Orice început are si un sfârsit, dupa cum merge firea lucrurilor, pe aici pe la noi pamântenii!Nu oricui îi este dat sa-si întocmeasca, chiar si foarte pe scurt, un testament din viata, lasând posteritatii un semn.
.......Stiu din citite si din auzite despre tot soiul de testamente. Arhiepiscopul Bartolomeu al Clujului detine un testament extrem de elaborat - era si cazul - al Patriarhului Justinian, nepereche în istoria eclesiastica ortodoxa, mai ales.
.......Ce sa mai vorbesc de testamentul Sfântului Calinic de la Cernica? Atunci când îl citesti te apuca nu numai iubirea pentru sfânt ci si lacrimi curate ca ale cristalului.
Acum ne vom opri la cel mai scurt testament din lume, al Sfântului Voievod cel Mare, lasat întru buna nadejde, noua, urmasii urmasilor sai!
.......Iata textul:
......."Doamne, numai Tu singur stii ce a fost în inima mea. Nici eresurile cele înselatoare, nici focul vârstei tineresti n-au putut-o sminti, ci am întarit-o pe piatra care este Însusi Hristos, pe a Carui Cruce de-a pururi îmbratisata la piept tinând, viata mea am închinat-o, având nadejde nesmintita printr-însa la Parintele veacurilor, prin care toti vrajmasii am gonit si am înfrânt".
Nu se putea scrie mai frumos si mai comprimat, viata exceptionala a unui domnitor, care a trait într-un veac bântuit de cele mai mari primejdii împotriva Bisericii lui Hristos si a neamului stramosesc!
.......El a lasat lumii românesti, urmasilor sai din veacuri, oglinda cea mai curata în care se poate vedea de oricine, cu o limpezime absoluta, chipul celui care se adresa lui Dumnezeu, cu cea mai mare încredere, suspindu-si durerea care nu putea fi auzita de pamânteni ci numai de el singur stiuta!
.......Când a spus în genunchi: "Doamne, numai Tu singur stii ce-a fost în inima mea!", si-a asternut sufletul în rugaciune la picioarele Crucii lui Hristos. Nimeni si nicaieri, cred nestramutat, în istoria lumii, nu si-a început testamentul astfel!
Era dialogul, adica legatura de la inima la inima a Creatorului cu zidirea Sa!
Si deci inima lui Stefan "nici eresurile cele înselatoare, nici focul vârstei tineresti n-au putut-o sminti!"
.......Atunci când singur spune despre sine aceste cuvinte ca dintr-o rugaciune isihasta, ne ducem cu gândul la marii asceti care nu glumeau cu viata lor, ferindu-se atât de eresurile care bântuiau mintea si inima oamenilor cât si de focul vârstei tineresti, vârsta care n-a smintit inima întru desertaciuni trecatoare.
Mai mult decât atât, el spune, ca cel ce avea frica de Dumnezeu: "ci am întarit-o pe piatra care este Însusi Hristos, pe a Carui Cruce de-a pururi îmbratisata la piept tinând", aceasta aducându-ne aminte de Sfântul Calinic de la Cernica înainte de a muri, care sarutând Sfânta Cruce, la piept lipindu-o, a zis: Sfânta Cruce ajuta-mi!
.......Cu nimic mai prejos decât marii sihastri purtatori de Hristos, Stefan cel Mare, Sfântul Voievod al Moldovei, si-a marturisit mereu credinta, nadejdea si dragostea de Dumnezeu, spunând: "având nadejdea nesmintita printr-însa (Sfânta Cruce n.n.) la Parintele veacurilor, prin care toti vrajmasii am gonit si am înfrânt".
.......Nici un semn de trufie sau merit personal în toate izbânzile sale din cei 47 de ani de glorioasa domnie! Totul si totdeauna era atribuit lui Dumnezeu, iar înfrângerile doar, erau o rasplata dreapta pentru pacatele savârsite de tot poporul, pe care le recunosteau întru sincera cainta în fata lui Dumnezeu, Care nu vrea moarte pacatosului, ci sa se întoarca si sa fie viu!
Urmasii lui Stefan cel Mare, precum si cronicarul Grigore Ureche, ne-au lasat drept mostenire si ceea ce se mai vorbea din generatii apuse, despre legendarul voda al Moldovei.
Ceea ce se leaga în chip cu totul minunat de celebrul Testament al lui Stefan este si consemnarea ramasa a lui Grigore Ureche în Letopisetul Tarii Moldovei, care spune asa: "Ce dupa moartea lui, pâna astazi, îi zicu Sveti (adica Sfântul!) Stefan Voda, nu pentru sufletu, ce ieste în mâna lui Dumnezeu, ca el înca a fostu om cu pacate, ci pentru lucrurile lui cele vitejesti, carele nimenea din domni, nici mai înainte, nici dupa aceia, l-au ajunsu".
.......Se vede limpede, ca memoria obsteasca nu poate fi trecuta cu vederea prea usor. Rare sunt cazurile când poporul îsi numeste Sfânt pe voievodul Tarii. În cazul lui Stefan al Moldovei lucrurile sunt clare de la început. Cronicarul consemneaza: "Ce dupa moartea lui, pâna astazi, îi zicu Sveti (Sfântul) Stefan Voda".
.......Aici avem de-a face cu o canonizare a lui Stefan, canonizare populara, dupa expresia istoricului Mircea Pacurariu, sau obsteasca, adica recunoscuta de crestinii ortodocsi si de data aceasta, ortodocsi români!
.......Stramosii nostri, de la Stefan încoace, nu erau complexati de orgoliile stropsite ale celor care stau doar si judeca pe de laturi. Ca`asa-i pe la noi!
Cronicarul nu lasa nelamurita problema sfinteniei lui Stefan Voda al Moldovei, subliniind ca este considerat sfânt "pentru lucrurile cele vitejesti, carele nimenea din domni, nici mai înainte, nici dupa aceia, l-au ajunsu!"
.......Cred ca este mai cuminte sa încercam o privire a noastra pe dinlauntru si pe dinafara, în oglinda izbânzilor lui Stefan, pe care sa-l judecam numai dupa ce am dus barem o lupta ca el, sa zicem, cea de la Vaslui si dupa ce am zidit o biserica, daca se poate, ca a Manastirii Neamt sau Putna!
.......Si nici atunci nu ni se da îngaduiala, din pricina obrazului subtire - ca marama de borangic, cum se zicea mai de mult - sa îndraznim a judeca cele ce nu ni se dau noua a le judeca.
.......Si orice am judeca noi pamântenii, ramâne tot dupa cum este voia lui Dumnezeu!
.......Iar daca totusi cineva încearca sa judece, nu-i doresc sa dea ochii cu Stefan cel Sfânt si Mare, pentru ca asa l-a dorit Dumnezeu sa fie!
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu