Eduard, copil al lui Dumnezeu

LUME, SORO LUME

NINA NECULCE
În această toamnă s-au împlinit patru ani de când sufl etul nevinovat de copil al lui Eduard Nour din satul Rubleniţa s-a înălţat la cer. Firul vieţii lui s-a frânt la numai 20 de ani departe de casă, la Moscova. M-am gândit că viaţa lui scurtă ar putea fi exemplu pentru mulţi băieţi ai zilelor noastre - fapt ce m-a şi determinat să-i scriu povestea.
Prima bucurie în familie
După terminarea lucrărilor agricole din toamna lui 1984, pe 3 noiembrie, Petru şi Eugenia Nour şi-au legat destinele în faţa Sfântului Altar, jurând să se iubească şi să se respecte reciproc. Și noua familie proaspăt înfi ripată prinse a-şi rândui zilele cu pace şi înţelegere. Deşi locuiau împreună cu părinţii, Petru era acela care avea grijă ca toate treburile în curte să fi e bine puse la punct. Eugenia, la fel ca majoritatea fetelor de la ţară, s-a dovedit a fi o bună gospodină în casă, curată şi ordonată în toate. Și toate mergeau bine în familia lor. Spre bucuriile tinerei familii Nour, în primăvara anului următor, Dumnezeu mai trimise una mare – venirea pe lume a primului copil. Ce mândru era tata că i s-a născut un băieţel voinicel! Au botezat copilul şi i-au dat numele Eduard. Și micuţul, înconjurat de dragostea părinţilor şi buneilor, creştea sănătos şi plin de viaţă. Când a învăţat să vorbească binişor, Dumnezeu a mai binecuvântat această casă cu încă un băieţel, căruia i-au zis Adrian. Aşa că „badea” căuta să stea cuminţel mai mult pe lângă mămica lui şi pe lângă frăţior.
Micul Eduard şi Biserica
Spre deosebire de Adrian, care era mai zbânţuit şi mai neascultător, Eduard se arăta încă de mic smerit şi blând. Îi plăcea foarte mult să stea pe lângă bunei. De la buneii din Parcani a prins drag de poveşti şi de cântec. (Cânta foarte frumos mai ales cântece despre mamă.) De la cei din Iorjniţa a prins drag de rugăciune, de sfânta Biserică. Mergând duminică de duminică cu bunica la Casa Domnului, cuvintele preotului se lipeau de inimioara micului Eduard ca untul de pâine. Prindea din zbor textele rugăciunilor. Astfel, an după an, cu sufl etul îndulcit la adăpostul Bisericii, încă din clasele primare recunoştinţa lui faţă de Dumnezeu deveni nemărginită. Deseori el îşi îndemna părinţii să meargă cu el la Biserică, spunându-le că nu există un loc mai cald şi mai plin de mângâiere pentru sufl etul omenesc decât acesta. Dar biata mamă avea atâta treabă prin gospodărie şi-i tot răspundea că nu are timp. La fel îi spunea şi tata, care îşi găsea şi el de lucru aproape în fi ecare duminică. Și atunci pe umerii copilului se aşeza îngerul tăcerii şi el pleca singur la Biserică. Iar când se întorcea, aduna copiii în jurul lui şi le povestea despre cele auzite la sfânta slujbă, apoi se ducea să mănânce. Avea darul povestitului. Și-i plăcea să povestească, dar îi plăcea şi să asculte. Când a prins a cunoaşte vieţile oamenilor aleşi pe care i-a avut biserica, vieţile sfi nţilor, le povestea prietenilor despre ei. Cu mult har şi dar povestea diferite istorioare duhovniceşti citite sau auzite de la preot.
Visa să se facă preot
În toţi anii de şcoală nu a fost eminent la învăţătură, dar fusese şcolar bun. Îşi învăţa lecţiile chiar dacă părinţii îl mai puneau la muncă. Pentru că se ştie bine, la ţară lucrul nu se mai termină nici iarnă, nici vară. Profesorii îl iubeau pentru bunătatea sufl etului. Fire sensibilă, avea grijă să le facă mici atenţii la sărbători. Avea mare dragoste pentru părinţi. De multe ori era surprins de mama sau bunica, rugându-se în glas Domnului ca să reverse iubirea şi mila Sa peste părinţii lui. Pentru mama, care se îmbolnăvea des, băiatul avea o rugăciune aparte. Se ruga cu lacrimi Celui de Sus să-i vindece durerea şi să alunge de la ea toată boala şi neputinţa. Iar după ce termina rugăciunea, se apropia de mama bolnavă şi o mângâia cu vorba şi cu mânuţele lui calde. Și ca să-i facă mamei suferinţa mai uşoară, alerga în grădină şi-i aducea o fl oare. Uneori, ştiind că mamei îi plac fl orile de câmp, alerga până la marginea satului şi-i aducea fi e cimbrişor, fi e albăstrele sau alte fl ori de câmp înfl orite la vremea respectivă. Îi plăcea mult muzica populară. A convins mulţi băieţi tineri să asculte şi ei această muzică din care poţi învăţa mult mai multe decât din manele. Anii au trecut, că pe aceştia nimeni nu i-a putut opri vreodată, şi Eduard a terminat şcoala. Nelipsit de la biserică în toţi anii de şcoală, visa să se facă preot. A plecat la Chiţcani la mănăstire ca să vadă cum e viaţa în mănăstire, cum e viaţa de ascultare şi de rugăciune a călugărilor. Înalt, frumos, cu blândeţe în priviri, fi re îngândurată şi contemplativă, a plăcut celor din Sfânta Mănăstire. Băiatul însă nu a ales să rămână acolo, a revenit acasă. Între timp a fost luat în armată. Dar Frumosul pe care îl învăţase până a ajunge la frumuseţea Sfântului s-a spulberat în acea unitate militară cu destinaţie specială în care îşi satisfăcea serviciul militar. I-a fost dat să vadă foarte mult urât şi multă nedreptate. Acolo a avut de tras o cumpănă despre care părinţii nu au mai afl at. Ei presupun că o fi fost bătut cu cruzime, de se întorsese băiatul din armată cu dureri de cap şi, probabil, de acolo i s-a tras şi moartea.
Of, tu Moscovă amară…
La încheierea serviciului militar, Eduard s-a interesat care sunt condiţiile de admitere la Facultatea de Teologie. Afl ând că studiile se fac doar în bază de contract, contra plată, tânărul hotărăşte să plece la Moscova să câştige bani pentru studii. Ţâra de bani pe care o pusese părinţii deoparte urma să meargă la nunta fratelui mai mic, care tocmai îşi ceru în căsătorie aleasa. Și a plecat Eduard cu cele mai bune gânduri la Moscova. La puţină vreme după plecare i s-a făcut rău. Credea că-i o simplă răceală şi-i va trece. I-a rugat pe băieţii cu care era plecat să nu-i spună cumva mamei acasă că are probleme de sănătate. Dar de la o zi la alta situaţia se agrava. În ziua dinaintea tragicului sfârşit a vorbit cu mama la telefon şi i-a spus că totul e bine. Apoi a mers cu un prieten la un spital, la altul. I s-a răspuns că nu-i la evidenţă şi l-au trimis în Moldova lui să se trateze. Au mers la al treilea spital. Acolo i s-a spus să plătească în casă şi să stea la rând. A plătit, dar când l-a ajuns rândul, s-a terminat ziua de lucru şi medicul i-a zis să vină a doua zi cu talonaşul. Noaptea nu a putut închide un ochi. A fost o noapte de durere şi nesomn. S-a tot întrebat: „Oare de ce este atâta răutate în lume? Oare chiar medicii aceştia pe la care s-a adresat să nu cunoască mila?» Dimineaţa s-a sculat, s-a spălat binişor, a îmbrăcat costumul nou pe care şi-l cumpărase pentru nunta fratelui, a coborât în curte şi, văzând că nu poate merge, s-a aşezat pe o piatră. Apoi a rugat prietenii să-l ajute să urce înapoi în apartament. Ajuns în odaie, s-a lungit pe pat şi… nu s-a mai ridicat. Acasă părinţii făceau înţelegerea pentru nunta fratelui…
Epilog
Cu mare greu sărmanii părinţi au putut aduce corpul neînsufl eţit al lui Eduard de la Moscova. I-a costat 5 mii de dolari, majoritatea împrumutaţi de pe la rude. Bineînţeles, nunta fratelui nu s-a mai jucat în acea toamnă. Au serbat-o cu mare tristeţe peste un an. Dar atunci când au coborât sicriul din maşină, biata Eugenia s-a cutremurat într-un răcnet, după care căzu cu faţa în jos peste trupul fecioraşului ei drag şi aşa zdrobită şi înnebunită de durere nu se dezlipi de el multă vreme. Multă şi mare jale a fost în tot satul. Deşi a plouat foarte tare în acea zi, au ieşit şi mic şi mare să-l petreacă la cimitir pe cel mai cuminte, pe cel mai blajin, pe cel mai bun şi cu credinţă fecior al satului… De patru ani pe o măsuţă din casa soţilor Nour, lângă poza de pe care ne zâmbeşte Eduard, arde candela zi şi noapte. Doamna Eugenia consideră că prin lumina candelei Dumnezeu îi face legătura cu Eduard. Prin lumina candelei el coboară în casă mai ales atunci când îi este foarte greu. Atunci vine prin vis şi-i şopteşte ce să facă şi cum să facă. Tot prin vis a întrebat-o pe mama aşa: „Mamă, de ce nu-mi faci şi mie nuntă?» La care Eugenia i-a răspuns mirată: „Cum, dragul mamei, să-ţi fac, dacă tu putrezeşti în ţărână?!» Atunci Eduard i-a zis: „Adună, mamă, toţi prietenii mei aici, în jurul candelei care arde mereu, aici, lângă fl orile mele preferate pe care le îngrijeşti, şi asta va fi nunta mea. Şi te rog să nu mai plângi, mamă. Să ştii că aşa a fost voia Domnului.”
Sursa : http://odn.info.md/