Cautarea drumului linistit in viata

Marea greseala din partea noastra este ca nu vrem sa ne supunem voii Atotbunului Dumnezeu care ne arata dupa imprejurari drumul folositor pentru suflet.Toti cautam un drum linistit, care exista numai in visele noastre , iar nu in realitate pe pamant. Nu tuturor, ci doar catorva le e dat sa se linisteasca atunci cand se canta: Cu sfintii odihneste!

Vietuirea omului pe pamant inseamna mahnire, munca, boli, nevointe, tristete, nedumerire, stramtorare, pierderea cuiva sau a altuia, necazuri, tulburari, revolta patimilor, lupta cu ele, epuizare sau biruinta, deznadejde si altele asemanatoare cu acestea.Nu degeaba a spus proorocul David : Nu exista pace in oasele mele de la fata pacatelor mele. Iar dreptul Iov cerea ajutor : Sa nu fie ispita omului viata aceasta.

Noi toti gandim asa : nu se poate oare sa se aseze totul in liniste si pe liniste?Si deseori gandim : daca n-ar exista asemenea neajunsuri, si daca n-ar fi omul potrivnic, atunci poate ca ar fi si pentru mine mai comod si mai linistit traiul.

Insa uitam ca aceste neajunsuri deseori provin dinlauntrul nostru, ca si gandurile rele. De unde locuiesc patimile(de acolo) provin toate neajunsurile noastre, neintelegerile, neplacerile si haosul. Insa daca toate acestea ii mantuiesc pe cei pacatosi la Parousie, atunci sa ne ridicam, sa ne pocaim, sa ne smerim si sa fim supusi.~

Patericul de la Optina

ed. Bunavestire 2002

www.dulcecasa.blogspot.com

Гора Афон - Республика монахов

Convertirea actorului american Jonathan Jackson la Ortodoxie

Intr-o lume in care majoritatea celebritatilor alege sa-si traiasca altfel viata, castigatorul a patru Premii Emmy(în clipul de mai jos primeste al cincilea premiu) Jonathan Jackson, actorul, cantaretul, compozitorul si scriitorul, cunoscut mai ales gratie interpretarii lui Lucky Spencer din serialul “General Hospital”, a ales o alta cale: cea a ortodoxiei, tranzitia lui de la adventism spre vechea credinta trecand prin Romania. Jonathan si familia sa se pregatesc acum spre a fi botezati de Pasti. Jonathan s-a casatorit cu Lisa Vultaggio, o colega de platou din serialul “General Hospital”, la varsta de 20 de ani, iar acum, la 29, este deja tatal a trei copii. Nu prea exista vedete americane adepte ale ortodoxiei, exceptii fiind Jennifer Aniston, Tom Hanks, Chris Cornell, James Belushi sau jucatorul de fotbal de la Pittsburg Steelers, Troy Polamalu.

Intr-un interviu acordat Parintelui Andrew Spephen Damick (realizat pe 27 februarie 2012) pentru postul de radio Ancient Faith Radio, Jonathan Jackson povesteste despre devenirea lui ca ortodox practicant si cum se impaca smerenia cu statutul de star la Hollywood. Nascut la 11 mai 1982 in Orlando, Florida, si-a inceput cariera in 1991, dupa ce i-a calcat pe urme fratelui sau, Richard Lee Jackson, care se mutase deja la Los Angeles. Tatal sau, Rick Lee, a fost medic, iar mama, manager. In afara de Richard, mai are o sora, Candace, care studiaza Dreptul.

Pe Jonathan l-ati vazut si in seria Terminator, a aparut alaturi de Al Pacino in Insomnia, dar a impartit ecranul si cu Ben Kingsley sau David Arquette. Ambii lui parinti au fost adventisti de ziua a 7-a de patru generatii.

