joi, 31 martie 2011

Sfântul Munte Athos Grădina Maicii Domnului


Despre Sfântul Munte Athos
Sfântul Munte al Athonului (care mai este numit pe bună dreptate Grădina Maicii Domnului) este o peninsulă legată de pământul Greciei în partea dinspre miazăzi, având celelalte trei părți scăldate de Marea Egee. Lungimea Sfântului Munte este de 60 km, iar lățimea variază între 12 și 18 km. Altitudinea vârfului Athonului este de 2030 de metri (vezi Vârful Athonului (2030 m)). Suprafața peninsulei este de 389 km2.
Până la venirea Maicii Domnului aici, Sfântul Munte se afla în întunericul închinării la idoli. Se aflau multe capiști idolești, iar pe vârful Athonului se afla idolul Apolon, fiind făcut din aur și având o înălțime uriașă. Se spune că atunci când era luminat de soare, se vedea tocmai de la Constantinopol. La acest idol, veneau mulți și i se închinau, iar diavolii care locuiau în el răspundeau la întrebările lor, dar mai întâi trebuia să li se aducă jertfe, chiar pe unii din copiii lor. Și acum se păstrează altare idolești, având pietre cu canal de scurgere a sângelui, pe care se junghiau copiii mici.
Despre încreștinarea Sfântului Munte se păstrează din tradiție următoarele date:
După înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, Sfinții Apostoli, împreună cu Maica Domnului, au aruncat sorți să vadă ce parte a pământului li se va încredința pentru propovăduirea Evangheliei. Sorții Maicii Domnului au căzut să meargă pe pământul Ivirului, care acum se numește Gruzia. Preasfânta s-a bucurat și se pregătea pentru plecare, dar i s-a arătat îngerul Domnului și i-a zis să nu se depărteze de Ierusalim, că țara ce i-a căzut se va lumina mai târziu, iar acum să primească îngrijirea altui pământ, pe care i-l va arăta Domnul. Astfel, Maica Domnului a rămas în Ierusalim în casa preaiubitului ucenic al Domnului, Sfântul Apostol Ioan.
Plecarea ei a fost în felul următor: Lazăr, care a fost înviat de Mântuitorul Hristos a patra zi, se afla în insula Cipru, unde fusese hirotonit episcop de Sfântul Apostol Varnava. Fiind deci în Cipru, a dorit din tot sufletul s-o vadă pe Maica Domnului, dar ezita să meargă în Ierusalim, ferindu-se de ura evreilor, care căutau să-l omoare. Așa că i-a scris Preasfintei Fecioare, rugând-o să vină în insula Cipru. Maica Domnului a răspuns că va veni, dar să-i trimită o corabie.
Când Maica Domnului împreună cu Sfântul Apostol Ioan călătoreau spre insula Cipru, din rânduiala lui Dumnezeu s-a ridicat o furtună pe mare și corabia a fost dusă în apropierea Muntelui Atonului.
Văzând frumusețea locului, Preasfânta Fecioară a cerut Fiului ei să-i dăruiască acest munte, ca să-l aibă ca moștenire. Atunci, s-a auzit un glas zicând: „Primește acest loc ca moștenire și în el își vor afla scăparea toți care vor să se mântuiască".
Coborând Maica Domnului împreună cu Sfântul Apostol Ioan la țărm, diavolii care se aflau în idoli, au început să țipe înfricoșați, fiind siliți de puterea lui Dumnezeu: „Ieșiți în întâmpinarea Mariei, Maica lui Dumnezeu, la limanul lui Climent!". Poporul, mirându-se și înspăimântându-se de cele ce auzea, a coborât la țărm să vadă ce s-a întâmplat, întrebându-se ce fel de Dumnezeu a venit, fiind mai mare decât al lor. Idolul Apolon s-a prăbușit și s-a sfărâmat în mii de bucăți. Aceasta i-a speriat și mai mult. Ajungând la limanul lui Climent, au aflat pe Maica Domnului împreună cu Sfântul Apostol Ioan, care le-au vestit despre întruparea Fiului lui Dumnezeu, despre răstignirea, învierea și înălțarea Lui la ceruri.
