Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului

Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate iconele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău,ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă- mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin!

Esenţa vieţuirii creştine

Este o rugăciune plină de putere - care vine de la Mântuitorul nostru şi de la Sfinţii Apostoli - şi este cuprinsă în aceste cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune este scurtă şi de aceea poate fi spusă oriunde şi oricând, stând sau mergând. Chipul nefăcut de mână al Mântuitorului.

În lumea modernă (în această grabă a vieţii când nu avem timp de rugăciune îndelungă în camera noastră, în faţa icoanei şi a candelei aprinse) putem spune această rugăciune, în orice loc şi în orice timp din viaţa noastră: şi la scoală, şi în magazin, în fabrici, în atelier, putem rosti această rugăciune în taina inimii noastre. Iar Iisus Hristos, Care este prezent în viaţa noastră totdeauna, ne ascultă această rugăciune care este închinată numelui Lui, plin de putere. Am auzit pe mulţi spunând că rugăciunea lui Iisus le este cunoscută. Ştiu multe persoane, tineri şi mai în vârstă, care spun această rugăciune, chiar sunt avansaţi în această rugăciune. M-am bucurat foarte mult ori de câte ori am aflat că există asemenea credincioşi.

Strădania noastră sinceră şi statornică prin chemarea deasă a numelui Domnului ne este de mare folos; prin această rugăciune - slăbănoagă aşa cum este ea - dobândim simţul prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră. Simţim că nu suntem singuri, numai cu oamenii, simţim că El este de față, simţim ajutorul Lui real în viaţa noastră. Ne luminează mintea să înţelegem, să adâncim, să ne placă Sfintele Scripturi. Ne ajută să simţim că bucuriile cereşti sunt infinit mai mari şi mai frumoase decât bucuriile pământeşti.

(Sursa: Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe, Fundația Tradiția Românească, Bucureşti, 2002, p. 35)

Sfinţii şi virtutea smereniei trăite

Se întâmplă cu cel smerit ca şi cu pomul. Când pomii poartă rod mult, rodul încovoaie ramurile şi le trage în jos, iar cel ce nu poate să facă rod se înalţă și stă drept. Așa este şi cu sufletul: când se smereşte, aduce rod. Cu cât aduce rod mai mult, cu atât se smereşte mai mult.

De aceea, sfinţii, cu cât se apropiau mai mult de Dumnezeu, cu atât se vedeau pe ei înşişi mai păcătoşi. Aşa îl auzim pe Avraam. Când L-a văzut pe Domnul, s-a numit pe sine pământ şi cenuşă. Proorocul Isaia, când a fost chemat în misiunea sa de prooroc, a exclamat: „Vai mie, sunt necurat”.

Priviţi smerenia sfinţilor, în ce sfinţire se aflau inimile lor! Nicicând erau trimişi de Dumnezeu în ajutorul oamenilor, cei cu adevărat smeriţi nu primeau, fugind de prilejul de a fi slăviţi. Astfel, Moise i-a zis lui Dumnezeu, când a fost chemat să scoată poporul din robia Egiptului: „Mă rog Ţie, Doamne, trimite pe altul în locul meu, mai puternic, că eu sunt slab la glas şi zăbavnic cu limba” (Moise era gângav). 

Profetul Ieremia a zis: „Sunt prea tânăr pentru misiunea pe care mi-o dai, Doamne”. Şi, simplu spunând, fiecare dintre sfinţi avea această smerenie dobândită în urma împlinirii poruncilor lui Dumnezeu. Nimeni nu poate să spună prin cuvânt cum se naşte în suflet această smerenie, dacă nu o află omul prin încercare, prin faptă. Ea trebuie trăită. Să te smereşti cu adevărat, la momentul potrivit şi, astfel, capeţi această virtute. Numai din auzite sau din pagini de literatură bisericească nu poţi dobândi smerenia. Citind numai, se scutură de pe noi ce am reuşit să adunăm cu destulă trudă şi rămânem tot goi şi tot săraci, şi tot mândri, şi tot neştiutori.