“Am crescut asa pana la varsta de 9 sau 10 ani, cand ne-am mutat la Los Angeles si am primit un rol in serialul “General Hospital”, povesteste Jackson. Cand ne-am mutat in LA nu am avut acolo o biserica. Iar eu si fratele meu, care e si el actor si membru al formatiei noastre Enation, ascultam inregistrari ale predicilor in fiecare seara.

Asa ca, de la 11 la 15 ani, nu am prea fost la biserica ci doar ascultam aceste inregistrari noaptea. De la 12 sau 13 ani, am inceput si sa citesc carti de religie. Iar slujbele mi-au captat foarte mult atentia cand aveam vreo 13 ani, iar asta m-a condus spre un drum. Insa inca nu vedeam ce sens are sa ma duc la biserica. Il iubeam pe Dumnezeu, pe Iisus, insa biserica era un concept care ma confuza. Ma gandeam ca pot citi carti, pot asculta inregistrari, ce sens are sa ma duc la slujbe?

Pe de alta parte, imi doream sa fac parte din marea familie crestina, insa nu stiam ce inseamna asta cu adevarat. Apoi, cand am implinit 17 ani, am gasit o biserica. Pana acum cativa ani, nici macar nu stiam ce inseamna catehismul. Dupa ce m-am insurat, m-am mutat la Washington. Cred ca multi protestanti ar putea fi atrasi de ortodoxie datorita ratiunii dar si posibilitatii de a-L intalni pe Dumnezeu, de a intelege cine e. Eu mi-am gasit raspunsurile si o casa in ortodoxie.

Cum s-a intamplat tranzitia mea spre ortodoxie? Ei, bine, in 2007 am fost trimis sa turnez un film in Romania: The Dark is Rising. Am stat acolo cam trei luni si jumatate. Am avut un rol important, interesant este insa ca la montaj personajul interpretat de mine a fost taiat. Dar cred ca am fost trimis acolo pentru un alt motiv.

Am fost insotit de sotia mea si de cei doi copii pe care ii aveam atunci. Am stat la Bucuresti, dar nu acolo am aflat despre ortodoxie. Am fost insa in cateva biserici ortodoxe. Mici, cu mult aur… erau lucruri complet straine pentru mine. Sotia mea este italianca, botezata in religia catolica, si amandoi gandeam atunci la fel despre ortodoxie; era un soi de var mai ciudat. Nici macar nu m-am gandit sa aprofundez. Era doar o chestie usor bizara.

Primul lucru pe care l-am facut cand am ajuns in Romania a fost sa vizitam o biserica ortodoxa, iar cand am iesit am fost jefuiti de niste tigani. A fost un fel ciudat de “Bun venit”, insa Romania e o tara superba.

La un moment dat, am avut o pauza de filmari de o saptamana si, dat fiind faptul ca sotia mea este italianca, ne-am gandit sa mergem la Roma pentru ca nu era prea departe. Eram deja la Bucuresti de vreo doua luni. Am fost la Roma si acolo mi-am dat seama ca este mult mai mult de descoperit despre crestinism decat crezusem pana atunci. Locuiam la cateva strazi distanta de Catedrala Sfantul Petru si a fost magic, dar nu stiam de ce. In Colosseum e o cruce imensa, care ne-a impresionat puternic. Eram in prezenta unor martiri crestini. Calatoria aceea a fost un moment in care mi-am spus ca trebuie sa aflu mai mult despre religia mea. M-am intors in Romania si am comandat o carte despre istoria crestinismului. Mai toate cartile pe care le citisem erau despre catolicism si protestantism. Nimic despre ortodoxie. Am petrecut trei ani cautand carti despre istoria crestinismului si nu am dat peste aproape nimic despre Biserica Estului, pentru ca toate sunt scrise de istorici vestici. Am citit Chesterton, Papa Paul al II-lea, Henry Newman… Dar erau lucruri despre catolicism cu care nu puteam sa fiu de acord, pentru ca eu cautam continuitatea credintei.

