Aici e marea satisfacţie bolnăvicioasă: că poţi obţine o plăcere fadă şi falsă în câteva secunde, pe când dacă aceeaşi plăcere ai vrea să o ai în viaţa reală ţi-ar lua multă cheltuială de energie şi mult timp.
Că putem păcătui într-o secundă e un lucru ştiut, dar acest lucru nu ar trebui să ne bucure, ci să ne întristeze pentru că, de ce te apropii de Internet, jocuri pe calculatoare şi alte programe virtuale, tot mai mult te îndepărtezi de viaţa reală şi de frumuseţile ei aferente.
Celor care vor dovezi concrete despre dependenţă le-aş da exemplul celor care, în pas cu moda, stau la Internet ore fără număr, pentru a-şi satisface un orgoliu sau un capriciu şi a se lăuda, aşa cum se laudă beţivul cu un număr record de pahare băute sau fumătorul cu pachetele de ţigări pufăite. Un tânăr, o cunoştinţă din oraşul în care locuiesc, a fost dat ca persoană dispărută, căutat de echipaje de poliţie mai bine de 24 de ore. Părinţii lui aşteptau neliniştiţi să-l găsească undeva, zăcând într-un canal, bătut, mort sau jefuit. Pe când, tânărul nostru a venit acasă cu naturaleţe, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, după ce petrecuse 36 de ore la un Internet-café.
Recent, un tânăr din China a murit într-un Internet-café, după ce a jucat timp de 48 de ore un joc de strategie.
Chiar denumirea unor Internet Café-uri, a unor cluburi de acest gen indică noţiunea de dependenţă, căci multe se numesc: Gaming Maniacs, Internet Mania sau Internet All Night etc.
Dependenţa este prin urmare o boală. Medicii psihiatri au destule date să confirme că Internetul provoacă tulburări clinice, cu o cazuistică extrem de bogată. În cazul folosirii îndelungi a Internetului apare dependenţa însoţită de sevraj. Neliniştea, frica, anxietatea, agitaţia sunt specifice utilizatorului împătimit.
Furnizorii de vise şi fantezii nu vor obosi să lupte să atragă spre dependenţă cât mai multe victime[1], căci armele lor se ascut, se perfecţionează şi se fac mai puternice de la zi la zi. De aceea, în unele state, se duce o luptă destul de dificilă împotriva Internetului şi a relelor pe care le provoacă. În China se încearcă cenzurarea conţinutului site-urilor, în Singapore se blochează site-urile considerate a fi cu conţinut vătămător, Arabia Saudită filtrează traficul Internet prin intermediul unui server central, Siria şi Australia au luat recent măsuri asemănătoare. Internetul este un gigant greu de stăpânit, pentru că omului, dacă i-ai pus pe ceva ştampilacenzurat, cu atât mai mult doreşte parcă să săvârşească păcatul.
Repetatele eşecuri înregistrate în faţa Curţii Supreme a S.U.A. de promotorii legislaţiei privind cenzurarea Internetului evidenţiază vulnerabilitatea constituţională a actelor normative, neputinţa lor în faţa acestui colos care semnează bilete către iad.
Mă întreb: de unde au curaj şi resurse aceşti împătimiţi ai Internetului să uite de sine, de prieteni, de viaţă, de frumuseţile naturii, de Dumnezeu? Clar! Dacă ceva devine obsesie, dacă ceva creează dependenţă, atunci omul trebuie să se supună, şi din guvernator, aşa cum, din marea-I bunătate, l-a lăsat Dumnezeu, devine guvernat, devine o slugă umilă şi umilită.
Trebuie să ne silim a înţelege că dependenţa nu este bună în nici un fel, pasiunea te duce la patimă, patima te duce la păcat, iar păcatul aduce moartea.