Auzind toate acestea, oamenii s-au închinat adevăratului Dumnezeu Iisus Hristos și au mulțumit Maicii Domnului pentru acest mare dar. Apoi, s-au botezat cu toții și și-au sfărâmat capiștile și idolii dintr-însele. Maica Domnului i-a învățat, i-a povățuit și le-a zis că „acest loc îmi este dat mie de Fiul și Dumnezeul meu". După care, binecuvântându-i, le-a zis: „Să fie darul lui Dumnezeu în locul acesta și asupra celor ce vor viețui aici cu credință și cu bună cucernicie și a celor ce vor păzi poruncile Fiului și Dumnezeului meu. Și toate cele pământești le vor avea cu îndestulare și fără multă osteneală. Viață cerească li se va dărui lor și mila Fiului meu nu se va ridica de la dânșii. Locului acestuia eu îi voi fi apărătoare și fierbinte mijlocitoare către Dumnezeu și pentru cei ce vor viețui aici". Apoi s-a urcat din nou pe corabie, lăsându-i pe toți cu lacrimi în ochi de bucurie pentru marele dar pe care-l primiseră, dar și cu lacrimi de întristare pentru despărțirea de Maica lui Dumnezeu.
După încreștinare, Sfântul Munte a ajuns aproape de pustiire. Când a rânduit Bunul Dumnezeu și Preasfânta Lui Maică, au început să vină unii bărbați râvnitori, care s-au nevoit și s-au sfințit aici, precum a fost Sfântul Petru Atonitul, care a auzit din gura Maicii Domnului următoarea făgăduință: „Părinte, în Muntele Athonului va fi odihna ta! Pe acest Munte l-am ales eu dintre toate părțile pământului și am hotărât să-l afierosesc spre a fi locuință călugărilor și pustnicilor și are să se numească «sfânt» și câți vor locui într-însul și vor voi să se lupte cu dușmanul obștesc al omenirii, adică cu diavolul, eu însăși voi lupta alături de ei, voi fi cu dânșii în toată viața lor, mă voi face lor ajutătoare nebiruită, îi voi învăța cele ce se cuvine să le facă și îi voi sfătui la cele ce se cuvine să nu le facă. Mă voi face lor mai înainte gânditor, doctor și le voi purta de grijă, atât pentru hrana și doctoria care întăresc și folosesc trupul, cât și pentru hrana și doctoria care împuternicesc sufletul; și nu-i voi lăsa să cadă de la bine și de la fapta lor cea bună. Și aceasta o voi face în viața lor; iar după moarte voi înfățișa Fiului și Dumnezeului meu pe aceia care cu iubire de Dumnezeu și întru pocăință își vor săvârși viața lor în muntele acesta și le voi cere de la Dânsul desăvârșită iertare a păcatelor".
Această făgăduință nu o face altcineva, ci Preasfânta și Preacurata Maică a lui Dumnezeu pentru cei care părăsesc toate și vin în Sfântul Munte și se încredințează în mâinile ei cele preacurate și preasfinte. O, cât de bogați suntem noi, cei care avem o astfel de Maică preabună și preamilostivă!
Mai pe urmă, s-au construit multe mănăstiri, schituri, chilii și colibe. Au fost perioade în care Sfântul Munte a cunoscut o mare înflorire. Începând cu primele decenii ale secolului al IX-lea, monahismul aghiorit intră într-o nouă fază. Muntele Athos își dobândește caracterul său de ținut exclusiv monahal, cu granițe bine determinate, cu organizare administrativă proprie și cu capitala la Kareia.
În secolul al IX-lea, au trăit în Sfântul Munte două mari personalități: Sfântul Petru Atonitul, considerat unul dintre cei mai mari pustnici, și Sfântul Eftimie din Tesalonic, care a întemeiat o lavră monahală pe la mijlocul secolului al IX-lea. Primul sigiliu împărătesc datează din anul 883, din care reiese strădania monahilor atoniți de a-și asigura caracterul monahal al peninsulei. Împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul poruncește ca să nu fie deranjați în nici un fel, de nimeni, călugării din Athos. În anul 943, granițele Sfântului Munte sunt fixate definitiv, prin hotărâre împărătească, ele rămânând, în general, aceleași până astăzi. Numărul monahilor la sfârșitul secolului al X-lea era de 1000, iar în anul 1020 ajunseseră la 3000, după cum se spune în viața Sfântului Atanasie Atonitul. La numai 30 de ani după aceea, numărul călugărilor ajunsese la 6000, iar numărul mănăstirilor la 180. După căderea Constantinopolului (1453) numărul călugărilor a scăzut foarte mult, ajungând până la 1500.
