Braila), ce avea autoritate si asupra satelor din jurul orasului. Sediul protopopiatului era la Biserica Adormirii Maicii Domnului, demolata in anul 1828, o data cu stramutarea orasului.
"Fiica Manastirii Neamt din Carpatii Moldovei vechi"
La aprox. 6-7 km de Tighina, se afla cea mai mare manastire a Basarabiei - Noul Neamt. "Fiica Manastirii Neamt din Carpatii Moldovei vechi", cum a fost numita de Stefan Berechet, numara actualmente aproape 90 de monahi, ce roiesc ca intr-un stup de albine pe incantatorul mal al Nistrului. Intemeierea manastirii a avut loc dupa risipirea obstii  batranei lavre a Neamtului, in perioada domniei lui Cuza-Voda, cand secularizarea averilor manastiresti si scoaterea limbii slavone din biserica, masuri motivate de intarirea autoritatii statului, creeaza mari tulburari in manastire, ceea ce face ca mai multi monahi, in frunte cu duhovnicul manastirii, Andronic Popovici, sa se indrepte catre mosia Chitcani din Basarabia, ce apartinea de Manastirea Neamt, si sa intemeieze acolo o noua manastire. Duhovnicul Andronic Popovici a lasat ca mostenire manastrii o cronica de mari dimensiuni, in mai multe tomuri, in care descrie cu amanuntime evenimentele care au facut ca obstea Neamtului sa se destrame. Aceasta se afla astazi la Arhivele Statului din Chisinau. Influentati de propaganda tarista, defavorabila constituirii unui stat romanesc, o parte a monahilor moldoveni intra in conflict cu autoritatile statale, care nu erau straine de societatile secrete francmasonice. Sfantul Calinic de la Cernica, traitor in aceasta perioada, este una dintre constiintele cele mai lucide ale vremii, postind pentru unirea celor doua principate romanesti un post negru de 40 de zile. Se poate vorbi deci de abuzuri ale statului asupra vietii monahale, dar si de infiltrarea unor idei antinationale in randurile monahilor, prin actiunea unor servicii secrete straine. La 1 octombrie 1861, calugarii de la Neamt, din pricina mai multor evenimente dureroase petrecute in manastire, trec Prutul in Basarabia (rapita la 1812 de catre Imperiul tarist) si se stabilesc mai intai pe una din mosiile manastirii - la Nemteni. Ieromonahul Teofan Cristea se adreseaza arhiepiscopului de Chisinau, cerand infiintarea pe mosiile Copanca si Chitcani a unei noi manastiri. Provizoriu, calugarii slujesc Sfanta Liturghie in Biserica Sfantul Ioan Gura de Aur din satul Nemteni. Intr-un decembrie geros din anul 1862, cu 3 zile inainte de Craciun, 32 de calugari se muta la Chitcani. In ajunul Craciunului, in Biserica Sfantul Nicolae din satul Chitcani se slujeste intaia data dupa tipicul de la Neamt. Tarul Alexandru al II-lea va permite calugarilor, printr-un ucaz din 13 ianuarie 1864, sa infiinteze o manastire cu randuiala athonita. Se incepe construirea manastirii Inaltarea Domnului - Noul Neamt pe data de 28 august 1867. In 1875, egumenul Teofan Cristea este destituit pentru inchipuite abuzuri. Publicistul Zamfir Arbore-Ralli (1848-1933) trece pe aceste meleaguri in 1881, fiind incantat de ordinea manastireasca ce  decurgea din randuiala athonita. Despre egumenul Teofan Cristea acesta avea sa consemneze: "Vorbeste perfect vechea limba moldoveneasca, pe care n-a stalcit-o deloc cu cuvinte rusesti... Discutand cu sfintia sa despre trecutul manastirii, am constatat ca batranul era foarte deziluzionat, ca fusese altadata partizan infocat al protectoratului rusesc, ba chiar dorise ca Moldova sa fie alipita la Rusia, dar apoi s-a convins ca a gresit si ca doreste lucruri pe care Dumnezeu nu le-a voit. Rusofilismul parintelui Teofan s-a risipit indata ce el a cunoscut Rusia".
Pe 10 aprilie 1885, este numit staret ieromonahul Andronic. Acesta trece la cele vesnice in 1893, lasand Manastirii Noul Neamt peste 60 de volume printre care se regasesc 10 volume despre istoria Manastirii Neamt si Manastirii Secu si doua  volume cuprinzand Istoria pentru noua Manastire Neamt. In anul 1912, se incepe constructia clopotnitei. Aceasta are o inaltime de 60 de metri si 5 nivele. Cel mai mare clopot, dintre cele 12, are greutatea de 8,7 tone. O data cu revenirea Basarabiei la patria-mama, Manastirea Noul Neamt va cunoaste o dezvoltare deosebita. Din anul 1939, aceasta va purta denumirea de Sfanta Manastire Patriarhul Miron Cristea (la cererea monahilor, patriarhul fiind stranepot al ieromonahului Teofan Cristea, intemeietor al manastirii alaturi de duhovnicul Andronic). In anul 1945, sovieticii aresteaza pe staretul Auxentie Munteanu si incearca sa introduca slujba in limba slavona in biserica, insa nici un ieromonah nu va raspunde la aceasta cerinta.
                                                                              Sursa:  mitropolia.md

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”