Mulţi fără de dreapta chibzuinţă au sfârşit pentru o cauză care în ochii lor părea bună, înfometându-se în numele credinţei, vânzându-şi averile fără acordul familiilor, nevoindu-se, bătându-se, răbdând sărăcia, scârba, ofensa şi umilinţa. Dumnezeu nu vrea să faci din credinţă un idol şi să te baţi până la schilodire, să te omori prin înfometare, să vinzi averile părinţilor tăi. Ci pentru că El este şi Înţelepciune doreşte să pui chibzuinţă şi dreaptă socoteală în toate câte le faci. Deci chibzuinţa este necesară atât în cele înalte, care ţin de credinţă, de iubirea cu care suntem datori faţă de Dumnezeu, dar şi în cele mai de jos, în aceste lucruri pe care unii le consideră mărunte, în dependenţa faţă de un păcat.
Stăpânii Internetului, vânzătorii de plăceri ştiu bine să-şi vândă marfa. Ochii tăi, o dată hrăniţi cu imagini imorale, vor cere din ce în ce mai mult. Nici măcar durerea fizică[2] nu mai apare ca impediment în faţa acestei false fericiri de a trăi într-o lume virtuală şi deşănţată.
Chiar şi pe Internet putem pune în acţiunile noastre discernământ, bucuria lucrului chibzuit, foamea pentru lucrul de folos, neaprinderea patimii, dreapta socoteală, frâna, înţelepciunea, şi vom constata că dintr-o dată destinul se va schimba în bine.
Un mare duhovnic român, Arsenie Papacioc, ca un adevărat trăitor în Hristos, spunea că dacă iubim suferinţa şi greutăţile, atunci Dumnezeu ne va fi dator, iar dacă Îl hulim pe Creator atunci când avem o primejdie sau o boală, atunci ne facem noi datori faţă de El.
Oricum, renunţarea la vicii şi la dependenţa de calculatoare şi la orice patimă este răsplătită de Dumnezeu, ca orice aplecare spre bine, cu binecuvântare şi purtare de grijă, asta pentru că Dumnezeu nu rămâne niciodată dator.
Că putem păcătui într-o secundă e un lucru ştiut, dar acest lucru nu ar trebui să ne bucure, ci să ne întristeze pentru că, de ce te apropii de Internet, jocuri pe calculatoare şi alte programe virtuale, tot mai mult te îndepărtezi de viaţa reală şi de frumuseţile ei aferente.
Celor care vor dovezi concrete despre dependenţă le-aş da exemplul celor care, în pas cu moda, stau la Internet ore fără număr, pentru a-şi satisface un orgoliu sau un capriciu şi a se lăuda, aşa cum se laudă beţivul cu un număr record de pahare băute sau fumătorul cu pachetele de ţigări pufăite. Un tânăr, o cunoştinţă din oraşul în care locuiesc, a fost dat ca persoană dispărută, căutat de echipaje de poliţie mai bine de 24 de ore. Părinţii lui aşteptau neliniştiţi să-l găsească undeva, zăcând într-un canal, bătut, mort sau jefuit. Pe când, tânărul nostru a venit acasă cu naturaleţe, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, după ce petrecuse 36 de ore la un Internet-café.
Recent, un tânăr din China a murit într-un Internet-café, după ce a jucat timp de 48 de ore un joc de strategie.
Chiar denumirea unor Internet Café-uri, a unor cluburi de acest gen indică noţiunea de dependenţă, căci multe se numesc: Gaming Maniacs, Internet Mania sau Internet All Night etc.
Dependenţa este prin urmare o boală. Medicii psihiatri au destule date să confirme că Internetul provoacă tulburări clinice, cu o cazuistică extrem de bogată. În cazul folosirii îndelungi a Internetului apare dependenţa însoţită de sevraj. Neliniştea, frica, anxietatea, agitaţia sunt specifice utilizatorului împătimit.
Furnizorii de vise şi fantezii nu vor obosi să lupte să atragă spre dependenţă cât mai multe victime[1], căci armele lor se ascut, se perfecţionează şi se fac mai puternice de la zi la zi. De aceea, în unele state, se duce o luptă destul de dificilă împotriva Internetului şi a relelor pe care le provoacă. În China se încearcă cenzurarea conţinutului site-urilor, în Singapore se blochează site-urile considerate a fi cu conţinut vătămător, Arabia Saudită filtrează traficul Internet prin intermediul unui server central, Siria şi Australia au luat recent măsuri asemănătoare. Internetul este un gigant greu de stăpânit, pentru că omului, dacă i-ai pus pe ceva ştampilacenzurat, cu atât mai mult doreşte parcă să săvârşească păcatul.
Repetatele eşecuri înregistrate în faţa Curţii Supreme a S.U.A. de promotorii legislaţiei privind cenzurarea Internetului evidenţiază vulnerabilitatea constituţională a actelor normative, neputinţa lor în faţa acestui colos care semnează bilete către iad.
Mă întreb: de unde au curaj şi resurse aceşti împătimiţi ai Internetului să uite de sine, de prieteni, de viaţă, de frumuseţile naturii, de Dumnezeu? Clar! Dacă ceva devine obsesie, dacă ceva creează dependenţă, atunci omul trebuie să se supună, şi din guvernator, aşa cum, din marea-I bunătate, l-a lăsat Dumnezeu, devine guvernat, devine o slugă umilă şi umilită.
Trebuie să ne silim a înţelege că dependenţa nu este bună în nici un fel, pasiunea te duce la patimă, patima te duce la păcat, iar păcatul aduce moartea.
Mulţi fără de dreapta chibzuinţă au sfârşit pentru o cauză care în ochii lor părea bună, înfometându-se în numele credinţei, vânzându-şi averile fără acordul familiilor, nevoindu-se, bătându-se, răbdând sărăcia, scârba, ofensa şi umilinţa. Dumnezeu nu vrea să faci din credinţă un idol şi să te baţi până la schilodire, să te omori prin înfometare, să vinzi averile părinţilor tăi. Ci pentru că El este şi Înţelepciune doreşte să pui chibzuinţă şi dreaptă socoteală în toate câte le faci. Deci chibzuinţa este necesară atât în cele înalte, care ţin de credinţă, de iubirea cu care suntem datori faţă de Dumnezeu, dar şi în cele mai de jos, în aceste lucruri pe care unii le consideră mărunte, în dependenţa faţă de un păcat.
Stăpânii Internetului, vânzătorii de plăceri ştiu bine să-şi vândă marfa. Ochii tăi, o dată hrăniţi cu imagini imorale, vor cere din ce în ce mai mult. Nici măcar durerea fizică[2] nu mai apare ca impediment în faţa acestei false fericiri de a trăi într-o lume virtuală şi deşănţată.
Chiar şi pe Internet putem pune în acţiunile noastre discernământ, bucuria lucrului chibzuit, foamea pentru lucrul de folos, neaprinderea patimii, dreapta socoteală, frâna, înţelepciunea, şi vom constata că dintr-o dată destinul se va schimba în bine.
Un mare duhovnic român, Arsenie Papacioc, ca un adevărat trăitor în Hristos, spunea că dacă iubim suferinţa şi greutăţile, atunci Dumnezeu ne va fi dator, iar dacă Îl hulim pe Creator atunci când avem o primejdie sau o boală, atunci ne facem noi datori faţă de El.
Oricum, renunţarea la vicii şi la dependenţa de calculatoare şi la orice patimă este răsplătită de Dumnezeu, ca orice aplecare spre bine, cu binecuvântare şi purtare de grijă, asta pentru că Dumnezeu nu rămâne niciodată dator.
[1] Căci ei nu dorm până nu făptuiesc rău şi nu-i mai prinde somnul până nu fac pe cineva să cadă. (Pilde 4, 16)
[2] Întunece-se ochii lor ca să nu vadă şi spinarea lor încovoaie-o pentru totdeauna. (Romani 11, 10)
Sursa :http://www.nistea.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu