joi, 30 decembrie 2010

Minuni contemporane ale Sfântului Nicolae


Uleiul sfinţit
În fiecare an, de praznicul Sfântului Nicolae, părintele Dorothei, egumenul Mănăstirii Sfântului Nicolae din insula Andros, împarte câteva pacheţele de grâu binecuvântat la Litie, în cinstea sfântului. Acum câţiva ani, chiar după ce împărţise ultimul pacheţel, un pescar din zonă a intrat în biserică şi s-a grăbit spre altar ca să-şi primească grâul. În loc de aceasta, egumenul i-a dat o sticluţă cu ulei de la candela ce atârnă deasupra icoanei sfântului. Pescarul a pus-o în buzunarul de la haină şi a plecat. După câteva săptămâni, pe când se afla pe mare, a izbucnit dintr-o dată o furtună. Deşi era un marinar încercat, furtuna s-a înteţit şi îi era cu neputinţă să mai ajungă la ţărm; îl cuprinse teama că barca se va răsturna. Începu să se roage Sfântului Nicolae şi, amintindu-şi de uleiul sfinţit, scoase sticluţa din buzunar şi o turnă în mare. De îndată, vântul încetă, iar în scurtă vreme apa din jurul bărcii deveni liniştită precum oglinda. Pescarul se întoarse la Andros, dând mulţumită pentru mijlocirea sfântului.
Peşte pentru praznic
Prin 1980, părintele Dorothei ţinea legătura cu egumenul unui mic schit din Muntele Athos, de lângă Karelia, unde se găsea o biserică închinată Sfântului Nicolae. Într-una din zilele de prăznuire ale sfântului, însă, nu mai era peşte, iar monahii mai aveau pentru masa de praznic doar fasole şi pâine. Părintele Damaschin, egumenul, era trist din pricina acestei prăznuiri sărăcăcioase, şi s-a rugat sfântului: „Iartă-mă, dar nu avem peşte cu care să te cinstim”. Câteva ceasuri mai târziu, a intrat în schit un pescar, ce ducea cu el o pungă mare cu peşte. Lăsând punga jos, i-a zis egumenului: „Aceştia sunt pentru voi”.
Egumenul l-a întrebat de unde vine, iar omul i-a răspuns că e de pe peninsula de mijloc[i], dar fusese deviat de vânt de la ruta lui obişnuită, pe când pescuia, şi debarcase la câţiva kilometri depărtare, pe ţărmul athonit. Ştiind că se află mult prea departe de orice aşezare pentru a putea reuşi să-şi vândă peştele în piaţă înainte să se strice, pescarul avu surpriza să vadă un bătrân care a ieşit dintr-o dată din pădure şi l-a întrebat de unde este. Pescarul i-a spus povestea sa, iar bătrânul i-a răspuns că îi va cumpăra el peştele. L-a plătit, şi i-a spus pescarului să ducă peştele la schit „pentru praznicul meu”. Pescarul cel simplu nu a luat aminte la aceste cuvinte ciudate până ce egumenul l-a întrebat cum arăta bătrânul. Arătând înspre o icoană a Sfântului Nicolae, acesta a răspuns: „Aşa”. Monahii au prăznuit apoi cu mare bucurie, iar egumenul, istorisindu-i părintelui Dorothei povestea, i-a spus că, spre marea lui părere de rău, nu s-a gândit să ceară pescarului să-i schimbe banii primiţi de la sfânt.
„Bunicul cel bătrân”
O femeie din Thessalonic a venit la mănăstire acum câţiva ani şi le-a povestit egumenului Dorothei şi monahilor că, într-o bună zi pe când se ducea către biserică împreună cu fiul ei în vârstă de patru ani, acesta a fost atras de ceva de pe stradă şi, dându-i drumul la mână, s-a repezit în aglomeraţie. De el se apropia un camion uriaş şi chiar înainte să-l lovească, mama a strigat către Sfântul Nicolae. După ce camionul a trecut peste trupul fiului ei, a alergat îngrozită pe stradă, aşteptându-se să-l vadă mort. În schimb, acesta s-a ridicat nevătămat, şi i-a răspuns foarte dezinvolt la întrebarea dacă era rănit: „A, nu, bunicul cel bătrân s-a aşezat peste mine în mijlocul drumului şi m-a acoperit”.
Paznicul de la poartă
Acum vreo douăzeci de ani, când părintele Dorothei vieţuia singur în mănăstire, doi dintre ţăranii arendaşi ai mănăstirii au devenit nemulţumiţi şi au început să ceară, fără nici un temei, să primească titlul de proprietate pentru pământurile pe care lucrau. Ei ameninţau că dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor face mari necazuri mănăstirii. Erau hotărâţi să se ţină de cuvânt şi, într-o noapte, au venit cu gândul să intre înăuntru. Când au ajuns la poarta cea mare de la intrare (care acum are o uşă din lemn masiv şi bare de fier, dar atunci era doar o arcadă deschisă), s-au întâlnit cu un bătrân, puţin chel, cu păr şi barbă căruntă, purtând un veşmânt lung, maroniu. El i-a oprit şi le-a zis: „Plecaţi, eu stau aici”. Oamenii aceia i-au răspuns cu grosolănie: „Şi ce dacă? Dă-te la o parte, moşule!” şi au dat să treacă mai departe. Atunci el le-a poruncit cu un glas puternic: „Uitaţi-vă la mine!”. Surprinşi, ei s-au întors, şi au văzut cum din ochii lui ieşeau raze de lumină. Îngroziţi, au luat-o la goană spre Apikia, satul cel mai apropiat, unde le-au povestit tuturor că l-au văzut pe sfânt.
Anul următor, la scurtă vreme după ziua Sfântului Nicolae, unul dintre acei bărbaţi a adus un artos[ii] uriaş pentru praznic, iar egumenul, zâmbind, l-a întrebat: „Mai aveţi de gând să-mi faceţi necazuri?”. Ruşinat, omul a răspuns încet: „Nu” şi i-a dat egumenului prinosul său către sfânt. (Istorisite de Maica Nectaria McLees, fiica duhovnicească a părintelui Dorothei)
Un nou Saul vine în Biserică
Dragostea lui Dumnezeu se împărtăşeşte în chip negrăit în căile prin care harul mântuitor cercetează sufletele oamenilor. Nu cunoaşte distanţe, nici nu e părtinitoare, nu priveşte la culoare, trib, origine etnică, serviciu sau poziţie socială în lume. Dragostea, întrupată în Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, voieşte să îmbrăţişeze, dacă e cu putinţă, întregul neam omenesc, dar este împiedicată de iubirea de sine şi de individualism. Cu toate acestea, acolo unde întâmpină o luptă sinceră pentru mântuire, unde găseşte mâini ridicate şi genunchi plecaţi, părăseşte cerurile şi se pogoară. Dragostea Tatălui este mişcată pentru împlinirea intenţiei sale într-un mod propriu, necunoscut nouă.
Fraţilor, ascultaţi o poveste din câmpul Misiunii. Nici măcar Pavel, Apostolul neamurilor, n-a crezut că pe drumul spre Damasc se va întâlni cu Domnul pe Care-L prigonea. Nici Sfântul Ciprian, în încercările lui de a ieşi biruitor asupra credinţei şi cumpătării unei tinere, Iustina, nu se aştepta să se întâlnească cu adevăratul Dumnezeu. Numai atunci când este inclusă printre acestea şi alte exemple din istoria Bisericii noastre, prezenta naraţiune nu stârneşte nedumeriri, inclusă aşa cum este în lungul şir al dovezilor nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu pentru om. O prezint aşa cum am auzit-o de la însuşi noul Saul, băştinaşul Tamboue.
Într-o dimineaţă de ianuarie din 1991, părintele Iacov, un preot băştinaş, a intrat în curtea Centrului Misionar împreună cu un tânăr zairez – Tamboue. M-au salutat cu căldură, iar părintele Iacov mi-a zis de faţă cu tânărul: „Vrea să devină ortodox. Îl dau pe mâna ta să-i spui tu ce crezi de cuviinţă”. În loc să-l bombardez cu întrebări, i-am cerut omului să-mi spună povestea vieţii lui şi cum de ajunsese aici. Era slab, cu o privire serioasă, calm şi stăpân pe sine, nu avea mai mult de 30 de ani.
„M-am născut în Lubumbashi, fiind singurul fiu al unor părinţi evlavioşi, de religie catolică. Am frecventat biserica şi am urmat sfaturile părinţilor mei legate de Dumnezeu şi mântuire încă din primii ani ai vieţii. Atunci când am împlinit 20 de ani, influenţat de propovăduirea sfântă-spirituală şi sfântă-scripturistică a penticostalilor, am intrat în comunitatea acestora. Iubeam studiul Sfintelor Scripturi, dedicând-mă cu multă râvnă acesteia. Credeam că am găsit adevărata biserică şi mă gândeam că ar fi bine să încerc să-i ajut şi pe alţii pe dificila cale a mântuirii. Celor mai în vârstă decât mine le făcea mare plăcere să vadă ce râvnă aveam pentru învăţare şi activitate religioasă, propunându-mă după o vreme să fiu pastor al unei comunităţi. La puţin timp după aceea, mă aştepta o treaptă mai înaltă. Mi-au dat scaunul de învăţător şi predicator pentru o zonă destul de întinsă, care includea în întregime Lubumbashi şi împrejurimile. M-am dedicat propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu, făcând acest lucru nu numai cu o simplă râvnă, ci ca un fanatic. Mă simţeam cumva privilegiat, căci mă aflam pe fericita poziţie de a fi deasupra altora, putând să-i conduc unde voiam cu interpretările mele la Scriptură.
Am petrecut doi ani vizitând parohii şi călăuzind pastori prin teribilele mele predici. N-am ezitat niciodată să le vorbesc şi autorităţilor, eu fiind acela care l-am convertit pe guvernatorul din Lubumbashi, rupându-l de Papism şi aducându-l la Penticostalism, precum şi pe diferiţi alţi oameni. Într-o zi, pe când citeam Noul Testament, am observat că noi nu împlineam anumite sarcini, învăţături şi mesaje pe care Hristos le dăduse Apostolilor. De pildă, El le-a dat Apostolilor şi succesorilor acestora puterea de a lega şi dezlega păcatele (Ioan 20:22-23). Sub chipul pâinii şi al vinului, El le-a dat să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Său spre viaţa de veci. Le-a poruncit să-i boteze pe adepţii noii credinţe etc.
Toate acestea au ridicat multe semne de întrebare în inima mea, deoarece predicile mele nu luau în considerare aceste porunci şi promisiuni ale Domnului. M-am neliniştit şi am început să mă întreb: «Poate că religia pe care o urmez greşeşte, iar eu merg pe calea amăgirii». Mi-am zis că până în momentul în care voi fi în stare să răspund la aceste întrebări care mă tulburau atât de mult, încât nu-mi dădeau nici somn, n-am să mai propovăduiesc nimănui, părăsind toate fără a spune nimic nimănui. M-am dus în Kolwezi şi am închiriat o colibă de paie şi m-am apucat să fac ceva comerţ, suficient pentru a-mi asigura hrana de fiecare zi. Am încetat să mai merg la biserici. În schimb, mă rugam astfel: «Dumnezeul meu, ştiu că Tu ai lăsat pe pământ o singură Biserică adevărată. Penticostalii şi alţii mi-au zis că Biserica primară şi-a încetat existenţa. Cu toate acestea, cum ar putea cineva tâlcui cuvintele Tale: porţile iadului nu o vor birui (Matei 16:18). În acest caz Biserica Ta există, şi este una singură. Luminează-mă ca să o pot recunoaşte şi să-i urmez ei». N-am încetat zi şi noapte să îndeplinesc această singură lucrare: rugăciunea către Dumnezeu pentru a-mi descoperi Biserica Sa.
Au trecut doi ani şi n-am primit nici un răspuns sau vreo confirmare de vreun fel. Gândurile necredinţei m-au împresurat. Norii disperării m-au învăluit. Dar Dumnezeu, în bunătatea Sa, a văzut necazul meu şi n-a întârziat să-mi descopere ceea ce doream. Într-o noapte am văzut în somn o persoană pe care n-o cunoşteam, îmbrăcată în negru. Era un veşmânt european, o sutană neagră purtată de cineva cu barbă albă, privirea îi era paşnică şi afectivă, iar ochii îi erau plini de dragoste şi compasiune. S-a apropiat de mine şi mi-a vorbit în swahili. M-am mirat, cum se face că acel om, european fiind, cunoaşte limba swahili? Mi-a spus cuvânt cu cuvânt următoarele: «Sunt Sfântul Nicolae. Dacă vrei să te mântuieşti, urmează-mi Biserica». După ce m-a binecuvântat a dispărut imediat.
M-am sculat într-o stare de uimire şi m-am întrebat cine ar putea fi acest preot alb care ştie swahili şi care Biserică era Biserica lui. Cine ar putea să mă ducă la această Biserică? Am ieşit afară şi am început să întreb cărei Biserici îi aparţine Sfântul Nicolae. După câteva zile bune de investigaţii fără rost, Dumnezeu l-a trimis pe solul său: o femeie creştin ortodoxă din parohia Sfântul Gheorghe din Kolwezi, care auzise de căutările mele, se bucurase foarte mult că-mi putea da răspunsuri la căutările mele. M-a dus la părintele Iacov care locuieşte acolo, iar părintele Iacov m-a adus astăzi, aici la Misiune.”
Iată cât de chinuitoare a fost calea prin care acest tânăr şi-a găsit pacea în sânul adevăratei Biserici, care este Maica noastră a tuturor. „Mare este Dumnezeul nostru!” Tânărul a frecventat cursurile de catehism cu râvnă şi smerenie până în ziua botezului său. Citeşte cărţi ortodoxe cu o sfântă râvnă, pregătit, după cum mi-a spus, pentru a sluji cândva ca preot Biserica, numai dacă şi Dumnezeu va voi. Faţă de foştii săi pastori şi învăţători dintre Penticostali el îşi menţine o poziţie prietenoasă, deşi rezervată, distantă în acelaşi timp. El are dubii serioase în privinţa existenţei adevărului în comunitatea lor. Mărturiseşte că trecerea printre ei a constituit o etapă premergătoare către brusca schimbare şi intrare în Ortodoxie. În acest fel, o lumină a lui Hristos a început să lumineze în întunericul spiritual din jungla Africană.
La o lună de la întâlnirea noastră, tânărul a venit să mă vadă din nou, ca să-mi spună cum sporea pe această nouă cale a vieţii lui, şi iată aici un nou episod pe care el mi l-a relatat: „Într-o seară, pe când citeam Epistola Sfântului Iacov, am simţit deodată o uşoară adiere înviorătoare care sufla în jurul meu. A trecut prin mine, umplându-mi toată fiinţa cu bucurie şi pace duhovnicească. Am fost pentru prima dată când am experiat asemenea simţăminte sfinte. În acelaşi timp, puteam auzi un glas care spunea: «Părăseşte toate ereziile şi urmează Biserica Ortodoxă fără şovăire». Părinte, nu am nici o îndoială că acum aparţin de adevărata şi vechea Biserică a lui Hristos. Dau slavă lui Dumnezeu că Biserica Ortodoxă este prezentă aici în oraşul nostru, atât de aproape de noi. Vă mulţumesc vouă, care sunteţi apostoli ai Domnului, pentru că aţi venit în ţara noastră. Rugaţi-vă pentru mine să vă urmez spre slava Hristosului nostru.” S-a botezat cu numele de Nicolae, iar în prezent locuieşte în Lubumbashi, lucrând acolo pentru Dumnezeu în sânul Bisericii Sale. (Din „Cuviosul Cosma Athonitul, Apostol în Zair”, Ed. Egumeniţa, 2004).
Material apărut în nr. 11 din “Familia Ortodoxă” Grupaj realizat de Radu Hagiu