( Sursa: Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe, Fundația Tradiția Românească, Bucureşti, 2002, p. 25)

Împlinirea şi foloasele rugăciunii

Sunt destul de multe cazuri când Dumnezeu nu împlineşte rugăciunile noastre. Din ce motiv? Pentru că mulţi  se roagă numai cu buzele, iar mintea lor colindă pretutindeni. Ne zboară atenţia de la cuvintele rugăciunii. Mântuitorul nostru îi mustră pe cei care au o astfel de rugăciune, zicând: “poporul acesta Mă cinsteşte numai cu buzele, iar inima lui e departe de Mine.”

De asemenea, Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunile atunci când, fără să conştientizăm, cerem ceva care ar putea fi nefolositor pentru propria noastră viaţă. Astfel, o persoană pe care o cunosc, fiind în închisoare, cerea mereu să fie scoasă la muncă; tot în închisoare, însă la muncă, afară, sub cerul liber. Pentru că viaţa în celulă devenise foarte grea şi insuportabilă. Dumnezeu amâna mereu răspunsul la cererea lui. Mai târziu s-a convins însă de ce nu-i era ascultată rugămintea: unii dintre cei care plecaseră la munca câmpului – sub presiunile închisorii, la muncă silnică – au murit acolo, în baltă sau la câmp, sau în deltă. Iar mulţi, aproape toţi, s-au întors bolnavi la celulele lor din temniţă. Aşa încât Dumnezeu nu i-a ascultat cererea atunci când se ruga, pentru că putea să moară acolo.

Aşa se întâmplă în unele cazuri atunci când îi cerem un lucru lui Dumnezeu şi nu-l primim. Dumnezeu, Care ştie precis tot cursul vieţii noastre de când ne naştem şi până murim, ştie ce ne trebuie şi ce nu ne trebuie, ce ne este de folos şi ce nu ne este folositor. De aceea, prin atotştiinţa şi atotînțelepciunea Lui, face aşa cum este mai bine pentru viaţa noastră. Chiar păcătoşi cum suntem, Dumnezeu tot ne iubeşte şi ne vrea binele. Şi în anumite împrejurări Dumnezeu vrea să ne ajute, neascultând rugăciunile noastre care sunt păgubitoare pentru suflet.

Ce trebuie să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre?

Mulţi cer lucruri netrebnice. Să-I cerem sănătate trupească şi sufletească, să cerem luminarea minţii şi înţelepciune, pentru a nu greşi calea către Dumnezeu, să-I cerem bunătate sufletească şi smerenia inimii. Să-I cerem dreaptă socoteală în tot ce facem şi convingerea că atunci când vom muri, vom da seamă înaintea Judecăţii lui Dumnezeu de felul cum ne rânduim viaţa pe pământ. Să cerem râvnă pentru citirea Sfintelor Scripturi, înţelegerea lor şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să-I cerem lui Dumnezeu ceea ce vine din El şi ceea ce El şi numai El ne poate da; adică să-I cerem harul Duhului Sfânt şi mântuirea sufletelor noastre. Să-I cerem marele dar de a ne vedea păcatele. Să-I cerem ajutor ca în toată viaţa noastră să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte să ni le adauge nouă. Acestea toate să I le cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.

Ce se întâmplă cu cel care nu se roagă?

Din păcate sunt mulţi oameni care nu se roagă, ei socotesc netrebnică această practică. Cel care nu se roagă se poticneşte însă foarte uşor şi cade în păcat. Cel care nu se roagă nu este puternic în lupta cu stihiile vieţii. El este ca un ostaş fără armă, ca o pasăre fără aripi sau ca o trestie care se pleacă încotro bate vântul, numai către Dumnezeu nu se pleacă să-L întrebe şi să-I slujească. “Este ca un peşte pe uscat”, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Iar Sfântul Ambrozie al Mediolanului adaugă: “Cel care nu se roagă zace în împărăţia materiei, nu este scris în cartea vieţii din ceruri şi nu are loc în Împărăţia lui Dumnezeu. La Judecata lui Dumnezeu, de care nu scapă nimeni, lui i se va spune: Nu te cunosc pe tine! Şi e vai de cel ce va primi acest răspuns.”

Care sunt foloasele rugăciunii?

Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice Îi cerem. Numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie că rugăciunea să fie făcută cu inimă curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ne făgăduieşte împlinirea rugăminţilor noastre, atunci când zice: “Toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi”. Şi iarăsi: “Cereţi şi vi se va da”.

Cine se roagă din toată inima, adâncind cuvintele rugăciunii, pe lângă împlinirea cererilor sale, dobândeşte pacea lăuntrică, pe care nu o poate dărui lumea – acea pace făgăduită de Domnul Iisus Mântuitorul Care spune: “Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu”. Şi în acest fel simţim o siguranţă, simţim că nu suntem singuri pe lume – numai cu oamenii, ci cu noi este Dumnezeul părinţilor noştri Care ne ocroteşte şi ne apără în viaţa pământească.

Se întâmplă câteodată ca Dumnezeu să nu împlinească numaidecât rugăciunile noastre, după cum am spus. Sfânta Monica – mama Fericitului Augustin – 18 ani s-a rugat lui Dumnezeu ca să se întoarcă fiul său la credinţă. Stăruinţa ei în rugăciune I-a plăcut lui Dumnezeu. Şi El a ascultat-o cu adevărat, întorcând pe fiul ei la calea mântuirii, dar nu oricum, ci înzestrat cu toată frumuseţea trăirii creştine mlădiate de harul dumnezeiesc.

Întrucât nu ştim dacă toate cererile noastre ne sunt de folos, totdeauna este bine să încheiem rugăciunea cu aceste cuvinte: ”…Doamne, Care ştii toate, ajută-ne ca rugăciunea pe care o facem înaintea Ta să se împlinească după voia Ta cea sfântă. Doamne, facă-se voia Ta în viaţa noastră.”

Sursa: ”Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe” – Arhimandrit Sofian Boghiu

Rugăciunea mamei pentru a primi binecuvântare asupra copiilor, către Domnul lisus Hristos

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, auzi-mă pe mine, nevrednica roaba Ta (numele). Doamne, în milostiva Ta stăpânire sunt copiii mei (numele): miluieşte-i şi mântuieşte-i, pentru numele Tău. Doamne, iartă-le lor toate greşalele cele de voie şi cele fără de voie pe care le-au săvârşit înaintea Ta. Doamne, povăţuieşte-i la calea cea adevărată a poruncilor Tale şi luminează-le înţelegerea cu lumina lui Hristos, spre mântuirea sufletului şi tămăduirea trupului. Doamne, binecuvântează-i în casă, la şcoală, pe drum şi în tot locul stăpânirii Tale. Doamne, păzeşte-i sub acoperământul Tău cel sfânt de glonte, de sabie, de otravă, de foc, de molimă şi de moartea năprasnică. Doamne, apără-i pe ei de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi, de toate necazurile, relele şi nenorocirile. Doamne, tămăduieşte-i de toată boala, curăţeşte-i de toată întinăciunea şi uşurează-le pătimirile sufleteşti. Doamne, dăruieşte-le harul Duhului Tău Sfânt spre viaţă îndelungată, sănătate şi curăţie, întru toată buna credinţă şi dragostea, în pace cu cei de aproape şi cei de departe. Doamne, înmulţeşte-le şi întăreşte-le puterile minţii şi ale trupului, pe care le-au primit în dar de la Tine, binecuvântându-i, dacă va plăcea înaintea Ta, spre viaţă de familie evlavioasă şi naştere de prunci cinstită. Doamne, dăruieşte-mi mie, nevrednicei şi păcătoasei roabei Tale (numele) binecuvântare părintească pentru copiii mei, care sunt robii Tăi, în vremea cea de acum a dimineţii (zilei, nopţii), pentru numele Tău, pentru că împărăţia Ta este veşnică şi atotputernică. Amin.