Am fost apoi cu sotia mea la cateva slujbe catolice, dar abia cand am fost la una ortodoxa m-am simtit ca intr-una a vechii credinte. Eram pe punctul de a trece la romano-catolicism, insa ramasesera cateva lucruri importante cu care sufletul meu nu se impaca. Asa ca ma rugam lui Dumnezeu sa-mi arate o a treia usa. Si mi-a venit in gand: inainte de a renunta sa mai caut vechea credinta si sa devin un protestant “demisionar”, trebuie sa studiez Marea Schisma.

Apoi, toate lucrurile au inceput sa se aseze. A urmat o calatorie de patru ani de invataturi. Am continuat sa citesc despre ortodoxie apoi am dat cautare pe Google dupa biserici ortodoxe si am gasit doua grecesti. Prima oara cand am intrat in una, nu era nimeni acolo. Doar o doamna mai in varsta. Usile erau inchise, am batut si ea m-a lasat sa intru. Intaia data cand am privit icoanele care erau ceva bizar pentru mine, mi-a venit in gand o expresie ce nu se potrivea cu locul in care eram. Insa, daca in bisericile catolice simteam ca ma intorc in Evul Mediu, aici era ca sunt in biserica originara.

Un alt lucru interesant este ca visasem odata, desi nu fusesem niciodata in una, ca intru intr-o biserica ortodoxa. Iar cea in care merg acum este exact ca cea aparuta in vis. Ciudat este insa ca primul gand cand am pasit in ea a fost: Fugi, pleaca de aici! Si m-am gandit ca e straniu pentru ca stiam in inima mea ca ala e locul in care ma trimisese Dumnezeu. Am inceput sa transpir. Dar dupa aceea, am simtit ca Duhul Sfant imi zice: Ramai pana la sfarsit!

Primele 45 de minute au fost foarte dificile. Apoi, intregul loc s-a transformat. Parca s-au deschis portile Raiului. M-a impresionat ca oamenii se rugau cu atata smerenie, o smerenie fericita, a Invierii.

Drumul nu a fost usor, insa am adus-o apoi si pe sotia mea. Acum si ea este cu tot sufletul in Biserica Ortodoxa.

Cum v-a influentat credinta cariera artistica?

Am inceput sa fac actorie de la 11 ani si, impreuna cu fratele meu, mi-am pus problema cum vor interfera cele doua. M-am gandit ca Iisus a vorbit in parabole si atunci cand abordez un rol incerc sa portretizez caracterele in asa fel incat oamenii sa se priveasca in ele ca intr-o oglinda. Actoria inseamna un fel de intalniri. Majoritatea rolurilor mele sunt intunecate, dar incerc sa le portretizez neintrand in zona intunecata, ci in lumina.

Cum se impaca smerenia, care e calea ortodoxiei, cu statutul de star caruia fanii ii spun cat de minunat este?

De cand sunt mic il rog pe Dumnezeu sa imi dea intelepciune. Dar nu vreau intelepciune fara smerenie. Sigur ca de multe ori gresesc, judec oamenii, dar nu imi pierd nadejdea. Nu am raspunsul la intrebarea asta, dar stiu ca in fiecare zi a mea de pacatos Iisus este cu mine. Faima e o cruce, pe unii ii inghite. Faima e ridicola si e total opusa Imparatiei, in care trebuie sa intram asemeni unui copil. Ma rog mereu sa raman in prezenta Lui. Iar asta nu se poate fara smerenie. Iar ortodoxia m-a ajutat pe drumul smereniei.

Ortodoxia e cel mai frumos lucru pe care il poti trai. Este casa perfecta, o binecuvantare si o transcendenta. O comunitate cu Dumnezeu si cu sfintii sai, o experienta mistica pe care nu o poti spune in cuvinte. Este biserica istorica”.

Aflat in turneu cu formatia sa Enation, Jonathan Jackson lucreaza si la cartea “Acting in The Spirit” in care exploreaza o alta cale de a te apropia de actorie. “Actoria ca o ruga, ca o intalnire. Povestesc experienta mea, insa nu este ca si cum eu as avea raspunsurile”, mai marturiseste actorul.

Actorul american Jonathan Jackson multumeste monahilor de la Muntele Athos care se roagă neîncetat pentru lume!

E îmbucurător să vezi un actor american închinându-se drept-slăvitor, multumind Sfintei Treimi si, într-un sfârsit, monahilor de la Muntele Athos pentru neîncetata lor rugăciune pentru lume.

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=ZuyP9upZ_mI

Jonathan Jackson: Ευχαριστώ τους Αγιορείτες Μοναχούς

PS Ambrozie (Munteanu) episcop de Neftekamsk şi Belebei – Un exemplu notoriu de slujire duhovnicească

În data de 4 martie a anului curent a fost hirotonit în treapta de episcop arhimandritul Ambrozie Munteanu, duhovnicul mănăstirii „Sfânta Treime”din Frumoasa şi exarhul mănăstirilor din cuprinsul episcopiei de Ungheni şi Nisporeni. În prezent Prea Sfinţitul Ambrozie păstoreşte creştinii episcopiei de Neftekamsk şi Belebei a Patriarhiei Ruse. Părintele Severian, parohulbisericii de lemn (Sf. Ioan cel Nou de la Suceava), fost coleg de seminar al actualului episcop, și ne-a povestit mai multe despre viaţa din mănăstire a părintelui Ambrozie, precum şi despre activitatea sa după plecarea din sânul obştii mănăstirii Noul Neamţ.

 -          Părinte Severian, cum vă amintiţi ziua în care l-aţi cunoscut pe monahul Ambrozie, viitorul episcop?

-          S-a întâmplat în timpul orelor, când eram la cursul de „Noul Testament”. La un moment dat intrase un călugăr în auditoriu. Era uscat de post, pe jumătate privind în podea, pe jumătate uitându-se la părintele profesor care ţinea lecţia. Acest călugăr s-a adresat celor din sală, comunicând din partea mai marilor mănăstirii ascultările care urmau a fi îndeplinite în curtea aşezământului. După aceasta călugărul s-a retras. La repaus am aflat de la colegii basarabeni că este monahul Ambrozie, chileinicul stareţului Dorimedont. Aceasta a fost prima mea interacţiune cu viitorul episcop Ambrozie. Pe parcurs, când mi se întâmpla să fiu pe la stăreţie, mi-aduc aminte că monahul Ambrozie şi vlădica Dorimedont erau împreună, discutând.

În luna mai a anului 1994 monahul Ambrozie a fost hirotonit diacon. Deja mi-l aduc aminte slujind diacon la mănăstire şi ducând mai departe ascultarea în chilia de la stăreţie. În toamna aceluiaşi an mănăstirea a intrat într-o amplă lucrare de renovare şi stăreţia a fost transferată în locul celei vechi. După absolvirea seminarului teologic, eu la fel m-am mutat cu vieţuirea la stăreţie, cu blagoslovenia arhimandritului Dorimedont. Fiind împreună pe un palier cu chiliile, am avut ocazia să-l cunosc mai bine pe ierodiaconul Ambrozie. El era mai retras, încât nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată stând la sfat cu cineva sau glumind. Toate discuţiile pe care le purta erau strict la subiect. Mi-aduc aminte că în una din discuţiile pe care le-am avut cu ierodiaconul Ambrozie, l-am întrebat cum a ajuns să aleagă calea călugăriei. El mi-a spus că a fost un activist al pioneriei şi al comsomolului în şcoală, chiar şi preşedintele organizaţiei de comsomol, dar odată cu schimbarea timpurilor a început să se intereseze tot mai mult de teologie şi Biserică. La un moment dat a decis să devină preot de mir. Venind la mănăstire a fost admis la seminarul dela NoulNeamţşi făcând ascultare, comunicând cu părintele stareţ Dorimedont, cu părintele Paisie, se gândea la viaţa de preot la o parohie. El dorea să se întoarcă în lume după absolvirea şcolii, să se căsătorească şi să aibă patru copii, pe care să-i numească după cei patru evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Cam astfel îşi vedea viaţa PS Ambrozie când a fost admis la seminarul teologic. Fiind foarte bun în şcoala teologică pe care a îmbrăţişat-o, foarte supus şi foarte capabil, evident că a fost atras de către PS Vichentie. Într-o altă conversaţie pe care am avut-o cu monahul Ambrozie, acesta a spus că persoana-cheie care l-a determinat să îmbrăţişeze călugăria a fost PS Dorimedont. Ajungând în anturajul cald, unul apostolic care domina în mănăstirea Noul Neamţ, seminaristul Vitalie Munteanu, acum Prea Sfinţitul Ambrozie, nu putea să nu îmbrăţişeze haina monahală.

-          Numele cărui Sfânt poartă Prea Sfinţitul Ambrozie?

-          Odată l-am întrebat pe părinte acest lucru şi mi-a răspuns că la tunderea în monahism a primit numele Sfântului Ambrozie de Optina, pe care-l iubeşte şi îl cinsteşte mult şi învăţăturile căruia le apreciază. Totodată, cu aceeaşi dragoste îl cinsteşte şi pe Sfântul Ambrozie al Milanului.

-          Odată cu încadrarea Părintelui Ambrozie în cadrul pedadogic al seminarului de la Noul Neamţ, cum au evoluat lucrurile?

-          După încadrarea în şcoala teologică a Părintelui Ambrozie vedem o înnoire a cadrelor. Erau cadre tinere, calitative, cu bagaj bogat de cunoştinţe. Pe atunci seminarul avea un cor formidabil şi cu imprimări de o calitate de interpretare de invidiat. Aceşti seminarişti care învăţau la şcoala teologică erau şi foarte buni misionari.

Un moment interesant din viaţa de la stăreţie s-a întâmplat în perioada în care Părintele Ambrozie a fost numit profesor de Liturgică, mai precis, în perioada examenelor. Pe atunci cel mai imprevizibil profesor de la seminar era părintele Vasile Garbuz. Era un profesor bun, însă enigmatic, în felul său, dar şi cu cerinţe. Pentru obiectele pe care le preda el – teologia morală şi teologia fundamentală – trebuia să fii pregătit. Pentru o parte din studenţii care nu prea reuşeau cu cartea susţinerea examenelor la aceste două obiecte era problematică. Atunci când Părintele Ambrozie a ajuns la prima sesiune, s-a întâmplat că şase studenţi au picat examenul la obiectul predat de sfinţia sa. Îmi amintesc că părintele a ajuns la chilie foarte indispus şi îndurerat, zicând, cu regret: „Am ajuns eu să fiu mai dur decât părintele Vasile Garbuz?” Totodată, sfinţia sa a adăugat: „Ei nu cunosc lucruri elementare de liturgică, de aceea cum pot ei să meargă în felul acesta la parohii şi să fie preoţi?” Părintele Ambrozie simţea o durere pentru faptul că elevii nu învăţau.

Îmi aduc aminte că la absolvirea primei promoţii în anul 1994,  părintele Veaceslav Mateescu, în prezent protopop de Donduşeni, a spus următoarele lucruri despre părintele Ambrozie, părintele Dorimedont şi părintele Paisie: „Aceşti părinţi sunt exemple notorii şi demne de urmat pentru noi toţi, cei care suntem elevi şi vieţuitori în şcoala aceasta.”

-          Totuşi, studentul rămâne a fi student. Se mai făceau şi şotii la seminar?

-          Anii de seminar sunt cu cele mai multe pătăranii. Însă şotiile care se făceau erau în limita canoanelor. De exemplu, era interzis să se adune mai mulţi pe la chilii şi să stea de vorbă, precum şi luarea mesei la chilie. Oricum, de acasă mai veneau pachete cu mâncare, fiindcă studenţii nu sunt mari bucătari. Într-o bună zi, unui misionar dintre cei care erau foarte iscusiţi şi la şcoală, i s-a făcut poftă de cartofi prăjiţi. El s-a eschivat din timpul orelor, motivând că are o ascultare, şi a început să pregătească cartofii. Cineva din chiliile vecine, de pe acelaşi culoar, a mirosit mâncarea şi imediat a relatat părintelui inspector. Evident că părintele inspector s-a pornit să-l prindă pe cel care iese de sub ascultare. Când studentul a auzit paşii acestuia, el în grabă s-a îmbrăcat solemn, a deschis servieta şi a pus în ea tigaia cu cartofi, a închis-o, a deschis uşa, a cerut binecuvântare de la părintele inspector, zicând – „Părinte, blagosloviţi, mă duc la Tiraspolîn misiune” – şi a plecat!

-          Care a fost relaţia sfinţiei voastre cu PS Ambrozie după ce aţi finisat studiile la seminar?

-          După finisarea studiilor, eu am mai rămas încă un an la stăreţie să fac ascultare. După aceasta, căsătorindu-mă, am plecat în lume. Însă de câte ori veneam la NoulNeamţ, era o bună înţelegere între noi şi o bucurie colegială. Evident că, între timp, părintele a fost avansat în grad şi a fost hirotonit în treapta de preot. Ne-am revăzut deja la eparhia din Edineţ, conlucrând împreună. Însă conlucarea noastră în cadrul eparhiei a durat foarte puţin.

-          Cum vi-l amintiţi pe Părintele Ambrozie în timpul activităţii sale în calitate de secretar în episcopia de Edineţ şi Briceni?

-          Odată cu hirotonia arhimandritului Dorimedont în treapta de episcop de Edineţ şi Briceni, acesta a insistat să-l ia pe Părintele Ambrozie cu sine. PS-ului Dorimedont i s-a mai dat sugestia, din partea unor persoane care l-au susţinut în alegerea sa ca episcop, ca Părintele Ambrozie să rămână stareţ al mănăstirii Noul Neamţ. Uitaţi-vă că, dacă părintele este un pom roditor, acesta este solicitat de mulţi.

Îmi aduc aminte de părintele muncind foarte mult şi făcând ascultare desăvârşită faţă de arhiereu. Adeseori PS Dorimedont auzea de la bunele cunoştinţe că are un secretar de invidiat. Mi-aduc aminte că atunci când m-am prezentat la episcopia de Edineţ şi Briceni, Părintele Ambrozie s-a bucurat mult, m-a întâmpinat cu bucurie frăţească şi cu nădejdea că vom realiza  împreună lucruri frumoase.

-          Funcţiile pe care le-a deţinut Părintele Ambrozie în Moldova sunt singurele, sau au mai fost şi alte şanse?

-          Părintele Ambrozie a avut şi alte şanse despre care se vorbeşte mai puţin. S-a discutat şi funcţia de stareţ al mănăstirii Căpriana. Eu consider că ar fi fost un stareţ bun la mănăstirea Căpriana, iar prezenţa sa la Frumoasaşi roadele de acolo confirmă acest lucru. Probabil că pentru devenirea sa de mai târziu ca arhiereu au fost mai favorabile funcţiile de stareţ al mănăstirii Hârjauca şi duhovnic al mănăstirii Frumoasa, pentru că strâmtorile din viaţa unui călugăr îl fac mai delicat, mai rafinat, mai profund şi mai iubitor. Prin faptul că nu a ajuns să fie stareţ la mănăstirea Căpriana, dar a avut altă cale, s-au pus nişte seminţe foarte binevenite care vor da un rod frumos pe parcursul slujirii PS Ambrozie ca arhiereu.