miercuri, 15 decembrie 2010

Daruri de Craciun

Postul este perioada cea mai prielnică milosteniei şi rugăciunii, căci acestea ne înalţă la Dumnezeu.
Să luăm exemplu din viaţa Sfântului Mucenic Fanurie, care, trăind în pustie, era atât de milostiv, că hrănea drumeţii din puținul pe care-l avea și le aducea de departe și apă de băut.
Având o dragoste deosebită pentru oameni, mai ales pentru cei aflaţi în necaz, el cu lacrimi multe se ruga pentru muţi, pentru care spunea: „Deschide buzele lor cele închise, luminează-le mintea, ca să Te slăvească pe Tine, şi cu buzele lor să sărute chipul Tău cel nefăcut de mână şi cu lacrimi să spele intrările în biserică, ca astfel să se proslăvească numele Tău cel sfânt”.

Iar pentru surzi se ruga cu mai multe lacrimi, zicând: „Auzi-mă pe mine, Doamne, în ceasul acesta de acum, cercetează şi deschide auzul robilor Tăi, ridică greutatea neauzirii, ca auzind să audă glasul clopotelor Tale cele sfinte şi toate sunetele de pe pământ”.
Şi atît de mare era rugăciunea lui către Dumnezeu, că uneori şi păgânii plângeau auzindu-i rugăciunile şi văzându-i lacrimile. Nici o rugăciune a lui Fanurie nu a rămas neascultată de către Dumnezeu.
Şi noi în perioada Postului Naşterii Domnului să ne rugăm pentru aproapele nostru care se află în necaz, să-i ajutăm pe cei nevoiaşi. Prin aceste fapte, care ne înalţă la Dumnezeu, noi sporim duhovniceşte. Căci scris este: „Cine îşi astupă urechea la strigătul celui sărman şi el, când va striga, nu i se va răspunde.” (Pildele 21, 13).
În perioada Postului Naşterii Domnului Portalul Tineretului Ortodox din R. Moldova LOGOS.MD a lansat campania de binefacere „DARURI DE CRĂCIUN - 4” pentru Şcoala Internat specială pentru copii hipoacuzici din satul Hârbovăț (Călăraşi). Elevii de la internat trăiesc departe de rude şi apropiaţi, iar deficienţele lor nu le permit să se bucure de acele lucruri mici care fac viaţa mai frumoasă.
În această instituţie sunt internaţi 122 de copii cu deficienţe de auz din toate raioanele republicii. Copiii sunt de la vârsta preşcolară (8 copii), din clasele I-V (58 copii), restul copiilor din clasele a VI-X.
Multe sunt necesităţile şcolii, copiii ducând lipsă de rechizite şcolare, inventar sportiv, jocuri şi altele.
Campania se va încheia după 14 ianuarie.
Să ajutăm aceşti copii lipsiţi de bucuria de a cunoaşte lumea sunetelor!
Să le aducem bucuria Naşterii a lui Hristos!
Pentru mai multe informaţii puteţi intra pe Forumul Tinerilor Creştini-Ortodocşi din Moldova.
Vom colecta ajutorul în cadrul unor întâlniri. Locul şi timpul vor fi actualizate periodic.
De asemenea puteţi contacta pe:
Victor (administratorul LOGOS.MD)
tel. mob. /+373/ 69077990
email: info@logos.md
Skype: victor.logos
Yahoo Messenger ID: viorelius
ICQ #: 226516313
Vera
tel. mob. /+373/ 69974923
email: verutsa111@yahoo.com

miercuri, 8 decembrie 2010

vineri, 3 decembrie 2010

,,CĂLUGĂRUL" de Arhimandrit Ioanichie Balan

Iubite frate muritor,
De vei vedea un calator
Cu hainele cernite, singurel
Descult, flamand
Si insetat
Te rog sa ai mila de el
Ca poate-i un calugar!
De intanlesti la vre-o rascruce
Un om strain, ce-ar vrea s-apuce…
Departe, undeva in lume…
De-l vezi mereu
Oftand din greu
Sa nu-l intrebi atunci de nume,
Ca poate-i un calugar!
De vei vedea trecand prin sat
Un om cu capul aplecat
C-o traista goala in mana lui
Te rog acum
Sa-i iesi in drum
Si un cuvant mai bun sa-i spui
Ca poate-i un calugar!
Sau cand e frig si ploua afara
De vei vedea ca asteapta-n gara
Un calator infrigurat
Nu-l judeca
Cu gura ta
De ce e trist si-ngandurat
Ca poate-i un calugar!
De vei vedea in multe randuri
Un om la munca stand pe ganduri
Privind cu ochi-n departare,
Mereu tacut
Si abatut
Nu-l intreba ce cata-n zare,
Ca poate-i un calugar!
Iubitul meu, nu te-ndoi,
Ci, daca tu vei intalni
Un om in lume fara rost
Ce plange-ades
Neinteles .
Sa stii iubitul meu c-a fost
In viata lui calugar
C-acela care a trait
Si-n manastire-a-mbatranit,
Orice i-ai spune si i-ai da
Sa nu socoti
Ca o sa poti
Sa-i schimbi cumva inima sa,
Ca el e tot calugar!
De-i vei canta de bucurie
De asta el nu vrea sa stie
De jale de ii vei canta,
El tot mereu
Oftand din greu
Plangand incet va suspina
Cu lacrimi de calugar!
Deci nu cata sa-i mangai plansul,
Ci roaga-te si tu cu dansul,
Caci el de-atata pribegie,
De toti uitat
Si-ndepartat
Va suspina dupa pustie
Caci este tot calugar!
Iar daca lumea-l va-nsela,
Tu frate nu te bucura,
Nici sa vorbesti de el oricui,
Caci el oricand
Mustrat de gand,
Se va scula din calea lui
Caci inca-i tot calugar!
Iar daca va imbatranii
Si-n lume frate, va muri,
Sa-l pui atunci intr-un mormant,
Si nimanui
Sa nu mai spui
Ca sub acest strain pamant
Se afla un calugar!

Despre introducerea disciplinei „Bazele ortodoxiei” în programul de învăţământ

Despre introducerea disciplinei „Bazele ortodoxiei” în programul de învăţământ

Interviu cu Maica Epistimia de la mănăstirea Suruceni
- De ce este nevoie de introducerea disciplinei „Bazele ortodoxiei” în programul de învăţământ? De ce această necesitate a apărut acum şi nu a fost formulată mai devreme?
-De fapt, realizarea educaţiei religioase în învăţământul preuniversitar nu este o noutate. Lucrul acesta a fost propus cu mulţi ani în urmă. Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove a făcut nenumărate demersuri către fostele guvernări pentru a fi introdusă această disciplină. De ce astăzi s-a reluat această chestiune? Deoarece climatul moral-spiritual din societate lasă mult de dorit. Desolidarizarea de sacru constituie drama lumii contemporane. Suntem într-un vacum spiritual, în care nihilismul, această „filozofie luciferică”, cum o numeşte părintele Serafim Rose, se face auzit din ce în ce mai mult. Actualmente se crede într-un adevăr relativ, într-un adevăr virtual, ca urmare a păcatului ce întunecă mintea omului creat cu potenţialităţi reale, ontologic puse în noi, de a fi chip şi asemănare a lui Dumnezeu. Părăsirea credinţei într-un Adevăr Absolut, într-un Dumnezeu creator şi proniator, Dumnezeu ce ne-a creat pe noi, şi nu pe care l-am creat noi, are un impact serios asupra mentalităţii omului contemporan.
Trăim într-o societate axată preponderent pe pseudo valori, societate secularizată intensiv. În acest context, familiarizarea tinerei generaţii cu adevăratele valori, valori ce parvin din Credinţa noastră milenară, e o condiţie fără de care nu se poate. Suntem un popor de sorginte latină, dar cu însemne ortodoxe din naştere, scrise nu doar pe lespezi de piatră, ci în inimile noastre. După spusa unui ierarh ortodox, „standardul de civilizaţie a unui popor este condiţionat atât de variabile materiale, cât, mai cu seamă de repere spirituale. Dacă din perspectivă materială avem încă multe bariere de trecut, din punct de vedere spiritual am putea deveni exemple pentru alţii. Când credinţa este vie, puternică şi „lucrătoare prin iubire”, ea poate deveni, desigur, izvorul speranţei, al înălţării noastre în lume şi dincolo de ea” .
În calitate de creştini-ortodocşi, cum definim omul: o fiinţă trihotomică sau dihotomică? Dacă pornim de la premisa că omul are suflet, raţiune şi trup, atunci ne dăm perfect de bine seama de necesitatea introducerii acestei discipline în învăţămîntul preuniversitar. Dar dacă-l tratăm doar ca pe o fiinţă cu raţiune şi trup, atunci ne va veni foarte geu să discutăm şi să ajungem la un numitor comun.
Într-o societate dezaxată moral, nu putem fi indiferenţi. Cunoaşterea credinţei noastre ortodoxe şi profesarea valorilor ei este un deziderat, o condiţie indispensabilă pentru realizarea unei educaţii axiologice. Elevii trebuie să fie conştienţi de credinţa lor, să o cunoască, să înveţe în ce cred şi de ce cred, să aibă o viziune ortodoxă asupra lumii.
În acest context, propunerea domnului Valeriu Pasat de a organiza un referendum legislativ pentru introducerea disciplinei „Bazele Ortodoxiei” în învăţămîntul preuniversitar a fost binevenită. Propunerea a fost făcută în cadrul Mitropoliei, la lansarea lucrării domniei sale „Православие в Молдавии (1940-1991), власть, верующие, церковь” şi a fost susţinută de cei prezenţi. La lansare au participat nu doar clerici, dar şi personalităţi notorii din domeniul ştiinţei şi al culturii. Se pune întrebarea: de ce referendum? Probabil, pentru a fi soluţionată definitiv această problemă şi a nu specula cu ea şi a incita spiritele în perioada pre-electorală. S-au facut suficiente promisiuni şi au rămas doar promisiuni. În calitate de creştini-ortodocşi, încercăm să respectăm ceea ce ne-a dat Dumnezeu, raţiunea şi libertatea, dreptul de a decide. Poporul este în drept să decidă: Este necesar sau nu este necesar ca această disciplină să fie introdusă în învăţământul preuniversitar? Considerăm că este destul de democratic. Dacă poporul va decide să fie introdusă - va fi, dacă poporul va decide să nu fie introdusă – ne vom conforma.
- Ce-i împiedică totuşi pe politicieni să ia o astfel de decizie pentru că procedural nu este atât de complicat să adopte o lege care să introducă „Bazele ortodoxiei”?
- Este foarte greu de spus. Lumea nu-şi prea dă seama ce se întîmplă. A fost hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova de a susţine iniţiativa. A avut loc şedinţa lărgită a Sinodului cu participarea protopopilor şi a stareţilor de mănăstiri, ca după aceasta să fie organizată o adunare generală cu reprezentanţi ai întregii Biserici. La respectiva adunare au fost desemnate persoanele care vor colecta semnăturile necesare pentru iniţierea referendumului. Comisia Electorală Centrală a acceptat. Dar, probabil, cuiva nu i-a placut ceva şi decizia CEC a fost anulată.
Prea puţină transperenţă... Populaţia, de fapt, puțin informată. În mass-media se fac nişte discuţii de suprafaţă, la care participă persoane mai puţin avizate în problemele de educaţie, se aruncă, pur şi simplu, nişte replici, neştiindu-se, de fapt, în ce rezidă această disciplină; ce ne dorim prin introducerea ei în sistemul educaţional. Dacă ni s-ar fi permis să realizăm ceea ce s-a iniţiat, probabil că lumea ar fi acceptat, deoarece e o disciplină care ar contribui mult la asanarea climatului moral-spiritual din societatea secularizată de astăzi. Decizia rămâne la discreţia poporului.
Hotărârea de a introduce disciplina „Religia” de la 1 septembrie în calitate de disciplină opţională nu este ceva nou, deoarece în planurile de învăţămînt o atestăm din anul 2007, alături de alte două discipline: „Credinţa creştin-ortodoxă” şi „Istoria religiilor”. Chestiunea rezidă în altceva, ce s-a elaborat pentru implementarea acestor discipline în decurs de trei ani? Ceea ce nu s-a realizat pe parcursul a trei ani, se va realiza, oare, în decurs de două luni şi acestea de vacanţă? Un specialist onest va recunoaşte, că implementarea unui nou conţinut educaţional necesitată timp, potenţial intelectual şi resurse financiare. Este necesară elaborarea concepţiei, a curriculum-ului disciplinei respective, experimentarea şi validarea conţinutului, instruirea cadrelor didactice etc. Sistemul educaţional nu-i compatibil cu terapia de şoc.
Se spune că la elaborarea programei de Religie vor participa reprezentanţi ai tuturor cultelor oficial înregistrate în republică. Nu-i exclus să avem un sincretism religios în şcoală de la 1 septembrie, cu toate că 94,3 la sută dintre cetăţenii Republicii Moldova sunt creştini-ortodocşi.
- Ce presupune totuşi obiectul „Bazele ortodoxiei”, căci de multe ori s-a vorbit, dar nu se cunoaşte ce presupune programul। Care sunt componentele, subiectele? -În proiectul de Lege cu privire la predarea „Bazelor ortodoxiei” în învăţământul preuniversitar din Republica Moldova, care urma să fie supus referendumului, este specificat ce vor studia elevii: morală, conştiinţă, cultură ortodoxă, principii şi dogme ale ortodoxiei, istoria bisericii ortodoxe, rolul bisericii ortodoxe în istoria poporului, relaţia dintre biserică şi stat. Programa prevede realizarea obiectivelor ce vizează mai multe aspecte ale studiului ortodoxiei: antropologic, istoric, cultural, moral, social, tradiţional, biblic, dogmatic, ritualic. Dimensiuni cunoscute la scară naţională şi internaţională, promovate de specialiştii în domeniul educaţiei.
De ce elevii nu trebuie să cunoască izvorul spiritual al acestui popor? De ce nu trebuie să cunoască, de exemplu, că cetatea Tomisului, Constanţa de astăzi, e cetatea de scaun a ortodoxiei pentru teritoriul carpato-danubian-pontic? De ce nu trebuie să cunoască că în acest teritoriu a propovăduit cuvântul Evangheliei Cel întâi chemat, Sfântul Apostol Andrei? De ce să nu cunoască tinerii că mănăstirile noastre au fost focare de cultură, că avem o artă spirituală cunoscută în lumea întreagă: mănăstirile cu pictură murală externă, bisericile şi mănăstirile rupestre, iconografia? De ce să nu cunoască că avem opere veritabile în domeniul literaturii, picturii, muzicii ce au fost inspirate din Sfânta Scriptură şi Sfînta Tradiţie? De ce? De ce să nu cunoască că acest popor s-a născut creştin? Ortodoxismul îl atestăm nu doar pe lespezi de piatră, ci în inimile noastre. De ce ar trebui să privăm copiii de acest drept? Dacă neglijăm un trecut, nu ştiu dacă mai putem avea un viitor. Sau ne este ruşine de strămoşii noştri care au fost creştini ortodocşi?