În Sfântul Munte, au fost totdeauna călugări de toate națiile. Locuiau în aceleași mănăstiri fără să fie nevoie de mănăstiri separate. Domnitorii români - moldoveni și munteni - au ajutat foarte mult Sfântul Munte, dar nu s-au gândit să înființeze mănăstiri românești, știind că ajută monahismul ortodox care este unul, ori din ce nație s-ar trage fiecare. Cu timpul, au apărut câteva mănăstiri populate exclusiv: una de ruși - Sfântul Pantelimon; una de sârbi - Hilandaru; alta de bulgari - Zografu. Numărul călugărilor a variat în funcție de perioadele istorice. În anul 1920, situația era următoarea: ruși - 4800; greci - 3900; români - 500; bulgari - 500; sârbi - 150; georgieni - 50. În foarte scurt timp, din 1920 până în 1970, numărul călugărilor a scăzut de la aproximativ 10000 la 1146. Iar din 1974 începe să crească ușor, ajungând la ora actuală să fie în jur de 2500 de călugări. Numărul mănăstirilor este stabilit la 20, iar a schiturilor la 12. Numărul chiliilor nu se știe exact, deoarece au fost foarte multe părăsite și s-au dărâmat. Cele 20 de mănăstiri, în ordinea după care sunt așezate în catalogul mănăstirilor atonite, sunt următoarele: Marea Lavră, Vatopedu, Iviru, Hilandaru, Dionisiu, Cutlumuș, Pantocrator, Xeropotamu, Zografu, Dohiariu, Caracalu, Filoteu, Simonopetra, Sfântul Pavel, Stavronichita, Xenofont, Grigoriu, Esfigmenu, Sfântul Pantelimon (Russikon) și Constamonitu.

vineri, 18 martie 2011

Schitul moldovenesc „Sf. Ioan Teologul” de la Sf. Munte Athos

   
Istoricul Comunităţii "Sf. Ioan Theologul», Chilia Cucuvino, Provata, din Sfântul Munte A t h o s.
 În partea despre răsărit a Sfîntului Munte Athos, pe teritoriul Mănăstirei Marea Lavră şi în regiunea numită Provata, pe un teren frumos, cale de un ceas de la malul mării, este situată această comunitate românească ”Sf. Ioan Teologul”, care înfăţişează un Schit (Chinovial românesc).
Istoricul vechi al acestui aşezemânt ne dă următoarele amănunte: ” Înainte de despărţirea Bisericei de apus (1054), pe când Mănăstirea Latinească "Amalfinu" era în fiinţă, regiunea Provata aparţinea acelei Mănăstiri, iar Chilia Sf. Ioan Theologul, zisă „Cucuvino”, era şcoală de Theologie care servea atât pentru călugării din Sf. Munte, cât şi pentru cei de afară care veneau să frecventeze această şcoală renumită pe acele timpuri. După desbinarea Bisericilor, cum am amintit mai sus, şi tocmai pe timpul prigonirilor de către împăraţii Bizantini Mihail şi Andronic Paleologii, din îndemnul patriarhilor Ion Becul şi Varlaam, aceştia venind cu putere asupra Sfîntului Munte cu scopul de a supune Mănăstirile credinţei lor shizmatice, călugării n-au cedat, opunându-se chiar cu riscul vieţii, deci multe Mănăstiri şi Schituri au fost devastate din această cauză şi cu deosebire mănăstirea "Amalfinu" (pe atunci Italienească) a fost arsă şi destrusă din temelii, iar călugării convieţuitori, o parte omorâţi, iar o parte din ei surghiuniţi prin diferite insule pustii. Astfel şi şcoala aceasta de teologie a fost desfiinţată şi părăsită definitiv.
Nu se ştie precis după câţi ani după aceasta, nişte români macedoneni din Thesalia, de pe coastele muntelui „Cucu-vino”, venind în Sf. Munte pentru a imbrăţişa viaţa monahală, a cumpărat această proprietate cu ruinele fostei şcoli şi şi-a construit din nou o bisericuţă şi câteva clădiri pentru adăpostul lor. Bisericii i-a fost pus ocrotitorul Sf. Ioan Theologul, pe care îl avusese şi şcoala, iar Chiliei i-a dat numele de „Cucu-vino”, în amintirea patriei lor natale.
După un timp, trecându-se din viaţă acei călugări români Thesalieni sau Cucu-vineni, şi ne mai având urmaşi, această chilie a ajuns în complectă ruină, fiind părăsită câteva decenii.
In Anul 1868, trei fraţi români din Basarabia, au venit la Sf. Munte pentru închinare, anume: Stefan, Iordache şi Costache, din familie Sultani (zişi şi Voroticeni) şi cu un nepot al lor Theodor (Soroceanu). Deci, aceştia au vizitat mai întîi toate Mănăstirile şi Schiturile existente în Sf. Munte, unde au putut vedea o mulţime de Odoare Sfinte, şi multe lucruri de provenienţă românească, dăruite de Domnitorii noştri din acele timpuri, încântaţi de acestea, şi având marea dorinţă ca şi singuri să între în viaţa monahală şi să-şi petreacă restul vieţii în aceste locuri, cu propriile lor mijloace, au cumpărat de la Mănăstirea Lavra, ruinele fostei Chilii Cucu-vino cu întreaga proprietate, plătind în total suma de 15.000 Groşi în aur (cinci-spre-zece mii).
Ca prim stareţ şi conducător duhovnicesc a fost rânduit Monahul Dometian, român Basarabean, cu metania de la Chilia românească (Xiropotamul) cu Biserica Adormirea Maicii Domnului. Curând, după un an de zile, acei trei fraţi Basarabeni şi cu nepotul lor au fost tunşi în cinul monahicesc, luând numele de: Ghervasie, Sava şi Calinic Schimonahii şi Theodosie monahul (Soroceanu). Menţionatul stareţ, părin¬tele Dometian Cristea, a condus acest aşezemânt până la anul 1879, după care apoi s-a retras la linişte, (fiind înaintat în vârstă) şi a luat conducerea Părintele Calinic (Sultanu). Acesta, şi el acum fiind înaintat cu anii, şi văzînd inteligenţa şi aptitudinea tânărului monah Teodosie (Soroceanu), sa sârguit al ridica la treapta Preoţiei, şi apoi, intervenind la Mănăstirea pendinte Marea Lavră, i-au încredinţat conducerea acestui Lăcaş, în calitate de Stareţ la anul 1881, însuşi retrăgându-se la linişte.
Vechile clădiri, unde fusese oarecând şcoala, cât şi cele făcute de românii Thesalieni împreună cu Bisericuţa, erau în complectă ruină, pe care stareţii mai sus indicaţi, deşi le mai reparase, totuş era imposibil să mai reziste, trebuind a le construi toate din nou.
Astfel, noul stareţ, Ieromonahul Theodosie Saroceanu, cu mijloacele proprii ale unchilor săi mai sus zişi şi cu ajutorul altor pioşi creştini şi compatrioţi, a rîdicat din temelie alte corpuri de case împreună cu Biserica, pe un teren ceva mai sus, dându-i acelaşi patron al Sf. Ioan Theologul, ce-l avea şi anterior. Mai târziu, pe la 1902, s-au mai construit şi alte dependinţe şi clădiri, şi un corp mare de case cu patru etaje, având diferite încăperi şi camere atât pentru locuinţa monahilor convieţuitori (care pe atunci ajunsese la un număr de 30), cât şi pentru primirea şi găzduirea vizitătorilor şi a perelinarilor, ce veneau în mare număr la Sf. Munte, pentru închinare.
Ca pământ cultivabil, are această comunitate o întindere de peste 30 hectare, pe care s-a cultivat măslini, vie, aluni şi alţi pomi fructiferi, cum şi o frumoasă grădină de zarzavaturi. Comunitatea posedă şi o "bibliotecă frumoasă”, cu un număr de peste 2000, volume cărţi, o parte cumpărate, şi o parte donate de Academia Română din Bucureşti, cum şi de către alţi binevoitori compatrioţi Români care au contribuit cu diferite cărţi pentru înfiinţarea acestei Biblioteci.
Cele necesare pentru întreţinerea personalului comunităţii se procură atât din produsele locale ale comunităţii, cât şi din ajutoarele cititorilor şi compatrioţilor noştri, fraţi creştini. Până în timpul războiului mondial (1916) Comunitatea primea o subvenţiune anuala de la Onar. Guvernul Român, în sumă de 5.000 cinci mii Lei, care i-au fost suprimată în anii de criză. Birul anual, ce-l plăteşte către Mănăstirea Dominantă Lavra, este de 5 lire othomane. Actul de cumpărare (Omologhia) prevede înscrierea a trei persoane şi după moartea vreunuia din aceştia, se înlocueşte cu altul din personalul Comunităţei, astfel că Comunitatea este cu drept de moştenire veşnică. Întreaga viaţă a Comunităţii este bine organizată, după modul celorlalte Mănăstiri din Sf.Munte, iar Slujbele şi Serviciul Divin să sevârşeşte în limba maternă românească, la care pe lângă Patriarhul Ecumenic, se pomeneşte şi Sf. Sinod al României, precum şi Familia Regală.

Cîteva explicaţii la Pagina a 3-a
(1.) Tot aceşti trei Fraţi (Sultani) Ghervasie, Sava şi Calinic Shimonahii, sunt Primii Ctitori, fondatori ai Comunităţii vecine cu patronul Sf. Ioan Botezătorul, Chilia numită ”Catafighi” (Scăparea), care la cumpăratul şi începutul clădirii ei au contribuit cu suma de: 2016 Lire Othomane (două mii şase-spre zece), iar primul stareţ al acelui Lăcaş a fost rânduit Ieromonahul Theodorit Hodorogea, originar din Basarabia.
(2.) Domnul Tache Ionescu, fost Ministru de Culte, a binevoit a oferi Comunităţii (Cucuvino) gratuit toate cărţile Bisericeşti cu litere noi (Latine).
(3.) Domnii Miniştri de culte ai Onor. Guvernului Român, treptat au ajutat şi susţinut Comunitatea în toate interesele ei, iar în timpul Guvernului Sub Excelenţa Sa Domnul Sturdza, i s-a înfiinţat o subvenţiune de 5.000 Franci, (cinci mii) anual, şi în timpul crizei sa redus la 2500 (două mii cinci-sute) franci, apoi, mai târziu s-a desfiinţat.

Încă din anul 1911, Comunitatea a obţinut voie de la Onor. Guvernul Român şi Sf. Mitropolie de Iaşi ca să înfiinţeze un nou aşezemânt în localitatea de la Bucium (Vlădiceni), aproape de Iaşi, pentru ca să-i fie ca metoc de întreţinere. La întemeierea acelui metoc a lucrat mult Vrednicul stareţ Arhim. Theodosie, secundat de câţiva părinţi şi ucenici din sânul comunităţii. Cu fondurile proprii ale Comunităţii s-a cumpărat astfel proprietatea numită „Cozmoae” cu vie şi pământ cultivabil, unde în scurt timp s-au construit câteva clădiri şi o Bisericuţă cu hramul Sf. Ioan Theologul, dândui-se numele de: Schitul Filial Sf. loan Theologul-metocul comunităţii fraţilor români Sf. Ioan Theologul, Cucuvino, Provata din Muntele Athos. Actele Noului Schit au fost deci legalizate de Onor. Guvernul Român şi aprobate de Sf. Mitropolie a Moldovei din Iaşi, iar Părintele Theodosie, stareţul respectiv al comunităţii a fost avansat la rangul de Arhimandrit de către Inaltul Ptelat I.P.S. Mitropolit Pimen +
După încetarea războiului mondial (1918), din cauza unei catastrofe întâmplate la Socola (în apropiere de Schit) cu arderea marelui depozit cu muniţii explozibile de rezboi, aşezemântul cu toate clădirele şi întreaga gospodărie, înpreună cu Bisericuţa a ars din temelii, unde din nefericire a căzut victimă şi mult regretatul stareţ Arhim. Theodosie Soroceanu. Nenorocirea, fireşte, a fost mare şi pagubele considerabile pe care le-a încercat Comunitatea.
După moartea tragică a Păr. Theodosie Soroceanu, conducerea Comunităţei i-a parvenit succesorului său Arhim. Epifanie Dumitrescu, care pe ruinele schitului destrus de foc, a început să refacă casele şi apoi Biserica cu intreaga gospodărie. Cu oarecare mijloace proprii a comunităţii şi cu ajutorul pioşilor creştini, iubitori de Biserică cum şi cu despăgubirea acordata de Onor. Guvernul Român, în sumă de 450.000 Lei (patru sute cinei-zeci mii), după câţiva ani de muncă şi activitate Păr. Arhim. Epifanie şi cu alţi părinţi ai Comunităţii a isbutit să reclădească gospodăria metocului din temelie, şi pe urmă a rîdicat şi o frumoasă Biserică pe un teren mai solid, dându-i acelaş patron "Sf. Ioan Theologul", care a fost Sfinţită de însuşi I.P.S.Mitropolit Pimen al Moldovei, Protectorul acestei Comunităţi, la anul 1928.
Încă de la început (1911) s-a mai cumpărat şi o altă proprietate tot cu banii Comunităţii lângă satul Vlădiceni, şi s-a plantat vie şi diferiţi pomi fructiferi etc. In ultimul timp reformându-se legile Sfântului Munte printr-un statut rectificat de parlamentul Elen, să interzică oricărui călugăr să absenteze în exterior, peste termenul de şase luni, iar dacă cineva ar încălca această dispoziţiune, îşi pierde dreptul de stabilire in Athos şi nu i se permite astfel reîntoarcerea la Sf. Munte, fiind exclus din numărul locuitorilor.
Cum S.S.P. Arhim. Epifanie, fiind ocupat cu economatul metocului, n-a putut a se prezinta la timp în Sf. Munte, după cum legile cereau, Autoritatea supremă Bisericească, conform art.132 al statutului Sf-lui Munte, l-a destituit formal din rangul său de stareţ în anul 1932.
Astfel, conducerea Comunităţii i-a fost predată înlocuitorului său, anume Protosinghelului Varlaam Nemţanu, cu consimţământul soborului întreg al Comunităţii, la care a convenit şi singur Păr. Epifanie, rămânând tot la zisul metoc al comunităţii de la Iaşi.
Din cauza înprejurărilor timpului, conducerea acestei comunităţi a trecut în seama Păr. Varlaam, tocmai în epoca cea mai vitregă, când personalul a rămas foarte redus, ne mai permiţându-se stabilirea în Sf. Munte a noilor candidaţi şi ucenici. Astfel încât, pentru serviciul Bisericesc, cât şi pentru administraţia întregei gospodării, ne trebuie nouă să depunem o muncă colosală ca să putem înfrunta aceste greutăţi. Totuşi, mulţumită activităţii actualului stareţ, care cu deplin caraj munceşte pentru ridicarea prestigiului Comunităţii şi imbunătăţirea ei, cu dreptul o putem spune, că din mila lui Dumnezeu, ne menţinem la înălţime, şi pe cât puterile ne permit, progresăm. Astfel, din iniţiativa actualului stareţ, s-a adus din depărtare o apă transportată prin tuburi de tuci, care serveşte atât pentru necesităţile casnice, cât şi în special pentru grădina de zarzavaturi. Deasemenea s-au făcut şi reparat unele clădiri în cuprinsul Comunităţii. Încă s-a desfundat şi o bucată de teren, ca la zece pogoane pe care s-a cultivat vie şi măslini etc. Precum şi alte lucrări de seamă s-au întreprins pentru folosul comunităţii.
Pentru ca să putem reprezinta bine comunitatea noastră românească în acest centru al ortodoxismului, alături de alte naţiuni ortodoxe existente în Sfântul Munte, ne trebuie încă oameni demni de această chemare şi dorim astfel o îmbunătăţire cât mai apropiată a situaţiei noase în aceste locuri...
Acesta este Istoricul Comunităţii Fraţilor Români cu patronul "Sf. Ioan Theologul", Chilia Cucuvino, Provata, din Sf. Munte Athos. S-a cules din istoricul vechi al Comunităţii făcut la 1871, cum şi din alte acte şi manuscripte de valoare.
Sf. Munte Athos, Provata, Anul 1935, Luna Ianuarie 20.
Pentru conformitate: Arhim. Varlaam


Sursa: Sursa: www.cucuvino.info

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”