-          În ce relaţie aţi rămas cu PS Ambrozie în afara mănăstirii Noul Neamţ şi a episcopiei de Edineţ şi Briceni?

-          Aceasta a rămas a fi una colegială şi de fiecare dată când ne-am văzut, niciodată nu am evitat discuţiile colegiale. Evident că fiind arhimadrit şi stareţ, părintele a fost foarte solicitat, eu cu parohie şi biserică în construcţie – nu mai puţin solicitat.

-          Cum credeţi sfinţia voastră, fiind la început călugăr la mănăstirea Noul Neamţ, avea visul actualul PS Ambrozie să devină arhiereu?

-          Cunoscându-l pe părintelela NoulNeamţ, din dialogurile pe care le aveam, n-am văzut nici umbră de gând de a deveni mai târziu episcop al Bisericii. Era totalmente dedat ascezei şi învrednicirii de cele duhovniceşti.

-          De-ar fi fost în viaţă PS Dorimedont şi de-ar fi rămas mai departe să lucreze ca secretar eparhial Părintele Ambrozie, ar fi avut loc avansarea în grad de episcop a sa?

-          Da, cu siguranţă. Atunci când era secretar al episcopiei de Edineţ şi Briceni, deja se vorbea despre o eventuală avansare în grad  şi mutarea în cadrul unei episcopii mai mari a PS Dorimedont, iar succesor era de dorit să rămână Părintele Ambrozie.

-          A fost vreun arhiereu care l-a promovat în funcţia de episcop pe Pr. Ambrozie?

-          Da, acesta a fost Prea Sfinţitul Petru, episcop de Ungheni şi Nisporeni. Consider că prin aceasta PS Petru a dat dovadă de nobleţe duhovnicească şi cred că PS Ambrozie îi va fi recunoscător pentru aceasta toată viaţa. Este foarte îmbucurător că la hirotonia sa erau prezenţi doi arhierei din Biserica noastră, PS Nicodim şi PS Petru, cât şi ÎPS Mitropolit Vichentie şi PS Episcop Irineu. Să dea bunul Dumnezeu ca această conlucrare să aibă roade frumoase şi acolo, departe de neam, să rânduiască bunul Dumnezeu ca aceşti elevi ai ÎPS Vichentie, care sunt PS Irineu Tafunea şi PS Ambrozie, să îi urmeze exemplul şi să îi moştenească bunul nume şi frumoasa lucrare pe care o are mitropolitul Vichentie în cadrul Patriarhiei Ruse.

-          Cum credeţi că se va desfăşura activitatea în cadrul eparhiei în care a fost numit episcop PS Ambrozie?

-          Din experienţa relaţiilor mele pe care le-am avut cu unii arhierei, eu am o concluzie mai tristă. Dacă vrei să strici un stareţ bun, îl faci episcop. Nu ştiu de ce se întâmplă că ajungând în postura de arhierei, unii oameni devin de nerecunoscut. Eu mă bucur mult pentru PS Ambrozie şi, având în vedere realizările sale frumoase la şcoala de la NoulNeamţ, la Episcopia de Edineţ şi Briceni, la mănăstirile Hârjauca şi Frumoasa, nădăjduim şi ne vom ruga şi noi, nevrednicii, ca bunul Dumnezeu să-l întărească şi să ne facă cinste poporului nostru în Rusia şi să aducă la turma lui Hristos cât mai multe suflete, iar păstorii din eparhia sa să aibă parte de un arhiereu aidoma unui tată iubitor.

 A intervievat Ecaterina Luţişina

Sursa: www.bisericaortodoxa.blogspot.com

CBS Documentary - A Visit To The Holy Mountain ATHOS, Greece