CĂLUGĂRUL

,,CĂLUGĂRUL"

 de Arhimandrit Ioanichie Balan

Iubite frate muritor,

De vei vedea un călător

Cu hainele cernite, singurel
Descult, flămînd
Şi însetat
Te rog să ai milă de el
Că poate-i un călugăr!
De întînleşti la vre-o răscruce
Un om străin, ce-ar vrea s-apuce…
Departe, undeva în lume…
De-l vezi mereu
Oftînd din greu
Să nu-l întrebi atunci de nume,
Că poate-i un călugăr!
De vei vedea trecînd prin sat
Un om cu capul aplecat
C-o traistă goală în mîna lui
Te rog acum
Să-i ieşi în drum
Şi un cuvînt mai bun să-i spui
Că poate-i un călugăr!
Sau cînd e frig şi plouă afară
De vei vedea că asteapta-n gară
Un călator înfrigurat
Nu-l judeca
Cu gura ta
De ce e trist şi-ngandurat
Ca poate-i un calugar!
De vei vedea în multe rînduri
Un om la muncă stînd pe gînduri
Privind cu ochi-n depărtare,
Mereu tăcut Şi abătut
Nu-l întreba ce cată-n zare,
Ca poate-i un călugar!
Iubitul meu, nu te-ndoi,
Ci, dacă tu vei întalni
Un om in lume fără rost
Ce plînge-ades
Neînţeles .
Să ştii iubitul meu c-a fost
În viaţa lui călugăr
C-acela care a trăit
Şi-n mănăstire-a-mbătrînit,
Orice i-ai spune şi i-ai da
Să nu socoti
Că o să poti
Să-i schimbi cumva inima sa,
Că el e tot călugar!
De-i vei cînta de bucurie
De asta el nu vrea să ştie
De jale de îi vei cînta,
El tot mereu
Oftand din greu
Plîngînd încet va suspina
Cu lacrimi de călugar!
Deci nu căta să-i mîngîi plînsul,
Ci roagă-te şi tu cu dînsul,
Căci el de-atîta pribegie,
De toţi uitat
Şi-ndepărtat
Va suspina după pustie
Căci este tot călugar!
Iar dacă lumea-l va-nşela,
Tu frate nu te bucura,
Nici să vorbeşti de el oricui,
Căci el oricînd
Mustrat de gînd,
Se va scula din calea lui
Căci încă-i tot călugar!
Iar dacă va îmbătrîni
Şi-n lume frate, va muri,
Să-l pui atunci într-un mormînt,
Şi nimănui
Să nu mai spui
Că sub acest străin pămînt
Se află un călugăr!