Rugăciunea este legătura de aur între creatură şi Creator

        Rugăciunea este înălţarea gândului şi a inimii către Dumnezeu. Este contemplarea lui Dumnezeu, vorbirea temerară a creaturii cu Creatorul, cucernica înfăţişare a sufletului nostru în faţa lui Dumnezeu, ca înaintea unui Împărat şi a Celui ce dă viaţă tuturor. Ea ne face să uităm, în faţa lui Dumnezeu, de tot ce ne înconjoară, înseamnă hrana sufletului, aerul, lumina, căldura sa dătătoare de viaţă, curăţirea de păcate, jugul cel bun al lui Hristos, povara Sa uşoară. 

      Rugăciunea înseamnă acceptarea statornicului nostru sentiment de neputinţă sau de sărăcie spirituală, sfinţirea sufletului, pregustarea fericirii ce va să vină, fericire îngerească, ploaie cerească, răcoritoare, care stropeşte din belşug şi fertilizează  solul sufletului, putere şi tărie sufletului şi trupului, care purifică şi împrospătează văzduhul spiritual, luminează feţele oamenilor, le înveseleşte duhovniceşte.

            Este legătura de aur dintre creatură  şi Creator, care ne dă bărbăţie şi curaj în necazurile şi încercările vieţii, lumină existenţei noastre, reuşită în tot lucrul, ne ridică la vrednicia îngerilor, ne întăreşte credinţa, nădejdea şi dragostea. Rugăciunea ne pune în relaţie cu îngerii, cu sfinţii care au bineplăcut lui Dumnezeu de la începutul lumii. Rugăciunea este îndreptar vieţii, maica umilinţei inimii şi a lacrimilor; ea dă puternică pornire spre fapte de milostenie, păzeşte viaţa, spulberă frica de moarte, ne face să dispreţuim comorile pământeşti, să dorim bunătăţile cereşti, să aşteptăm obşteasca judecată, viaţa veacului ce  va să vină; este strădania stăruitoare de a scăpa de chinurile veşnice, necontenita căutare a milei Stăpânului.

        Rugăciunea înseamnă a sta şi a merge mereu sub privirile lui Dumnezeu; înseamnă fericita suprimare a propriei persoane înaintea Creatorului, Atotfăcă-torului, Atoateîmplinitorului. Este apă vie pentru suflet, cuprinderea tuturor oamenilor în inimă prin iubire, coborârea cerului în suflet, sălăşluirea Sfintei Treimi în inimă, după cum s-a spus: „De Mă iubeşte cineva, el va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi şi Noi vom veni la el şi Ne vom face locaş la el” (In.14,33)

                                                                         Sf. Ioan de Kronștad