,, Cândva eram un mic boboc de floare, nu Te cunoşteam prea bine, nici nu Te simţeam când erai lângă mine. Când uşor mi-am desfăcut câte o petală, am început să gust din razele de lumină pe care le trimiteai asupra mea. Dar negura m-a adormit, m-a prins în mrejele ei plăcute şi trecătoare şi-am amorţit. Şi încercam să mă desprind, să Te aud cântând, rugăciunea mea nu mai avea parfumul de altădată…şi uşor câte o petală a început să-mi cadă…şi să cadă…
Şi aşa uscat, cu ochii umezi Te-am strigat din adâncul meu cel putred, şi ca un milostiv m-ai auzit, m-ai primit în Casa Ta…şi am început să simt din nou dulceaţa cântării Tale…Şi am inmugurit din nou, din picăturile lacrimilor mele, şi m-ai primit, şi-am înflorit, şi mult am început să tânjesc după iubirea Ta…
Şi acum…spini cresc în jurul meu, când mă sufocă, când mă înţeapă. Mai cade câte o petală când eu păcătuiesc, alta se usucă, alta se ofileşte…Parfumul meu de rugăciune se pierde şi el din nou, dar nădăjduiesc la mila Ta…
E sufletul meu Bunule, ca o floare inmugureşte lângă Tine şi tot ca o floare se usucă fără Tine…E sufletul meu care caută îmbrăţişarea Ta, iubirea Ta, mila Ta…
Dă-i Bunule un strop de iubire, de apă vie, să înmugurească din nou!
( 8 Martie 2010) scris de Oana Sursa :http://stiri.ortodoxe.org/site-uri-personale/ortodoxia-tinerilor/candva-eram-un-mic-boboc-de-floare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu