PS Ambrozie (Munteanu) episcop de Neftekamsk şi Belebei – Un exemplu notoriu de slujire duhovnicească

În data de 4 martie a anului curent a fost hirotonit în treapta de episcop arhimandritul Ambrozie Munteanu, duhovnicul mănăstirii „Sfânta Treime”din Frumoasa şi exarhul mănăstirilor din cuprinsul episcopiei de Ungheni şi Nisporeni. În prezent Prea Sfinţitul Ambrozie păstoreşte creştinii episcopiei de Neftekamsk şi Belebei a Patriarhiei Ruse. Părintele Severian, parohulbisericii de lemn (Sf. Ioan cel Nou de la Suceava), fost coleg de seminar al actualului episcop, și ne-a povestit mai multe despre viaţa din mănăstire a părintelui Ambrozie, precum şi despre activitatea sa după plecarea din sânul obştii mănăstirii Noul Neamţ.

 -          Părinte Severian, cum vă amintiţi ziua în care l-aţi cunoscut pe monahul Ambrozie, viitorul episcop?

-          S-a întâmplat în timpul orelor, când eram la cursul de „Noul Testament”. La un moment dat intrase un călugăr în auditoriu. Era uscat de post, pe jumătate privind în podea, pe jumătate uitându-se la părintele profesor care ţinea lecţia. Acest călugăr s-a adresat celor din sală, comunicând din partea mai marilor mănăstirii ascultările care urmau a fi îndeplinite în curtea aşezământului. După aceasta călugărul s-a retras. La repaus am aflat de la colegii basarabeni că este monahul Ambrozie, chileinicul stareţului Dorimedont. Aceasta a fost prima mea interacţiune cu viitorul episcop Ambrozie. Pe parcurs, când mi se întâmpla să fiu pe la stăreţie, mi-aduc aminte că monahul Ambrozie şi vlădica Dorimedont erau împreună, discutând.

În luna mai a anului 1994 monahul Ambrozie a fost hirotonit diacon. Deja mi-l aduc aminte slujind diacon la mănăstire şi ducând mai departe ascultarea în chilia de la stăreţie. În toamna aceluiaşi an mănăstirea a intrat într-o amplă lucrare de renovare şi stăreţia a fost transferată în locul celei vechi. După absolvirea seminarului teologic, eu la fel m-am mutat cu vieţuirea la stăreţie, cu blagoslovenia arhimandritului Dorimedont. Fiind împreună pe un palier cu chiliile, am avut ocazia să-l cunosc mai bine pe ierodiaconul Ambrozie. El era mai retras, încât nu-mi amintesc să-l fi văzut vreodată stând la sfat cu cineva sau glumind. Toate discuţiile pe care le purta erau strict la subiect. Mi-aduc aminte că în una din discuţiile pe care le-am avut cu ierodiaconul Ambrozie, l-am întrebat cum a ajuns să aleagă calea călugăriei. El mi-a spus că a fost un activist al pioneriei şi al comsomolului în şcoală, chiar şi preşedintele organizaţiei de comsomol, dar odată cu schimbarea timpurilor a început să se intereseze tot mai mult de teologie şi Biserică. La un moment dat a decis să devină preot de mir. Venind la mănăstire a fost admis la seminarul dela NoulNeamţşi făcând ascultare, comunicând cu părintele stareţ Dorimedont, cu părintele Paisie, se gândea la viaţa de preot la o parohie. El dorea să se întoarcă în lume după absolvirea şcolii, să se căsătorească şi să aibă patru copii, pe care să-i numească după cei patru evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Cam astfel îşi vedea viaţa PS Ambrozie când a fost admis la seminarul teologic. Fiind foarte bun în şcoala teologică pe care a îmbrăţişat-o, foarte supus şi foarte capabil, evident că a fost atras de către PS Vichentie. Într-o altă conversaţie pe care am avut-o cu monahul Ambrozie, acesta a spus că persoana-cheie care l-a determinat să îmbrăţişeze călugăria a fost PS Dorimedont. Ajungând în anturajul cald, unul apostolic care domina în mănăstirea Noul Neamţ, seminaristul Vitalie Munteanu, acum Prea Sfinţitul Ambrozie, nu putea să nu îmbrăţişeze haina monahală.

-          Numele cărui Sfânt poartă Prea Sfinţitul Ambrozie?

-          Odată l-am întrebat pe părinte acest lucru şi mi-a răspuns că la tunderea în monahism a primit numele Sfântului Ambrozie de Optina, pe care-l iubeşte şi îl cinsteşte mult şi învăţăturile căruia le apreciază. Totodată, cu aceeaşi dragoste îl cinsteşte şi pe Sfântul Ambrozie al Milanului.

-          Odată cu încadrarea Părintelui Ambrozie în cadrul pedadogic al seminarului de la Noul Neamţ, cum au evoluat lucrurile?

-          După încadrarea în şcoala teologică a Părintelui Ambrozie vedem o înnoire a cadrelor. Erau cadre tinere, calitative, cu bagaj bogat de cunoştinţe. Pe atunci seminarul avea un cor formidabil şi cu imprimări de o calitate de interpretare de invidiat. Aceşti seminarişti care învăţau la şcoala teologică erau şi foarte buni misionari.

Un moment interesant din viaţa de la stăreţie s-a întâmplat în perioada în care Părintele Ambrozie a fost numit profesor de Liturgică, mai precis, în perioada examenelor. Pe atunci cel mai imprevizibil profesor de la seminar era părintele Vasile Garbuz. Era un profesor bun, însă enigmatic, în felul său, dar şi cu cerinţe. Pentru obiectele pe care le preda el – teologia morală şi teologia fundamentală – trebuia să fii pregătit. Pentru o parte din studenţii care nu prea reuşeau cu cartea susţinerea examenelor la aceste două obiecte era problematică. Atunci când Părintele Ambrozie a ajuns la prima sesiune, s-a întâmplat că şase studenţi au picat examenul la obiectul predat de sfinţia sa. Îmi amintesc că părintele a ajuns la chilie foarte indispus şi îndurerat, zicând, cu regret: „Am ajuns eu să fiu mai dur decât părintele Vasile Garbuz?” Totodată, sfinţia sa a adăugat: „Ei nu cunosc lucruri elementare de liturgică, de aceea cum pot ei să meargă în felul acesta la parohii şi să fie preoţi?” Părintele Ambrozie simţea o durere pentru faptul că elevii nu învăţau.

Îmi aduc aminte că la absolvirea primei promoţii în anul 1994,  părintele Veaceslav Mateescu, în prezent protopop de Donduşeni, a spus următoarele lucruri despre părintele Ambrozie, părintele Dorimedont şi părintele Paisie: „Aceşti părinţi sunt exemple notorii şi demne de urmat pentru noi toţi, cei care suntem elevi şi vieţuitori în şcoala aceasta.”

-          Totuşi, studentul rămâne a fi student. Se mai făceau şi şotii la seminar?

-          Anii de seminar sunt cu cele mai multe pătăranii. Însă şotiile care se făceau erau în limita canoanelor. De exemplu, era interzis să se adune mai mulţi pe la chilii şi să stea de vorbă, precum şi luarea mesei la chilie. Oricum, de acasă mai veneau pachete cu mâncare, fiindcă studenţii nu sunt mari bucătari. Într-o bună zi, unui misionar dintre cei care erau foarte iscusiţi şi la şcoală, i s-a făcut poftă de cartofi prăjiţi. El s-a eschivat din timpul orelor, motivând că are o ascultare, şi a început să pregătească cartofii. Cineva din chiliile vecine, de pe acelaşi culoar, a mirosit mâncarea şi imediat a relatat părintelui inspector. Evident că părintele inspector s-a pornit să-l prindă pe cel care iese de sub ascultare. Când studentul a auzit paşii acestuia, el în grabă s-a îmbrăcat solemn, a deschis servieta şi a pus în ea tigaia cu cartofi, a închis-o, a deschis uşa, a cerut binecuvântare de la părintele inspector, zicând – „Părinte, blagosloviţi, mă duc la Tiraspolîn misiune” – şi a plecat!

-          Care a fost relaţia sfinţiei voastre cu PS Ambrozie după ce aţi finisat studiile la seminar?

-          După finisarea studiilor, eu am mai rămas încă un an la stăreţie să fac ascultare. După aceasta, căsătorindu-mă, am plecat în lume. Însă de câte ori veneam la NoulNeamţ, era o bună înţelegere între noi şi o bucurie colegială. Evident că, între timp, părintele a fost avansat în grad şi a fost hirotonit în treapta de preot. Ne-am revăzut deja la eparhia din Edineţ, conlucrând împreună. Însă conlucarea noastră în cadrul eparhiei a durat foarte puţin.

-          Cum vi-l amintiţi pe Părintele Ambrozie în timpul activităţii sale în calitate de secretar în episcopia de Edineţ şi Briceni?

-          Odată cu hirotonia arhimandritului Dorimedont în treapta de episcop de Edineţ şi Briceni, acesta a insistat să-l ia pe Părintele Ambrozie cu sine. PS-ului Dorimedont i s-a mai dat sugestia, din partea unor persoane care l-au susţinut în alegerea sa ca episcop, ca Părintele Ambrozie să rămână stareţ al mănăstirii Noul Neamţ. Uitaţi-vă că, dacă părintele este un pom roditor, acesta este solicitat de mulţi.

Îmi aduc aminte de părintele muncind foarte mult şi făcând ascultare desăvârşită faţă de arhiereu. Adeseori PS Dorimedont auzea de la bunele cunoştinţe că are un secretar de invidiat. Mi-aduc aminte că atunci când m-am prezentat la episcopia de Edineţ şi Briceni, Părintele Ambrozie s-a bucurat mult, m-a întâmpinat cu bucurie frăţească şi cu nădejdea că vom realiza  împreună lucruri frumoase.

-          Funcţiile pe care le-a deţinut Părintele Ambrozie în Moldova sunt singurele, sau au mai fost şi alte şanse?

-          Părintele Ambrozie a avut şi alte şanse despre care se vorbeşte mai puţin. S-a discutat şi funcţia de stareţ al mănăstirii Căpriana. Eu consider că ar fi fost un stareţ bun la mănăstirea Căpriana, iar prezenţa sa la Frumoasaşi roadele de acolo confirmă acest lucru. Probabil că pentru devenirea sa de mai târziu ca arhiereu au fost mai favorabile funcţiile de stareţ al mănăstirii Hârjauca şi duhovnic al mănăstirii Frumoasa, pentru că strâmtorile din viaţa unui călugăr îl fac mai delicat, mai rafinat, mai profund şi mai iubitor. Prin faptul că nu a ajuns să fie stareţ la mănăstirea Căpriana, dar a avut altă cale, s-au pus nişte seminţe foarte binevenite care vor da un rod frumos pe parcursul slujirii PS Ambrozie ca arhiereu.

-          În ce relaţie aţi rămas cu PS Ambrozie în afara mănăstirii Noul Neamţ şi a episcopiei de Edineţ şi Briceni?

-          Aceasta a rămas a fi una colegială şi de fiecare dată când ne-am văzut, niciodată nu am evitat discuţiile colegiale. Evident că fiind arhimadrit şi stareţ, părintele a fost foarte solicitat, eu cu parohie şi biserică în construcţie – nu mai puţin solicitat.

-          Cum credeţi sfinţia voastră, fiind la început călugăr la mănăstirea Noul Neamţ, avea visul actualul PS Ambrozie să devină arhiereu?

-          Cunoscându-l pe părintelela NoulNeamţ, din dialogurile pe care le aveam, n-am văzut nici umbră de gând de a deveni mai târziu episcop al Bisericii. Era totalmente dedat ascezei şi învrednicirii de cele duhovniceşti.

-          De-ar fi fost în viaţă PS Dorimedont şi de-ar fi rămas mai departe să lucreze ca secretar eparhial Părintele Ambrozie, ar fi avut loc avansarea în grad de episcop a sa?

-          Da, cu siguranţă. Atunci când era secretar al episcopiei de Edineţ şi Briceni, deja se vorbea despre o eventuală avansare în grad  şi mutarea în cadrul unei episcopii mai mari a PS Dorimedont, iar succesor era de dorit să rămână Părintele Ambrozie.

-          A fost vreun arhiereu care l-a promovat în funcţia de episcop pe Pr. Ambrozie?

-          Da, acesta a fost Prea Sfinţitul Petru, episcop de Ungheni şi Nisporeni. Consider că prin aceasta PS Petru a dat dovadă de nobleţe duhovnicească şi cred că PS Ambrozie îi va fi recunoscător pentru aceasta toată viaţa. Este foarte îmbucurător că la hirotonia sa erau prezenţi doi arhierei din Biserica noastră, PS Nicodim şi PS Petru, cât şi ÎPS Mitropolit Vichentie şi PS Episcop Irineu. Să dea bunul Dumnezeu ca această conlucrare să aibă roade frumoase şi acolo, departe de neam, să rânduiască bunul Dumnezeu ca aceşti elevi ai ÎPS Vichentie, care sunt PS Irineu Tafunea şi PS Ambrozie, să îi urmeze exemplul şi să îi moştenească bunul nume şi frumoasa lucrare pe care o are mitropolitul Vichentie în cadrul Patriarhiei Ruse.

-          Cum credeţi că se va desfăşura activitatea în cadrul eparhiei în care a fost numit episcop PS Ambrozie?

-          Din experienţa relaţiilor mele pe care le-am avut cu unii arhierei, eu am o concluzie mai tristă. Dacă vrei să strici un stareţ bun, îl faci episcop. Nu ştiu de ce se întâmplă că ajungând în postura de arhierei, unii oameni devin de nerecunoscut. Eu mă bucur mult pentru PS Ambrozie şi, având în vedere realizările sale frumoase la şcoala de la NoulNeamţ, la Episcopia de Edineţ şi Briceni, la mănăstirile Hârjauca şi Frumoasa, nădăjduim şi ne vom ruga şi noi, nevrednicii, ca bunul Dumnezeu să-l întărească şi să ne facă cinste poporului nostru în Rusia şi să aducă la turma lui Hristos cât mai multe suflete, iar păstorii din eparhia sa să aibă parte de un arhiereu aidoma unui tată iubitor.

 A intervievat Ecaterina Luţişina

Sursa: www.bisericaortodoxa.blogspot.com