- Cum se va proceda cu copiii care sunt de alte confesiuni?
- Pentru aceşti elevi s-a propus o alternativă - istoria religiilor. Ferice de cel ce-şi păstrează identitatea şi nu are aroganţa a o impune altora. Nu impune Biserica pe nimeni… Ortodoxia este aerul fără de care noi nu putem exista. Dacă am fi axaţi bine în credinţa noastră creştin-ortodoxă, în alt mod am percepe lucrurile, alta ar fi atitudinea faţă de cei din jur. Necunoaşterea ne face să fim aşa cum suntem. De fapt, ce ne învaţă credinţa noastră creştin-ortodoxă: să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi; ceea ce doreşti să-ţi facă ţie lumea, să faci şi tu ei; să te rogi pentru neprietenii tăi? Este ceva ce contravine unei morale sănătoase, e în detrimentul unui tânăr, unei societăţi? Actualmente se operează cu educaţia axiologică, educaţia valorilor prin valori. Oare ortodoxia nu este o valoare?
- Există în prezent un grup care lucrează asupra unui program de predare a „Bazelor Ortodoxiei”?
- S-a lucrat şi se lucrează şi în prezent în acastă direcţie. Dar se intenţiona constituirea unei comisii naţionale din specialişti în domeniu propuşi de Ministerul Educaţiei şi de Biserică, lista nominală a acestora urma să fie aprobată de ambele instituţii. Conform Proiectului ce urma să fie supus referendumului, de competenţa respectivei comisii ţine procesul de implementare a noului conţinut: elaborarea concepţiei, elaborarea şi experimentarea curriculum-ului, determinarea tehnologiilor de predare-evaluare a cunoştinţelor elevilor, de instruire, testare, reciclare a cadrelor didactice etc.
- În cazul în care „Bazele Ortodoxiei” nu vor fi introduse, cum va proceda Biserica? Va căuta căi alternative de a ajunge la tineri?
Educaţia a fost şi va fi una din obligaţiile Bisericii. În sistemul educaţional această disciplină trebuie să-şi găsească locul. Noi, membrii Bisericii, vom solicita în continuare organelor de resort să fie introdusă disciplina „Bazele Ortodoxiei” în planurile de învăţămînt. Astăzi, cînd tinerii sunt atacaţi de atîta informaţie nocivă prin intermediul internetului, este un păcat să nu le oferim nişte repere, este necesar un mecanism, o modalitate de a tria informaţia.
Să nu uităm de faptul că avem un suflet pentru care va trebui să oferim la un moment dat un răspuns. Faptele noastre nu rămân fără urmă. Dumnezeu ne-a dat raţiunea pentru a sesiza natura lucrurilor, ontologic ni s-a dat posibilitatea de a discerne binele de rău şi dreptul de a decide, dar trebuie să ne asumăm şi consecinţele. Suntem, de fapt, într-o perioadă destul de dificilă din punct de vedere moral, economic, politic. Situaţia ar putea fi redresată mult mai lesne, dacă am avea verticalitate. Încă nu ne-am obişnuit să ne estimăm la justa valoare, nu am sesizat pe deplin că am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi suntem chemaţi spre veşnicie. Noi înşine ne periclităm propria libertate, propria fericire. De ce?
- În acest context, cum priviţi implicarea Bisericii în susţinerea unui partid politic? Există o astfel de necesitate? Ar fi un răspuns la influenţa unor culte neoprotestante asupra partidelor care se află la guvernare?
- În opinia mea, decizia ultimului Sinod al Bisericii a fost un răspuns la interzicerea colectării semnăturilor pentru iniţierea referendumului. Mai mult ca atât, a fost denigrat public ierarhul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înalt Preasfinţitul Vladimir. Cred că nu ne onorează pe nimeni să solicităm public demisia unui mitropolit. Să fim atenţi. Dacă suntem ortodocşi, ar trebui să recunoaştem că nu ţine de competenţa politicenilor numirea şi destituirea unui ierarh. Biserica a fost pusă în situaţia de a reacţiona. Cineva a provocat şi a tensionat în mod intenţionat situaţia, iar Biserica nu putea să rămână fără replică, fiindcă prea multe lucruri denigratoare s-au adus în adresa ei. Nu va face Biserica politică, dar e un moment când glasul Bisericii trebuie să fie auzit, se impune o schimbare. Nu se mai poate în continuare aşa.
Propunem introducerea „Bazelor Ortodoxiei”, fiindcă suntem ortodocşi din naştere şi nu acceptăm în şcoli un surogat religios. Trebuie să fim corecţi la acest capitol. Se discută în ultimul timp despre ecumenism. Ecumenismul contravine dogmelor şi principiilor noastre ortodoxe, stabilite la cele şapte Sinoade ecumenice. Sunt lucruri care au fost stabilite o dată şi pentru totdeauna de Sfinţii Părinţi şi e necesar a fi luate în serios. Dogma nu se supune modificării, categoric nu!
În ultimul timp prea mult este condamnată Biserica, dar de fapt Biserica solicită nişte lucruri necesare pentru fiecare din noi.
Biserica şi-a expus opinia sa vis-a-vis de introducerea disciplinei „Deprinderi de viaţă” în învăţământul preuniversitar şi a fost aspru criticată. Dar lumea noastră şi-a pus întrebarea ce se promovează prin intermediul acestei discipline şi în ce măsură studierea ei ar contribui la schimbarea moralităţii unei societăţi secularizate? Au fost fabricate manuale peste noapte fără a se solicita opinia cetăţenilor. Dacă Biserica nu îşi expunea poziţia sa, o poziţie sănătoasă, poate că disciplina respectivă s-ar fi predat... dar la noi te poţi aştepta la orice, nu este exclus să atestăm la 1 septembrie această disciplină în planurile de învăţământ.
- Posibil că unii din cititorii noştri nu cunosc ce presupunea obiectul „Deprinderi de viaţă”. Aţi putea să ne explicaţi în câteva cuvinte care a fost esenţa problemei?
Eu cred că pe un om care se respectă, ştiind că are o credinţă, o tradiţie, nişte strămoşi cu o moralitate sănătoasă, o responsabilite în faţa lui Dumnezeu pentru sine şi pentru aproapele, l-ar deranja faptul că elevilor li se propune noţiunea de familie tradiţională şi „familie netradiţională”. Familie tradiţională: mama, tata, copilul, şi „familia netradiţională”, cine, oare, face parte din ea... Chestiuni de felul acesta trebuie cultivate copiilor, nişte anomalii care îl dezonorează, îl desfigurează pe om, îl face să cadă din demnitatea sa de fiu a lui Dumnezeu? Să studiem atent respectivele manuale şi să decidem ce avem de făcut.
- Ce trebuie să facă tinerii pentru a contribui la o reînnoire a societăţii?
Trebuie să fim oneşti cu noi înșine, să încercăm să ne întrebăm ai cui fii suntem şi pentru ce am venit în această lume. Să ne întrebăm dacă într-o ţară ortodoxă avem necesitate de planificări de familie, de „familii netradiţionale”, de concubinaj, de chiuretaje, de copii în vitro, de experimente pe embrion, de produse genetic modificate, de delapidări, ranchiună, egoism etc, şi dacă toate lucrurile astea ne satisfac? Să încercăm să ne întrebăm în cine credem: în Dumnezeul Cel care ne-a creat pe noi sau în dumnezeul pe care ni l-am creat noi? Să încercăm să punem pe Dumnezeu în centrul universului şi imediat o să ne găsim fiecare locul. Să ne gândim la faptul că avem un suflet şi trebuie să ne îngrijim de el, să ne gândim la faptul că avem nişte strămoşi şi că strămoşii noştri au fost creştini ortodocşi cu o înaltă verticalitate, să păstrăm şi să promovăm ce au avut dânşii şi nu vom greşi.
- Cât de mult corespunde actualul program de învăţământ învăţăturii Bisericii Ortodoxe?
Religia nu s-a opus ştiinţei. Dimpotrivă, unii oameni de știință au încercat să conteste ceea ce nu este de contestat.
Spunea cineva: „Dacă educi tânărul în spiritul concepţiei că descinde din maimuţă, de ce îi ceri mai mult decât unei fiinţe evoluate dintr-un necuvîntător? De ce îi pretinzi acte ce pun în lumină responsabilitatea umană? E om? Tratează-l ca atare. Omul e om, animalul e animal. Să-i dăm fiecăruia ce i se cuvine. Fără Dumnezeu, educaţia nu se poate numi altfel decît dresaj, momeală, minciună”.
- Ce va face în continuare grupul de iniţiativă pentru organizarea referendumului în favoarea introducerii „Bazelor Ortodoxiei”?
Ceea ce a făcut şi până acum. Cert este că se va strădui să ducă la bun sfârşit intenţiile, deoarece intenţiile bune sunt ale noastre, dar harul şi puterea sunt ale lui Dumnezeu. Să nădăjduim! O întenţie bună trebuie să fie realizată.
                                                                            Realizat de Octavian Racu şi Ecaterina Luţişina

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Eu cu cine votez? Sfaturi de la părintele Paisie


Eu cu cine votez? Sfaturi de la părintele Paisie



Ati votat? Iată câteva sfaturi, de la Părintele Paisie Aghioritul:
Mergând în vizită la Părinte, tocmai înaintea unor alegeri, câtiva oameni l-au întrebat cu cine să voteze. Părintele a răspuns:
- Votati pentru cine considerati că e cel mai bun; pentru cel care-L iubeste pe Dumnezeu si care iubeste tara noastră.
Ei îi tot răspundeau:
- Dar toti sunt la fel, Părinte.
Atunci, Părintele a adăugat:
Uitati cum stau lucrurile. Toti măslinii sunt la fel; toti sunt afectati de aceeasi boală, numită „dakos”. Totusi, unii sunt afectati 100%, altii, 80%, iar altii, 50%. De vreme ce avem nevoie de măslini, trebuie să-i căutăm pe cei care sunt afectati cel mai putin. Când mergem să votăm, ar trebui să tinem întotdeauna cont de două lucruri: 
a) cât de mult îl iubeste candidatul pe Dumnezeu si, deci, cât de mult este un membru constient al Bisericii si 
b) cât de mult îsi iubeste tara si nu are în vedere decât interesele ei, si nu ale lui.             
Dacă cineva foloseste alte criterii pentru a vota, acea persoană actionează din interes propriu si nu se comportă ca un adevărat crestin. Mai târziu, judecata divină îi va da ocazia să plătească pentru greseala lui.                                                               Sursa: http://orthodoxwayoflife.blogspot.com/

luni, 25 octombrie 2010

Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare? - (I. Tudusciuc)

Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
La petreceri, pe la jocuri, sau la vorba-n drumul mare?
Tu n-auzi un glas prea dulce, tu n-auzi un glas frumos,
Care zice: “Lasa-ti toate si veniti catre Hristos”?
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Pe la banca, sau la targuri, sa-ti duci marfa de vanzare?
Tu nu vezi, iubite frate, ca-n zadar te ostenesti,
Si din munca ta, sarmane, mai nimic nu folosesti!
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Sa-ti vezi turma, mieluseii, campul si-a tale ogoare?
Si socoti, iubite frate, ca deacum esti fericit?
Nu crestine, niciodata tu nu vei fi multumit.
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Esti dispus sa mergi prin cranguri, prin paduri la vanatoare?
Insa uiti un lucru frate, uiti ca tu esti invitat,
La un ospat foarte mare si foarte imbelsugat.
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Esti bolnav si-ti cauti leacul la vreo baba-n departare?
Ah! te plang, iubite frate ca satan rau te-a mintit,
Tu nu stii ca Domnul nostru este Doctor iscusit?
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Unde ti se indreapta pasii? incotro? pe ce carare?
Spre Altarul cel de slava, spre Altarul cel frumos,
Unde locuieste Domnul, ducele nostru Hristos?
Unde mergi crestine draga, cand e zi de sarbatoare?
Ti-ai pus intrebarea asta, sau stai poate-n nepasare?
Toaca, clopotul cand suna, la Bisericuta sus,
Stii ca sunt solii crestine, ce ne cheama la Iisus?
Vino dar, crestine draga, cand e zi de sarbatoare,
La Biserica, la slujba, vino draga fratioare,
Vino, caci acolo este locul cel mai potrivit,
Unde poti gasi pe Domnul, pe Iisus Cel rastignit.
Vino, vino, frate draga, cand e zi de sarbatoare,
Vin-cu toti ai tai din casa la Locasul de-nchinare,
Vino, vino, iubit frate, vino nu mai zabovi,
Vino, cat mai este vreme, caci ca maine vom muri.

joi, 14 octombrie 2010

Acoperamantul Maicii Domnului



În această zi de 14 octombrie prăznuim pomenirea Acoperământului Preasfintei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria.
Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile". ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: "Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău". Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro

miercuri, 22 septembrie 2010

Invitatie la Pelerinajul Tinerilor !

Duminică, 26 septembrie, ora 12.00, de la Biserica „Întâmpinarea Domnului" din incinta Universităţii de Stat din Moldova (str. M. Kogălniceanu, 67, în spatele blocului II) va demara Pelerinajul Tinerilor spre Mănăstirea „Sf. M. Mc. Iacov Persul" (s. Sireţi, r. Străşeni).

duminică, 1 august 2010

De la Mine a fost aceasta !

Te-ai gîndit tu oare vreo dată, că tot ce te priveşte pe tine, mă priveşte şi pe Mine?
Deoarece, ceea ce te priveşte pe tine, nu este trecut de vederea ochiului Meu. Tu eşti scump şi de mult preţ înaintea ochilor Mei şi Eu te-am iubit, deoarece vreau mult ca să te educ pe tine.
Deci, cînd ispitele se răscoală asupra ta şi vrăjmaşul vine ca un rîu, Eu vreau, ca tu să ştii că – De la mine a fost aceasta.
Să ştii şi aceea, că neputinţa ta are nevoie de puterea Mea şi siguranţa ta constă în faptul, ca să-Mi dai voie Mie să mă lupt pentru tine.
Şi de te afli tu în împrejurări grele sau între oameni care nu te înţeleg, care nu iau în seamă ceea ce-ţi place sau care te îndepărtează de ei, să ştii că – De la Mine a fost aceasta.
Eu sînt Dumnezeul tău şi în mîinile Mele sînt toate. Tu nu întîmplător te afli la locul dat, acesta-i anume acel loc, pe care Eu ţi l-am pregătit.
N-ai cerut tu oare ca Eu să te învăţ smerenia? Deci, iată, Eu te-am aşezat întocmai în acea împrejurare, în acea şcoală, unde se învaţă această lecţie. Ceea ce se întîmplă cu tine şi toţi cei ce locuiesc împreună cu tine, împlinesc doar voia Mea.
Dacă duci lipsă de bani şi-ţi vine greu să te descurci, să ştii că – De la Mine a fost aceasta. Întrucît cele ce-ţi sînt spre trebuinţă se află în mîinile Mele, Eu vreau ca tu să alergi la Mine şi să depinzi de Mine. Bogăţiile Mele sînt nesecate. Eu vreau să te convingi că Eu sînt credincios făgăduinţelor Mele. Ca nu cumva să ţi se spună în nevoinţa ta: „N-ai crezut tu Domnului Dumnezeului tău”.
De retrăieşti o noapte plină de scîrbe sau eşti despărţit de cei apropiaţi şi scumpi inimii tale, să ştii că – De la Mine a fost aceasta. Eu sînt Cel ce bărbăteşte am înfruntat scîrba şi durerea şi de aceea am îngăduit aceasta ca tu, venind la Mine, să găseşti o mîngîiere veşnică.
Te-ai înşelat tu oare în credincioşia prietenului tău sau în cel, căruia i-ai deschis inima ta, să ştii că – De la Mine a fost aceasta. Eu am îngăduit acestei dezamăgiri să te atingă, pentru ca tu să înţelegi, că cel mai bun prieten al tău este Domnul. Eu vreau ca tu totul să-mi aduci şi să-mi spui Mie.
Te-a vorbit cineva de rău, lasă aceasta în seama Mea şi alipeşte-te de Mine cu sufletul tău, ca Eu să devin adăpostul tău şi tu să te poţi ascunde sub el, de certarea celor fără de Dumnezeu.
S-au risipit planurile tale, ai căzut cu duhul şi ai obosit, să ştii că – De la Mine a fost aceasta. Tu ţi-ai făcut planurile tale şi le-ai adus înaintea Mea, ca Eu să le binecuvîntez. Dar Eu vreau ca tu să Mă laşi pe Mine să conduc cu toate împrejurările vieţii tale şi atunci toată răspunderea va fi a Mea, căci e prea grea pentru tine această povară şi tu unul nu vei putea să te isprăveşti cu ea, întrucît tu eşti doar o unealtă şi nu te vei descurca singur.
Ai fost cercetat pe neaşteptate de nişte nereuşite din viaţa ta şi întristarea a cuprins inima ta, să ştii că – De la Mine a fost aceasta. Ele se întîmplă deoarece Eu vreau ca inima şi sufletul tău să ardă întotdeauna înaintea ochilor Mei şi să învingă cu puterea numelui Meu toată împuţinarea sufletului tău.
Demult timp nu primeşti nici o veste de la apropiaţii şi îndrăgiţii tăi oameni şi din cauza slăbiciunii tale sufleteşti cazi în deznădejde şi cîrteşti, să ştii că – De la Mine a fost aceasta. Deoarece, prin această ispitire a duhului tău, Eu cercetez tăria credinţei tale în făgăduinţa de neschimbat şi puterea rugăciunii tale înflăcărate pentru apropiaţi. Deoarece nu tu oare i-ai încredinţat pe ei Acoperămîntului Preacuratei Maicii Mele sau nu ai lăsat tu oare grija pentru ei pe seama dragostei Mele atotţiitoare?
De te-a cercetat o boală grea, vremelnică sau de netămăduit, care te-a ţintuit la pat, să ştii că – De la Mine a fost aceasta. Căci Eu vreau să Mă cunoşti pe Mine mai adînc în neputinţele tale cele trupeşti şi să nu cîrteşti pentru aceste ispite trimise ţie, şi să nu te sileşti să pătrunzi în planurile Mele de mîntuire, prin diferite căi, a sufletelor omeneşti, ci fără cîrtire şi cu supunere să-ţi pleci grumazul tău sub bunătatea Mea către tine.
Te-ai gîndit să faci ceva deosebit pentru Mine şi în loc de aceasta ai căzut pe patul bolii şi neputinţei, să ştii că – De la Mine a fost aceasta. Pentru că atunci tu ai fi fost afundat în lucrurile tale şi Eu n-aş fi putut să-ţi atrag gîndurile tale către Mine, dar Eu vreau ca să te învăţ cea mai adîncă gîndire, dintre care una-i că tu te afli în slujba Mea. Eu vreau să te învăţ să recunoşti că tu eşti NIMIC. Doar cîţiva din slujitorii mei, fiind înstrăinaţi de această viaţă pămîntească, au putut să se înveţe să mînuiască arma rugăciunii neîncetate.
De eşti chemat pe neaşteptate să ocupi un post greu şi de răspundere, mergi, punîndu-ţi nădejdea în Mine. Eu îţi încredinţez ţie aceste greutăţi deoarece pentru aceasta te binecuvîntează pe tine Domnul Dumnezeul tău în toate faptele tale, în toate căile tale, în tot ce se va face de mîinile tale. În acea zi dau în mîinile tale acel vas cu untdelemn sfinţit. Foloseşte-te de el liber, copilul Meu. Fiecare greutate ce apare, tot cuvîntul ce te întristează, toată piedica în lucrul tău, care ar putea să-ţi aducă simţămîntul necazului şi al dezamăgirii, fiecare descoperire a neputinţei şi slăbiciunii tale, lasă să fie unse cu acest untdelemn – De la Mine a fost aceasta.
Ţine minte că toată piedica este doar o învăţătură Dumnezeiască şi de aceea pune în inima ta cuvintele care Eu ţi le-am spus în această zi – De la Mine a fost aceasta.
Păzeşte-le. Să ştii şi să ţii minte totdeauna că orice ascuţiş se va toci cînd tu te vei învăţa să mă vezi pe Mine întru toate. Totul este trimis de către Mine pentru desăvîrşirea sufletului tău – De la Mine a fost aceasta.
Acest text reflectă o taină a rugăciunii profunde, taină, care se descoperă în convorbirea lui Dumnezeu cu sufletul omului. Părintele Serafim l-a adresat unui fiu duhovnicesc, episcop, aflat în detenţie.
Din moştenirea duhovnicească a părintelui schimnic Serafim de Vîriţa    
   Sursa: www.logos.md

marți, 22 iunie 2010

Dar din Dar se face Har - un adevar crestin in morala unui film american : ,,Pay it Forward "

Cu adevarat ar trebui sa marturisim prin fapte credinta noastra, un indemn al vietii crestinesti ni la dat chiar Mîntuitorul nostru Iisus Hristos cînd a răscumpărat omenirea întreagă plătind înainte preţul fericirii noastre eterne şi intrarea noastră în Împărăţia Cerurilor. Preţ plătit cu sînge nevinovat de către însuşi Dumnezeu.

,,Pay it Forward " - Un film despre un copil care prin sinceritatea sa şi credinţa în bine şi în dragoste a biruit răul, deznădejdea, făţărnicia din comunitatea în care locuia el.

“Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate”.

joi, 27 mai 2010

Mama-zambet si lumina

Mama-i zambet si lumina
Mama-i lacrima si dor
Tu esti ziua mea senina
Ingerul meu pazitor
Pentru dragostea ta mare
Vreau acum sa-ti multumesc
Sa-ti aduc in dar o floare
Si sa-ti spun ca te iubesc.

Mama mea mult ma iubeste
Ea mereu ma ocroteste
De Iisus ea ma invata
Si imi da buna povata
Parul ei este de aur
Ochi ei sunt un tezaur
Esti frumoasa asa cum esti
Si pe mine ma iubesti.
Nu-i stiu titlul si nici cine a scris-o dar mi-a placut.

marți, 25 mai 2010

Sărbătoarea Sfintei Treimi, hramul mănăstirii Frumoasa.

Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Şi Aceştia trei, Una sunt.” (Ioan 1, 5-7)
Astăzi este sărbătoarea Dumnezeului nostru, Celui închinat în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh; Creatorul, Mântuitorul şi Sfinţitorul – Mângâietorul. De oricare fapta Dumnezeiască am vorbi sau pe oricare am cinsti-O, tot pe singurul Dumnezeu Îl cinstim, pentru ca Aceştia Trei, Una sunt şi de la începutul creaţiei, S-a făcut cunoscut omului Bunul şi Milostivul Dumnezeu. Când l-a făcut Dumnezeu pe om, S-a sfătuit cu Fiul şi cu Duhul Sfânt şi a zis: “
Să facem om după chipul şi asemănarea noastră!

Acesta este, deci, Dumnezeul nostru: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – Sfânta Treime întru o fiinţă şi nedespărţită. Acesta este Dumnezeul nostru Căruia trebuie să ne închinam, să-I aducem cinste, să-L slăvim, să-I aducem jertfe de laude şi să ne jertfim pe noi înşine, cu toată fiinţa noastră, cu tot sufletul şi trupul.
Pentru mănăstirea noastră Praznicul Sfintei Treimi are o însemnătate ţi încărcătura spirituală deosebită, deoarece în această zi ea îsi sărbătoreşte hramul. Acest eveniment deosebit a început în seara zilei de sâmbătă cu slujba privegherii, iar a doua zi a continuat cu Sfânta Liturghie unită cu vecernia, la care au participat numeroşi credincioşi. Luni, a doua zi după Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt un sobor de preoţi veniţi din zone îndepărtate ale ţării, cu deosebită dragoste au împărtăşit împreună cu noi acest moment de sărbătoare. După Sfânta Liturghie a urmat agapa frăţească la care au fost invitaţi toţi cei prezenţi. Sursa: www.frumoasa.md



miercuri, 5 mai 2010


Toţi creştinii ortodocşi din Republica Moldova sunt aşteptaţi la 8 mai, ora 10 în Scuarul Catedralei "Naşterea Domnului" din Chişinău, unde urmează ca fiecare creştin-ortodox să-şi spună punctul de vedere asupra introducerii obiectului de studiu "Bazele Ortodoxiei" în Învăţământul Preuniversitar!

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”